În limbajul familiar și argotic, starea – deloc excepțională – de a rămîne fără bani este tratată de obicei în cheie ironică. Termenul familiar lefter este, cum se știe, un împrumut din limba greacă, dintr-un adjectiv (eleútheros) care însemna „liber”, dificultățile financiare fiind astfel prezentate, antifrastic, ca o norocoasă eliberare de povara banilor. De altfel, în texte mai vechi găsim adesea construcția lefter de bani (sau de parale): „traşi pe sfoară în toate părţile, întorcîndu-se apoi în ţară lefteri de bani” (Adevărul, 1894); „Manu, un pungaș cu oarecare reputație, râmîind lefter de parale, s-a gîndit să-și agonisească existența pentru una sau două zile” (Timpul, 1899). E interesant că sensul „liber” al cuvîntului lefter nu a fost înregistrat în textele cercetate pînă acum; se poate ca el să fi existat în conștiința vorbitorilor, mai ales în perioada fanariotă, caracterizată de o intensă folosire a limbii grecești, dar să nu fi ajuns să se impună suficient, cuvîntul fiind concurat de mai vechiul împrumut slav slobod, dominant în limba mai veche și populară, apoi de împrumutul latino-romanic liber, preferat de perioada modernă. Așadar, prins într-o serie sinonimică între slobod și liber, termenul lefter și-a găsit locul propriu prin sensul specializat, colocvial și glumeț, care rezistă pînă azi.
Un cuvînt de origine turcă astăzi complet ieșit din uz, afif, presupunea o perspectivă ironică asemănătoare. Lazăr Șăineanu, în Influența orientală asupra limbei și culturei române (1900), îl glosa „ușurel la pungă” și îl considera specific Moldovei, în timp ce în Muntenia era preferată, cu același sens, forma înrudită ififliu (din turcescul hafifli). Schimbarea semantică se petrecuse însă, în acest caz, nu în română, ci în turcă. Adjectivul hafif are și în dicționarele turcești actuale sensul de bază „ușor, lejer”, cu variații contextuale de tipul „relaxat, fără probleme”, dar și un sens argotic: „fără un ban, falit” (Redhouse 1998). Sensul argotic a fost așadar preluat în română direct din argoul turcesc, așa cum observa Vladimir Drimba într-un articol din 1985 („Cuvinte românești de origine turcă”, în Studii și cercetări lingvistice). Afif apare de mai multe ori în teatrul lui Alecsandri: „eram afif de parale” (Stan Covrigarul, în Convorbiri literare, 1867); „Și cînd mă trezesc!... tufă-n pungă, tufă-n buzunar... afif!... Dar ce-mi pasă!...” (Chirița în provinție, 1852). Afif se mai folosea pe la 1900: „mă năucea mînia ei cînd mă-ntorceam afif acasă!” (Evenimentul, 1900); „Cînd ești mai afif, îți iese un prieten înainte și te invită la un dejun” (Adevărul, 1903).
Forma ififliu a rezistat însă mai bine timpului, poate datorită sonorității sale pitorești, poate și pentru că apare la Caragiale, într-un text foarte cunoscut – Kir Ianulea: „Hagiul, văduv, era om de seamă, însă cam ififliu pe potriva greutăților casei lui”. Cuvîntul era destul de des folosit în preajma lui 1900 – „se pomenește cu buzunarul gol din cauza vreunui pungaș care îi șterge punga și îl lasă ififliu” (Românul, 1892) –, și reapare din cînd în cînd chiar în presa de azi: „ififliii s-au pus [...] să danseze” (Agenda zilei, 2001); „Dacă nu știați, poporul e cam ififliu, nu are atîția bani să vă dea” (Kamikaze, 2015).
Lipsa de bani (mai curînd accidentală decît cronică) a fost descrisă și într-o serie de expresii metaforice fixate în limbajul popular și colocvial. La un moment dat se pare că erau bine cunoscute formulele tufă-n pungă și tufă-n buzunar (ilustrate de citatul de mai sus din Alecsandri) și termenul tinichea („Dl Marinescu-i lefter, sau, cum zic bucureștenii, tinichea-tinichea clasică!” citat din 1935 reprodus de L. Gáldi în studiul Les mots d’origine néo-grecque en roumain à l’époque des Phanariotes, 1939). Tufa (probabil echivalentă cu bălăriile) ține locul banilor, iar tinicheaua sună a gol. Alte expresii, încă în uz, sînt chiar mai transparente, indicînd recursul la resturile de pe fundul recipientului (a fi pe drojdie) sau oprirea de nevoie a vehiculului (a fi în pană, pe geantă). Chiar dacă nu sînt la fel de pozitiv-ironice (prin aparentul optimism al atitudinii celui ușurat de griji) ca lefter, afif și ififliu, expresiile echivalente nici nu exagerează în pesimism.
