Mi se mai întîmplă să fiu invitat prin diverse școli din țară, pentru a mă întîlni și a vorbi cu elevii despre cărțile mele, cel mai des despre cele pentru copii. Nu întotdeauna, dar adesea, din aceste vizite vin cu experiențe valoroase: forme diferite de punere în practică a strategiilor educaționale, informații despre alte sisteme de învățămînt, specifice unor medii străine sau alternative.
Recent am fost într-o școală, British International School. O școală în care standardele logistice sînt la alt nivel decît în majoritatea școlilor de stat. Cîteva lucruri generale: holul central are un amfiteatru deschis, unde m-am întîlnit și eu cu elevii și unde, vinerea, se desfășoară o activitate de socializare. Programul începe la 8,30, cu o jumătate de oră de tip dirigenție, și se încheie la 16. La prînz, elevii au o pauză de 45 de minute, cu masă la cantina școlii. Pînă la liceu, elevii au uniformă, la liceu au libertate vestimentară.
Mi-au plăcut și unele aspecte curriculare. De pildă, la limba și literatura română, în ultimii doi ani de liceu, elevii au de studiat șapte autori: cîte un text de bază, în cazul prozatorilor și dramaturgilor, respectiv cîteva poezii, în cazul poeților. Nu există obligativitatea unor autori clasici. În această școală, autorii studiați în ultimii ani sînt contemporani. Îi aleg profesorii, iar la examen elevii primesc texte noi, la prima vedere. Contează competențele, nu conținuturile de istorie literară.
O chestiune care mi-a atras atenția am descoperit-o discutînd cu profesorii despre examenele de finalizare a studiilor, ceea ce noi numim bacalaureat. Ei bine, dincolo de probele care vizează discipline din programa curriculară, pentru obținerea certificatului elevii trebuie să facă dovada că, pe parcursul școlarizării, au inițiat sau au participat activ la acțiuni de voluntariat ori de dezvoltare personală: au învățat independent să cînte la un instrument, au inițiat o redacție de revistă școlară, un club sportiv, o campanie pentru comunitate. Nu este o probă cu notă, dar este obligatorie.
Mi s-a părut cea mai simplă și cea mai complicată diferență. Simplă, pentru că spune ceva firesc: școala nu îneamnă doar ceea ce știi să scrii, în trei ore, pe o foaie. Complicată, pentru că la noi orice asemenea idee ar risca să intre instantaneu în malaxorul național al adeverințelor. Am și vedea formularul: „Subsemnatul, elev, declar pe propria răspundere că am făcut voluntariat între orele 14,00 și 16,00, în prezența doamnei profesoare X, care certifică prin ștampilă și semnătură”.
Și totuși, dincolo de caricatură, se află întrebarea serioasă. Ce ar trebui să certifice, la final, școala? Doar că elevul poate aplica, mai bine ori mai prost, un set de cunoștințe disciplinare? Sau și că a trecut printr-o experiență de inițiativă, responsabilitate, colaborare, autonomie? Bacalaureatul nostru este, în continuare, aproape exclusiv o probă a performanței școlare clasice. Dar viața nu ne examinează doar în regim de subiectul I, II și III. Ne mai întreabă și dacă putem duce un proiect pînă la capăt, dacă putem lucra cu alții, dacă putem face ceva fără să ni se dea mereu baremul.
Nu zic să copiem o școală privată, cu holul ei frumos și cantina ei impecabilă. Nici uniforma, oricît de seducător ar fi pentru unii să creadă că ordinea se coase pe sacou. Ci felul în care definim reușita școlară. Un elev care face o revistă a clasei, organizează o lectură publică, învață singur ceva și apoi arată ce a învățat, ajută constant într-un loc unde e nevoie de ajutor, nu devine automat mai bun la examen. Dar poate devine mai prezent în propria formare și în societate. Iar școala, dacă îl vede, dacă îi cere să ducă pînă la capăt ceva ales de el, îi transmite un lucru pe care rar mai apucăm să îl spunem limpede: educația nu este doar pregătire pentru probă. Este și pregătire pentru a exista cu sens între ceilalți și cu ceilalți.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
