
Aho, aho, măriri și frați,
Stați oleacă și-ascultați,
C-am venit cu plugușor,
Zîcem vorbe ce ne dor.
Nu venim cu supărare,
Nici cu plîns, nici cu strigare,
Ci cu vorbă cumpănită,
Dintr-o școală istovită.
Anul care-amu s-a dus
Ne-a lăsat multe de spus:
Norme puse peste norme,
Zile lungi și nopți informe.
Clase pline, bănci mai multe,
Cine-a stat să ne asculte?
Ore-n șiruri peste șiruri,
Parcă-am fi fost puși la biruri.
A crescut ce nu-i firesc,
A scăzut ce-i omenesc:
Timp de gînd, timp de elev,
Timp să fii un prof întreg.
Profesorul, om cu carte,
Trage jugul dintr-o parte,
Mai o clasă, mai o fișă,
Mai o sarcină promisă.
Vrem să nu mai crească norma,
Să se-oprească-aici reforma,
Că din prea mult „schimbăm iar”,
Pierdem tot ce-i bun și clar.
La română vrem programă
Suplă ca o caligramă,
Nu doar Codri Drăgușani,
Ci și mai contemporani.
Vrem programă cu dichis,
Să facă omul deschis,
Să le placă la copii,
Să-i deprindă a citi.
Copilul stă la mijloc,
Parcă-ar fi doar un breloc,
Între test și formulare,
Între grabă și schimbare.
Vrem școli vii, nu doar hîrtii,
Vrem timp pentru a gîndi,
Luați școala ca pe-un cîmp,
Ce pui azi rodește-n timp.
Vrem reformă cumpătată,
Nu schimbare aruncată,
Vrem școală cu rost și sens,
Nu doar plan grăbit, intens.
Vrem burse date pe drept,
Nu tăiate din buget,
Că-s copii nesprijiniți
Ca și cum n-ar fi hrăniți.
Aho, aho, conducători,
Mai puțin povățuitori,
Mai mult stat și auzit
Ce din școli vă e șoptit!
Asta-i vorba noastră dreaptă,
Dintr-o școală care-așteaptă:
Anule nou, să fii bun,
Nu ne face iarăși scrum!
Aho, aho, și la mulți ani,
Dar nu tot cu-aceiași bani,
Ci cu leafă așezată,
Nu tăiată, retezată!
Aho, aho, an care vii,
Să pui bune temelii,
Să aduci, dacă se poate,
Și mai multă bunătate,
Vrem statut recunoscut,
Nu doar vorbe de-mprumut,
Nu eroi doar uneori:
Școala nu-i de sărbători!
Iar de n-om fi ascultați,
Fie măcar consemnați:
C-am spus clar, cu rimă bună,
Ce ne doare, împreună.
Vrem respectul pentru școală
Să nu fie vorbă goală,
Ce-ar fi să fim mai umani?
La anul și la mulți ani!
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
