Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că a fost intoxicat cu mercur și arsenic. Nu se știe cine e autorul și, din declarațiile destul de confuze ale fostului candidat la Primăria Bucureștilor, înțelegem doar că presupusul atentator nu e din lumea politică: „Analizele medicale nu fac altceva decît să confirme o realitate. Este o realitate, nu e o presupunere, este o certitudine. Cineva mi-a făcut rău, chiar mi-a făcut rău. Este adevărat că și răul acesta este gradual, dar, din păcate, sînt efecte pe termen lung pe care nici eu și nici dumneavoastră nu le putem anticipa. Sînt medic și m-am documentat destul de bine vizavi de complicații”.
Afirmațiile dlui Băluță sînt grave, dar, deși pare sigur pe sine, primarul nu a depus nici o plîngere. Vorbește însă în interviuri despre lucrul ăsta ca și cum ar testa capacitatea publicului de a empatiza cu domnia-sa. De altfel, primarul sectorului 4 pare dependent de simpatiile necunoscuților de prin oraș, fie și numai dacă numărăm articolele pe care și le plătește prin tot felul de publicații. Unele sînt marcate ca publicitate, altele sînt marcate după o vreme, altele deloc.
Alt politician care trăiește periculos e ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care menționează în treacăt amenințări pe care le-ar fi primit după ce ar fi stricat socotelile unor presupuse grupuri de interese din zona sa de competență. La fel ca Băluță, Rogobete nu dă nici el nume. Lasă așa să plutească o chestiune care în orice stat funcțional ar fi tratată ca un incident grav.
Ne-am obișnuit prea repede cu fentele de PR ale politicienilor noștri. Nu le mai luăm în seamă sau, cînd sînt foarte ridicole, rîdem de ele. Însă pe măsură ce astfel de mici șmecherii retorice (căci nu sînt altceva cîtă vreme ele apar doar în interviuri la televizor) continuă să rămînă nesancționate, ele decredibilizează atît politicianul, cît și mediul în care acesta zburdă liber fără ca discuția să se ducă pînă la capăt.
Atît Băluță, cît și Rogobete sînt obligați să ceară autorităților competente să descopere și să pedepsească persoanele care le pun viața, sănătatea sau demnitatea în pericol. Și dacă maeștrii PR-ului nu o fac, există și instituția autosesizării. Veți spune, poate, că e pierdere de vreme. Nu e. Din două motive. Fie demnitarii statului român sînt în pericol și asta le afectează inevitabil munca în folosul cetățenilor, fie nu sînt în pericol și atunci trebuie expuși ca mincinoși alarmiști și cinici.
Lucrurile astea sînt necesare pentru igiena discursului public din România. Altminteri continuăm să fim martori involuntari la aceeași comedie tristă în care demnitarii și instituțiile au un discurs la televizor și altul în privat. N-are rost să ne mai întrebăm apoi de ce încrederea e la niveluri abisale. De ce legitimitatea se transferă încet către personaje care se marketează ca fiind din afara acestei piese de teatru. Nu sînt din afară, dar măcar joacă un rol perceput ca diferit.
Din categoria haiducii, dar mai puțin periculoase, putem nota și populismul trist al ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, care își face un titlu de mîndrie din faptul că și-ar fi plătit singur biletele de avion pentru călătorii în interes de serviciu. Sigur, aici la noi, în Sudanul de Sud, situația e așa de gravă că miniștrii vin cu bani de acasă. Păi, să nu te înduioșezi? E cumva logic să întrebi, într-o asemenea situație, dacă dl ministru a avut ce mînca prin deplasările alea și, dacă a avut, cine a plătit? Poate ministerul, poate domnia-sa, poate altcineva. Poate e bine să știm.
Dl Pîslaru nu pare să realizeze că ridiculizează fără voie statul român și mandatul ce i-a fost încredințat. Micile trucuri pe care le utilizează nu sînt noi. În trecut vedeam poze „scăpate” strategic la presă cu premieri la clasa economy, însă dl Pîslaru e foarte ambițios și vrea să treacă la nivelul următor. Dacă rămîne în Guvern, foarte probabil va pilota Airbus-ul spre Bruxelles ca să facă economii numai bune de publicat a doua zi. Și cît e aeronava pe pilot automat va lucra la PNRR și va servi răcoritoare pasagerilor.
Toate exemplele de mai sus sînt dovezi ale lipsei de respect a demnitarilor români atît față de poziția lor în administrație, cît și față de publicul pe care acești oameni îl bănuiesc foarte ușor de influențat.
România are nevoie de un reset al discursului public. Și nu e vorba numai despre minciunelele cîte unei efemeride guvernamentale, ci și despre felul în care presa se raportează la ele. Reset-ul acesta se produce deja, însă el are ca vîrf de lance „suveraniștii”. Propunerile lor cîștigă (sondajele sînt martore) mai ales pentru că nimeni nu a propus o alternativă. „Băieții buni” sînt încă mult prea încîntați de propriile fente de PR.
