Președintele PSD, Sorin Grindeanu, vorbește de la înălțimea celor 16 procente ale partidului despre alegeri anticipate. Un observator mai neatent ar putea crede că dl Grindeanu a fost plasat în funcția actuală cu misiunea de a îngropa definitiv pseudo-stînga românească. Evident, nu asta își propune șeful PSD, dar, prizonier al propriilor alegeri, Grindeanu se joacă cu tot felul de scenarii implauzibile sperînd că nu îi obsevă nimeni lipsa acută de idei și inadecvarea militantă.
Încă de pe vremea cînd funcționa în paralel ca premier și dronă a lui Liviu Dragnea, Grindeanu a dovedit din plin că îi lipsesc nu numai convingerile politice, dar și orice urmă de caracter. Demonstrațiile împotriva Ordonanței 13 semnată de domnia-sa sînt, oricum le-am privi, un moment istoric greu de egalat într-o istorie a ultimilor 30 de ani plină de demonstrații.
În actuala configurație politică, dl Grindeanu conduce un partid care, deși e teoretic cel mai mare al țării și al coaliției, nu a putut oferi o variantă de austeritate care să nu pedepsească cele mai vulnerabile categorii sociale. A preferat un soi de dedublare stranie in care la televizor era empatic și la Palatul Victoria sălbatic.
Lucrul acesta e insuficient menționat astăzi, cînd PSD încearcă să cîștige proba olimpică de aruncat bolojanul: toate, dar absolut toate măsurile guvernamentale criticate de PSD au fost aprobate de un guvern din care PSD face parte. Miniștrii PSD aveau la dispoziție putere politică și tehnică pentru a oferi țării un plan decent de ieșire din criză. Aveau suficient material pentru a compensa instinctele de mînuitor de bardă ale premierului. Au preferat însă, împreună cu liderul lor, să joace public cartea populismului în timp ce în Guvern și în coaliție au avut o singură preocupare: să protejeze rentele cîtorva sute de clienți de prin teritoriu și de prin instituțiile de la București. Atît. Asta e cam toată politica PSD, astea sînt principiile.
Sorin Grindeanu și apropiații săi vor explica ori de cîte ori primesc întrebări că PSD face toate lucrurile astea ca să salveze țara de extremismul AUR. Cum vine asta, veți întreba. Păi, e simplu: PSD devine AUR la mîna a doua. Apoi, pac, adio extremism! Nici unul dintre antementionați nu are organul necesar pentru a percepe ironia situației.
Și dacă ar fi doar ironia.
Tipul ăsta de chutzpah denotă o incapacitate funciară de a evalua corect situația. Sistemul de partide românesc se află la finalul unui ciclu căruia îi vor supraviețui doar acele formațiuni capabile să proiecteze un pic de autenticitate, consecvență și caracter. E PSD acolo? Aș zice că nu, atîta vreme cît la conducerea lui e un lider dezorientat, confuz și incapabil de introspecție. Presupunerea de la care pleacă dl Grindeanu e că votanții au lacune de memorie și preferă clone. Raționament incorect, arogant și periculos.
Soluția pentru a evita intrarea în Palatul Victoria a unor naționaliști obtuzi și incapabili nu e imitarea lor, ci îndepărtarea de ei. O îndepărtare marcată de fapte, idei și viziune, dublate de o busolă morală funcțională. Și nu e chiar complicat dacă, în calitate de lider al PSD, mai cobori uneori din avionul ăla ca să asculți ce vor votanții care se îndepărtează acum de tine.
Legiuitorul și autorii Constituției au vrut să evite crizele politice atunci cînd au decis să facă aproape imposibilă organizarea de alegeri anticipate. Dl Grindeanu însă crede că le-ar putea forța. Probabil, cel mai riscant scenariu pentru domnia-sa e să reușească. O rundă de alegeri azi ar consfinți probabil pentru totdeauna trecerea PSD în zona irelevanței politice.
Termenul de garanție al carierei politice a lui Sorin Grindeanu a expirat de mult. Riscul clasic cînd ai de-a face cu un astfel de articol e ca el să deterioreze toate produsele de pe raft. Or, exact asta pare că se întîmplă acum. În disperarea sa de a-și păstra relevanța, dl Grindeanu încearcă să dărîme Guvernul în timp ce împinge voios PSD cu capul în zid.
Privit din profil, Sorin Grindeanu aduce zilele astea izbitor cu Ștefan Voitec. Un tovarăș pierdut prin noroaiele secolului 20 a cărui principală realizare e că a predat social-democrația română comuniștilor de inspirație sovietică după al doilea război mondial. 90 de ani mai tîrziu, urmașul său o predă senin-tîmp naționaliștilor. Să mai zică cineva că istoria n-are ritm.
