În lumea antică, oamenii vorbeau despre „Ultima Thule”, un ținut mitic situat în nordul extrem, la capătul Pămîntului. Aventurîndu-se spre nord, în Alaska, pentru a se întîlni cu președintele rus Vladimir Putin, președintele american Donald Trump a ajuns la propria sa Ultima Thule, punctul arctic final al unei lumi imaginare a politicii externe.
Trump crede că liderii străini pot fi tratați la fel ca americanii, cu promisiuni fantastice și intimidări abominabile. Dar himerele sale nu funcționează dincolo de granițele Americii. Oferta găunoasă a unui viitor „frumos” nu îi impresionează nici pe dictatorii dispuși să comită atrocități pentru a-și promova propriile viziuni, nici pe oamenii care își apără familiile în fața unei invazii criminale care le fură pămîntul și averile, le răpește copiii, torturează și ucide civili.
Putin nu are nici un motiv să prefere viziunea lui Trump despre un viitor frumos în locul propriei sale viziuni: o Ucraină cu un guvern marionetă, o populație intimidată de violență, patrioți îngropați în gropi comune și resurse aflate în mîinile Rusiei.
Asemenea himerelor lui Trump, intimidările lui Putin nu funcționează nici ele în afara țării. Desigur, mulți americani se tem de Trump. Acesta și-a epurat propriul partid politic, amenințările cu violența contribuind la menținerea în frîu a membrilor republicani ai Congresului, și a desfășurat armata americană ca forță de poliție, mai întîi în California și acum în Washington DC.
Dar inamicii externi înțeleg diferit aceste tactici de intimidare. Acțiunile care îi șochează pe americani îi încîntă pe dușmanii Americii. La Moscova, desfășurarea de soldați în interiorul Statelor Unite pare un semn de slăbiciune.
Discursul dur poate avea rezonanță în America, unde cuvintele și faptele se suprapun. Dar pentru liderii ruși, acesta ascunde o politică externă slabă. Trump a făcut concesii extraordinare Rusiei, fără să primească absolut nimic la schimb. Rusia l-a răsplătit prin continuarea războiului din Ucraina și prin batjocorirea sa la televiziunea controlată de stat.
Despre ce concesii e vorba? Prin simplul fapt că s-a întîlnit cu Putin în Alaska, Trump a pus capăt celor mai bine de trei ani de izolare diplomatică impusă de Occident a Kremlinului. Dînd mîna cu un criminal de război inculpat, Trump a dat de înțeles că tortura, crimele și răpirile din Ucraina nu contează.
Chiar și alegerea Alaskăi a fost o concesie – una aparte. Rușii, inclusiv figuri importante ale mass-media de stat, revendică Alaska în mod curent ca făcînd parte din Rusia. Să inviți oameni care îți revendică teritoriul în incinta principalei tale baze militare de pe acel teritoriu pentru a discuta despre un război de agresiune început de ei, fără să inviți nici un reprezentant al țării invadate de aceștia – ei bine, aceasta e o formă de politică externă delirantă în cel mai înalt grad. E chiar Ultima Thule.
Acesta a fost doar finalul tragic: Trump cedase deja în privința problemelor celor mai importante. El nu spune nici un cuvînt despre urmărirea în Justiție a criminalilor de război ruși sau despre despăgubirile datorate de Rusia. El admite că Rusia poate determina politica externă a Ucrainei și a Americii cu privire la punctul crucial al aderării la NATO. Și acceptă că invaziile Rusiei vor duce la schimbări nu doar de facto, ci și de jure în ceea ce privește controlul suveran asupra unui teritoriu.
Acceptarea faptului că invazia poate modifica în mod legal frontierele anulează ordinea mondială. A acorda Rusiei dreptul de a decide politica externă a altor țări încurajează continuarea agresiunii. A renunța la reacțiile juridice și istorice elementare în fața războaiele criminale de agresiune – reparații și procese – încurajează războiul în general.
Trump vorbește tare, dar nu mușcă. Convingerea că vorbele sînt suficiente l-a făcut pe Trump să creadă că ceea ce spune Putin contează. Așa că s-a dus pînă în Alaska pentru un „exercițiu de ascultare”. De-a lungul carierei sale de președinte, Trump l-a ascultat pe Putin adesea, repetînd apoi ceea ce a spus președintele rus.
Ambii șefi de stat sînt preocupați de percepția viitoare a grandorii lor. Putin crede că gloria sa poate fi obținută prin război și, implicit, prin manipularea președintelui american. Trump crede că poate rămîne în istorie ca acela care a adus pacea, ceea ce, cîtă vreme nu este dispus să facă el însuși politică, îl pune în poziția celui care perpetuează războiul.
Putin nu e motivat să pună capăt războiului, atîta vreme cît propria sa propagandă este reiterată de președintele american. El nu poate fi sedus de o viziune vagă a unei lumi mai bune, deoarece are în minte propriile sale planuri feroce.
În Alaska, Trump și-a atins propria Ultima Thule, limitele propriului său univers al cuvintelor magice. El se afla în fața unei întrebări foarte simple: Va accepta sau nu Putin o încetare necondiționată a focului, așa cum ceruse el?
Putin refuzase astfel de solicitări și a făcut-o din nou în Alaska. Rușii fac o contraofertă ridicolă și provocatoare: Ucraina ar trebui să cedeze oficial Rusiei teritorii pe care Rusia nici măcar nu le ocupă în prezent, teritorii pe care Ucraina și-a construit apărarea. După aceea, Rusia poate, evident, să atace din nou, dar de pe o poziție mult mai bună.
Putin știe că Trump își dorește Premiul Nobel pentru Pace, așa că strategia sa evidentă este să îi sugereze lui Trump că războiul se va încheia într-o bună zi și că Trump va culege laurii: nu trebuie decît ca cei doi să continue să discute – „Ne vedem data viitoare la Moscova?”, l-a întrebat Putin înainte de a părăsi Alaska – în timp ce Rusia continuă să bombardeze.
Acum, după ce Trump nu a reușit să obțină o încetare necondiționată a focului din partea Rusiei, există două căi pe care acesta le poate urma. El poate continua să-și urmeze fantezia, deși va fi tot mai evident, chiar și pentru prietenii și susținătorii săi, că fantezia e, de fapt, a lui Putin. Sau poate face ca războiul să fie tot mai greu pentru Putin, grăbindu-i astfel sfîrșitul.
SUA nu au oficializat concesiile nebunești față de Rusia, iar Trump le-ar putea anula printr-o singură conferință de presă. SUA dispun de instrumentele politice necesare pentru a schimba direcția războiului din Ucraina și le-ar putea folosi.
Trump a amenințat cu „consecințe grave” în cazul în care Putin nu acceptă o încetare necondiționată a focului. Acestea sînt simple vorbe și, pînă acum, consecințele cuvintelor lui Trump au fost, pentru Rusia, doar alte vorbe. Toate acestea devin clare acum, la Ultima Thule. Trump a ajuns la granița lumii sale imaginare. Oare încotro va merge mai departe?
Timothy Snyder, autor și editor a 20 de cărți, deține Catedra inaugurală de Istorie Europeană Modernă la Munk School of Global Affairs and Public Policy din cadrul Universității din Toronto și este membru permanent al Institute for Human Sciences (IWM) din Viena.
Copyright: Project Syndicate, 2025
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
