Rezultatul alegerilor din Moldova a fost salutat neobișnuit de entuziast la București – aplauze în Parlament – și în alte capitale europene. O victorie clară a pro-europenilor, dar, mai ales, o înfrîngere a Rusiei. Entuziasmul vine și din faptul că, de mai bine de un an de zile, Europa nu prea are ce saluta. Nici măcar neentuziast. Din contra chiar, fiecare rundă de alegeri din țările europene s-a transformat într-o discuție despre redute ce ar putea să cadă în fața asaltului partidelor antisistem sprijinite din flanc de ruși.
Mică, lipsită de resurse și cu o administrație care nu controlează întreg teritoriul, Moldova părea o victimă sigură. N-a fost, și asta vine probabil atît de la o guvernare hotărîtă să se apere, dar și de la sprijinul cumva mai clar al partenerilor europeni. După ani de zile de ambiguități neangajante, Europa pare să se fi trezit din amorțeală și e mai fermă în relația cu Rusia. În cazul Moldovei, pe lîngă sprijinul concret constînd în bani și expertiză, pare să fi contat foarte mult cel simbolic. Desantul liderilor triunghiului de la Weimar la Chișinău e un exemplu – e totuși rar să îi vezi în afara UE, pe aceeași scenă, pe Emmanuel Macron, Donald Tusk și Friedrich Merz.
Emilian Isăilă sugerează, într-un articol din SpotMedia, că Moldova a fost ajutată și de un fel de alianță ad-hoc între România și Ucraina, cele două țări direct afectate de o posibilă schimbare de direcție la Chișinău. Istoria ne va lămuri asupra detaliilor, însă coordonarea între Kiev și București, sprijinită de restul Europei, e un semnal foarte bun pentru această parte a continentului unde suspiciunea distruge aproape mereu oportunități.
Experiența moldoveană arată că poți ajunge departe cu un pic de hotărîre. Nu e clar dacă România și-a extras concluzii care să îi folosească la rîndu-i. Tind să cred că nu. Bucureștiul e plin de zvonuri și aluzii, acuzații grave niciodată urmate de anchete serioase, un fel de pîclă deasă din care cetățeanul nu mai înțelege nimic. Românii au încă dubii serioase cu privire la ce s-a întîmplat la prezidențialele de anul trecut și din confuzia asta se hrănesc narațiuni, cresc influencer-i care sapă, alături de colegii lor boții, la încrederea în instituții. Înainte de a se felicita pentru o victorie care nu le aparține, autoritățile de la București pot să își pună întrebări asupra complicităților care au dus la destabilizarea țării și care, lăsate să se adune, vor duce, cu siguranță, la încă o tentativă de deraiere.
În articolul menționat mai sus, sînt citate surse care vorbesc despre o separare a Moldovei de România în organizarea rusească a operațiunilor de dezinformare și control politic. Teza e că, după victoria Maiei Sandu la prezidențialele de anul trecut, rușii ar fi decis să trateze România ca pe un caz aparte, un fel de pedeapsă pentru războiul surd purtat în Moldova. Consecința ar fi turul I al alegerilor prezidențiale românești. Însă după cum ne-a arătat experiența moldoveană, astfel de lucruri nu se pot întîmpla doar de la distanță. Oricît de buni or fi rușii pe rețelele sociale, au nevoie de organizare pe teren, bani care să se mute dintr-o mînă în alta și beneficiari direcți. În Moldova i-au găsit. În România, însă, pare că știm beneficiarii, dar în rest mai nimic. Nu știu dacă e vorba despre incapacitate, delăsare sau altceva, dar e clar că Guvernul nostru e încă confuz. Putem doar să presupunem că, în căutările lor lente, procurorii au început să se apropie de diverse personaje de prin administrație și, mai larg, spațiul public românesc și acum se scarpină nedumeriți cu mîna stîngă la urechea dreaptă întrebîndu-se dacă o fi bine să cerceteze mai departe.
Povestea cu influența digitală rusească e reală și poate fi lesne verificată. Dacă nu aveți răbdare să o faceți, puteți citi nenumăratele anchete jurnalistice publicate în ultimii ani. Însă părem să devenim brusc timizi cînd e vorba de oamenii care lucrează la avansul în teren al intereselor Moscovei. Nu poate fi doar un candidat la prezidențiale, și acela deocamdată nevinovat pînă cînd judecătorul va zice altceva. Nu pot fi doar cîțiva excentrici năuci care se mai joacă uneori cu armele. Și dacă ar fi doar ei, activitățile lor nu ar fi fost posibile fără sprijin din interiorul administrației.
Toate lucrurile astea diferențiază România de Moldova. Și dacă în Parlamentul de la București e aplaudată victoria forțelor pro-europene de la Chișinău, cum s-a întîmplat zilele trecute, tind să cred că aplauzele alea sînt mai degrabă zgomot de fond pentru acoperirea tăcerii jenante cu privire la situația de acasă.
