Masca de oxigen

De multe ori, diferența dintre un student anonim și unul cu experiențe memorabile ține de acest pas simplu: a fi prezent.

Astăzi, fiul meu a avut cursul de deschidere a anului universitar. Este student în anul I, va studia psihologia, și mă bucur pentru că au trecut etape dificile din viața lui, pe care, din păcate, și sistemul de învățămînt preuniversitar le-a prilejuit. Nu vreau să fiu nedrept și să transform acest text într-o critică globală, pentru că fac și eu parte din el, îl apăr cît pot de mult, empatizez cu colegii mei profesori și cu dificultățile prin care adesea trec, specifice profesiei. Dar nu voi uita niciodată experiențele dureroase care, probabil, pe fiul meu îl vor afecta mereu: bullying-ul din clasele primare, la care profesorii din școala unde a învățat inițial închideau ochii, alături de conducerea unității școlare, pînă cînd am decis să-l mutăm în altă școală (unde mediul a fost cu totul altul!), notele acordate arbitrar de unii profesori, incapacitatea unor profesori de a gestiona clasa de elevi, toleranța exagerată a altor profesori în fața chiulului în masă sau a comportamentelor reprobabile etc. Au fost și profesori și directori excepționali, care au știut să educe, să încurajeze, să motiveze. În fine, mă bucur că fiul meu a dezvoltat reziliență, că a crescut constant ca dezvoltare intelectuală și emoțională, că a reușit să încheie liceul pe podiumul premianților și să obțină o medie excelentă la bacalaureat.

Am și eu emoții pentru noul lui început de etapă universitară. Știu că vor fi dificultăți. Așa e viața. Și mă gîndesc că pot formula cîteva îndemnuri pe care atît el, cît și alți studenți boboci le pot lua în considerare. Poate mai mult cei care au acumulat tensiuni interioare, temeri, sentimente de nesiguranță față de ei înșiși și față de cei din jur. Dar nu doar aceștia.

Implică-te! Facultatea nu este doar despre cursuri. Este despre a face parte dintr-o comunitate, despre a te implica în proiecte, voluntariat, organizații studențești, evenimente culturale sau sportive. Implicarea înseamnă și a avea curajul să ridici mîna la cursuri, să pui întrebări. De multe ori, diferența dintre un student anonim și unul cu experiențe memorabile ține de acest pas simplu: a fi prezent. Îți poți găsi prieteni noi, modele, colaboratori.

Fii curios! Curiozitatea deschide drumuri noi. Universitatea este spațiul unde se întîlnesc idei și perspective diverse. Deși ai ales un domeniu de studiu, merită să explorezi și altele: filosofie, literatură, arte. Dar curiozitatea nu se oprește la materii, se extinde la oameni. Fii curios să afli poveștile colegilor tăi, să vezi cum gîndesc profesorii, să înțelegi ce te pasionează cu adevărat. O conversație aparent banală te poate trimite într-o direcție neașteptată.

Nu-ți fie teamă sau rușine! Mulți tineri intră în facultate purtînd cu ei timidități, frica de a greși, sentimentul că „nu sînt suficient de bun”. Așa apare sindromul impostorului. Dar toți învățăm prin încercări și erori. Nimeni nu te judecă pentru o întrebare sau pentru o idee imperfectă într-un eseu. Sînt pași firești. Rușinea și teama te pot bloca și te pot priva de experiențe care ți-ar putea schimba viața. Îndrăznește să vorbești cu un profesor după curs, să participi la o sesiune de comunicări, să încerci ceva ce nu ai mai făcut. Lumea se deschide celor care riscă.

Renunță la vechiul „eu”! Facultatea este și un prilej de reinventare. În liceu, fiecare primește etichete: „premiantul clasei”, „băiatul timid”, „copilul bun la mate, dar nu la altceva”. Acum poți lăsa în urmă orice etichete și să construiești un „eu” nou, mai aproape de cine vrei să devii. Ai dreptul să te reinventezi, să-ți asumi alte roluri. Uneori, chiar dificultățile prin care ai trecut devin combustibil pentru a merge înainte.

Ai grijă de tine însuți! Dincolo de planurile academice și de dorința de afirmare, sănătatea rămîne fundamentulă. Somnul, alimentația, mișcarea, pauzele, toate contează. Ai grijă de starea ta fizică și de cea emoțională. Cere ajutor cînd ai nevoie, vorbește despre ce simți, nu te închide în tine. Așa cum se spune și în avion: ca să-i poți ajuta pe ceilalți, trebuie mai întîi să-ți pui tu masca de oxigen.

Și nu uita să te și distrezi!

 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.

Share