Într-un context în care relațiile Uniunea Europeană (UE) – SUA sînt pline de asperități (mai puțin vizibile, totuși, la München decît la Davos), am ales să „cedez” acest spațiu prețios către doi gînditori din generații diferite, care fac, fiecare, o analiză sumară a celor două blocuri economice și politice. Este vorba despre Jacques Attali, economist și gînditor francez, fost consilier special al fostului președinte François Mitterrand, și Nouriel Roubini, macroeconomist care nu mai are nevoie de nici o prezentare, poate doar reamintirea că a fost expertul care a prevăzut marea criză din 2008. Că a fost singurul sau nu are mai puțină importanță astăzi.
Așadar, Attali publică o analiză intitulată cît se poate de tranșant, și anume „SUA ar putea deveni o dictatură. Și după aceea?”. Economistul francez pleacă de la decizia de la sfîrșitul anului trecut a lui Jeff Bezos care a anunțat că în ziarul al cărui proprietar este, Washington Post, se vor mai publica doar opinii care apără libertatea economică și cea de exprimare, fără a mai admite părerile celor care vorbesc despre victimele acestor libertăți – respectiv, cei concediați, victimele schimbărilor climatice sau ale defăimării. Attali observă că este o decizie nedemocratică și vede cum SUA evoluează către un regim de tip totalitar. Mulți au ridicat din sprîncene atunci cînd președintele Trump a spus că „din moment ce vrea să salveze America, nimic din ceea ce face nu poate fi ilegal”. La care se adaugă practic imunitatea penală a președintelui american și insistența pe tema celui de-al treilea mandat. În aceste situații, Jacques Attali vede pași spre dictatură, una care, ca orice dictatură, folosește limbajul democrației. Attali vede o asemănare cu anul 1933, atunci cînd guvernul „național” și „socialist” era, de fapt, unul „nazist”. La fel și administrația Trump care face din libertatea economică și politică un criteriu absolut pentru a lua decizii. Cine ar putea fi împotriva unei astfel de guvernări? Dar libertatea economică nu poate funcționa fără instituții care să reglementeze cadrul concurențial și fără un control al respectării legii. În lipsa acestor instituții, libertatea economică va fi a celor bogați care, observă Attali, vor împărți contractele publice, vor domina bursele și piețele financiare și vor controla tehnologiile de vîrf, în special pe cele de comunicare. În același timp, economistul francez constată că se elimină ceea ce ar putea proteja libertatea economică și socială pentru cei mai defavorizați americani prin anularea măsurilor de producție și consum al combustibililor fosili și prin renunțarea la mijloacele de reducere a inegalității educaționale.
Știrile false, minciunile răspîndite public, defăimarea distrug credibilitatea științei și încurajează expansiunea extremismului, iar controlul cîtorva oameni de afaceri asupra mijloacelor de comunicare transformă libertatea într-o caricatură care servește, de fapt, propagandei. Attali reușește să șocheze atunci cînd scrie că SUA sînt una dintre puținele democrații majore care nu au cunoscut niciodată o perioadă totalitară și de aceea este posibil să se întîmple măcar o dată în istoria lor. Nu este, însă, cert. Gînditorul francez crede că oamenii politici americani, cetățenii, jurnaliștii, intelectualii, șefii de companii sau sindicaliștii pot încă opri alunecarea SUA spre dictatură. Știind că un regim totalitar se termină totdeauna rău pentru dictatori, acoliții lor și pentru popor.
Ce are de făcut Europa? Să privească adevărul în față și, chiar dacă europenii își spun că SUA sînt aliatul UE și că împreună mai au de parcurs un drum lung, realitatea nu mai este aceasta pe de-a-ntregul. Europa trebuie să înțeleagă că este singură, trebuie să caute aliați între țările rezonabile ale lumii și să atragă talentele care nu vor mai vrea să lucreze, să predea sau să cerceteze într-o țară care acordă libertate deplină celor care cred că Pămîntul este plat, că universul a fost creat în șapte zile și că președintele SUA este în funcție pe viață, pînă cînd unul dintre fiii săi îi va succeda, conchide Attali.
De partea cealaltă a Oceanului, Roubini scrie despre situația Europei. Analiza publicată pe platforma Project Syndicate pleacă de la ideea că Strategia de Securitate Națională americană face o evaluare eronată a Europei atunci cînd anticipează că imigrația și politicile „woke” ar putea duce la ștergerea civilizației în cîteva decenii. Roubini dă exemplu că ponderea rezidenților în SUA născuți în străinătate este puțin mai mare decît chiar în Europa. Macroeconomistul american crede că amenințarea cu care se confruntă Europa este înapoierea tehnologică și economică. Iată cifrele: în perioada 2008-2023, PIB-ul SUA a crescut cu 87%, în timp ce UE a avut un avans cu doar 13,5%. În aceeași perioadă, PIB-ul pe cap de locuitor al UE a scăzut de la 76% față de cel al SUA la 50%. Decalajul nu este legat de factorul demografic, ci de o creștere a productivității în SUA care vine din inovare. Jumătate din cele mai mari 50 de firme de tehnologie din lume sînt americane, în timp ce europenii au doar patru. În plus, în ultimele cinci decenii, 241 de companii americane au crescut de la start-up-uri la o capitalizare de cel puțin 10 miliarde de dolari, iar europenii nu au decît 14 firme de acest tip. O parte din aceste date sînt incluse și în raportul Draghi publicat în urmă cu doi ani, iar Roubini adaugă că Europa intră în noua cursă pentru tehnologie cu un dezavantaj clar.
Industriile viitorului sînt considerate a fi o cursă în doi, SUA și China, dar state în care se concentrează inovația sînt Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, India și Israel. În Europa, statutul de economii inovatoare îl primesc doar Germania, Franța, Marea Britanie și Elveția, două dintre acestea nefiind în UE. Problema este că noul val inovator va fi mai disruptiv decît orice s-a văzut în ultima jumătate de secol, ceea ce ar putea duce Europa către un decalaj și mai mare față de SUA sau chiar China. Factorii care sînt vinovați de decalajul tehnologic SUA-UE se cunosc: finanțarea dificilă în Europa a companiilor inovatoare, lipsa unei piețe unice de capital, o piață europeană teoretic mai mare decît cea americană (450 milioane de consumatori față de 330 de milioane), care însă este fragmentată în 27 de state și, în fine, absența unei piețe interne comune, unde există în continuare bariere tarifare și netarifare. Roubini numește și cîteva puncte forte ale Europei, precum capitalul uman, sisteme educaționale excelente, instituții de cercetare de nivel mondial și conștientizarea problemelor. Mai rămîne doar ca europenii să schimbe ceva. Esențial, bineînțeles.
Attali și Roubini, două puncte de vedere diferite, dar și congruente.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
