Vigoarea lipsită de eleganță cu care reacționează magistrații la tentativele mai degrabă timide ale Guvernului de a face un pic de dreptate în sistemul de pensii e un argument suficient pentru a considera aceste eforturi necesare și urgente. Și nu, nu pentru sănătatea finanțelor publice (importantă și ea), ci pentru restabilirea încrederii într-un stat acaparat de cîteva caste de rentieri al căror comportament și ale căror pretenții sînt în zona obrăzniciei și sfidării.
E greu de decis cît de mare trebuie să fie o pensie de magistrat, însă cu siguranță afirmațiile lipsite de orice sensibilitate ale șefei Consiliului Superior al Magistraturii, căreia i se pare mică o pensie de 11.000 de lei, sînt mină de aur pentru oricine ar dori să speculeze politic o astfel de frază. Și nici nu e greu de făcut lucrul ăsta cînd pensia medie în România e undeva sub 3.000 de lei.
În deplina-i înțelepciune, doamna Elena Costache ne îndeamnă fără să clipească „să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul”. O să îmi asum riscul de a afecta independența Justiției și voi folosi comparații cum e cea de mai sus.
Ni se explică foarte prețios că judecătorii și procurorii nu pot avea alte surse de venit, ca și cum asta ar fi un fel de pedeapsă. Nu e. Militarii nu pot servi în alte armate, lucrătorii multinaționalelor nu pot lucra la concurență (uneori nici după ce demisionează) etc. Cazurile în care oamenii au totuși mai multe surse de venit sînt mai degrabă excepții. Și sînt, de asemenea, decizii de viață exact cum a fost aceea a doamnei Costache care s-a plictisit la un moment dat de avocatură – o profesie care îi dădea libertatea să aibă cîte surse de venit dorea – și a devenit magistrat.
Ni se sugerează că, în absența statutului special apărat atît de aprig astăzi, magistrații ar fi niște automatoni corupți aprioric. Apăi, dacă așa stă treaba, avem o problemă cu selecția. Selectăm corupți și îi plătim regește ca să renunțe la proastele obiceiuri. Cu siguranță nu e așa și cred că sînt suficienți magistrați cu vocație care să prețuiască dreptatea și să își respecte meseria fără să se mintă pe sine așa cum face șefa lor temporară. Însă cum ei nu strigă prea tare, sînt mai puțin cunoscuți.
Doamna Costache comite tot felul de fraude logice de grădiniță amestecînd într-o salată indigestă amenințări, emoții și calcule strîmbe pentru a justifica privilegii ce au fost acordate cu prea mare ușurință în trecut și la care nu vrea să renunțe în ruptul capului. De altfel, șefa CSM e brutală în incapacitatea-i stupefiantă de a citi contextul. Ne spune clar că „nu putem să punem egal între magistrați și celelalte categorii sociale”. Se nasc niște întrebări firești. Care e ordinea categoriilor sociale văzută de la înălțimea CSM? Putem presupune că după judecători și procurori urmează grefierii (atinși de grație mulțumită proximității cu categoria aleasă), apoi diverse categorii de milițieni și sub ei tot restul plătitorilor de impozite – niște iobagi moderni care mai că nu merită dreptatea împărțită cu atîta generozitate de colegii doamnei Costache.
O altă întrebare este dacă „celelalte categorii” au contribuit destul la bunăstarea magistraților. Poate nu sînt suficiente salariile gigantice, pensiile date înainte de vreme și locuințele închiriate de la stat sub prețul pieței. Statul ar face bine să se gîndească dacă nu cumva, pentru buna funcționare a Justiției, ar trebui să înființeze niște cabinete de masaj cu circuit închis pentru magistrați. Ar putea să le doteze exclusiv cu produse de la Diptyque. E probabil o scăpare impardonabilă faptul că tinerii pensionari din magistratură nu primesc o statuie și un BMW atunci cînd părăsesc funcția. Dl Ilie Bolojan sau dl Alexandru Nazare de la Finanțe ar face bine să repare nedreptatea asta.
Lăsînd gluma la o parte, e de observat cît de des folosesc reprezentanții magistraților cuvinte și expresii ca respect, poziție socială, integritate etc. Știți ce cuvînt lipsește? Rușine. Nu am văzut sistemul de justiție asumîndu-și responsabilitatea pentru nenumăratele erori scoase la lumină de presă în toți acești ani. Nu vedem nici o vorbă de la CSM despre eșecurile în materie de curățare a statului de omizile care ronțăie voios bugetele publice. Nimic. Dar vedem în permanență pretenții și mofturi nesfîrșite. În corporațiile unde lucrează nespecialii din ale căror impozite e plătită șefa CSM se pune adesea problema valorii adăugate a fiecărui angajat. Dacă s-ar face la fel și în magistratură, mi-e teamă că va trebui să importăm judecători.
P.S. Știu că sînt probleme semnificative în sistemul public de justiție, însă, cu toată bunăvoința legiuitorului, ele nu pot fi reglate cu succes cîtă vreme magistrații își interpretează abuziv poziția de putere în stat. Această chestiune trebuie, mai devreme sau mai tîrziu, să primească un răspuns. Poate actuala organizare a Justiției nu este cea corectă. Am încercat și am eșuat. Poate a venit timpul pentru altceva.
Teodor Tiță este gazda podcastului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOL.
