Ce au în comun, înainte de toate, următoarele organizații politice: MAGA (în America), UKIP sau, mai nou, RUK (în Anglia), AfD (în Germania), RN (în Franța), ER (în Rusia) și AUR (în România)? Ce îi leagă, mai exact, dincolo de diferențe, magnitudine a manifestărilor, vizibilitate și paliere de acțiune, aidoma unui cordon ombilical, pe politicieni precum Donald Trump, Nigel Farage, Alice Weidel, Marine Le Pen, Vladimir Putin și George Simion (interșanjabil, de altfel, cu Diana Șoșoacă ori Călin Georgescu)? Listelor de mai sus, să nu uit să precizez, li s-ar putea adăuga, cu siguranță, și alte nume de partide și persoane. Ce îi aduce însă pe toți aceștia laolaltă? La o privire rapidă, răspunsul se formulează de la sine: un rapt. Un rapt, așa-zicînd, al patriotismului. Ei sînt patrioții (autoproclamați) ai neamurilor lor. În afara existenței lor, patriotismul nu există, este o noțiune goală. Patriotul are, obligatoriu, profilul lor. Dacă nu-l are, nu poate fi patriot, iar dacă dorește totuși să fie patriot, trebuie să și-l „ajusteze”, din punct de vedere psihologic, moral și tipologic, pe un (extrem de rigid) pat al lui Procust, construit după chipul și asemănarea amintiților „mesianici”. Naționaliștii (cum le place lor înșile să se caracterizeze) în cauză au furat, istoric vorbind, un simbol, iar ulterior l-au modificat samavolnic. Din perspectivă lexicală, cu impunitate și cinism, au deposedat de semnificația sa originală un termen fundamental, manipulîndu-l după bunul lor plac. Simbolul și termenul la care mă refer se suprapun, se înțelege, cu noțiunea de „patriotism”.
Rusia nu poate fi iubită și slujită decît aducînd moartea și distrugerea pretutindeni, transmite lumii, fără echivoc, ideologia putinistă. Asta înseamnă să fii patriot. America nu va fi niciodată mare dacă nu-și va nega tradiția liberală și nu va îmbrățișa o variantă inovatoare de guvernare, autoritaristă și, neîndoios, la un moment dat, chiar dictatorială. Acesta este patriotismul autentic, ne spune Trump, în felul lui burlesc, la fiecare apariție publică (iar aparițiile sale publice sînt, vai, atît de numeroase!). Anglia, Franța și Germania, bastioane ale democrației de-a lungul vremii și, cu precădere, în epoca postbelică, nu-și vor regăsi identitățile atavice decît printr-o politică izolaționistă și o înclinație autarhică. Acolo se află patriotismul adevărat, strigă de mai mult sau de mai puțin timp, Farage, Le Pen și Weidel. În fine, rupeți-vă de Europa și întoarceți-vă la rădăcini (preferabil la cele dacice), ne invită cu insistență patologică inși de tipul lui Simion, Șoșoacă și Georgescu, nu întîmplător mari admiratori ai putinismului și ai Rusiei expansioniste. Numai așa veți demonstra o reală conduită patriotică, precizează apoi ei obsesional, printre imprecații ori afirmații halucinatorii. Patriotismul a devenit, necondiționat, un apanaj al extremismului, o formă unilaterală și unidirecțională de raportare la națiune. De aceea, patriotul „genuin” e lobotomizat.
El ajunge să se comporte asemenea unui zombi. Un zombi trumpist, putinist, rukist, afedist, renist, aurist, după caz. În afara tipologiei prestabilite, patriotismul nu are cum exista și, prin urmare, fără gravura matriței, patriotul nu se poate naște. Abuzul practicat de mișcările radical- naționaliste, de la noi și de pretutindeni, rămîne astfel dincolo de orice dubiu. Anexînd conceptul de patriotism, grupările în chestiune îi exclud din structura firească, a patriei lor, pe toți cei care nu aderă la agresivitate, xenofobie, obtuzitate, analfabetism și ură profundă, viscerală, malefică. Ei vor fi, invariabil, trădători. Nu-și iubesc țara, și-au vîndut sufletele (străinilor, lui Lucifer ș.a.m.d., în funcție de umorile patriotului „adevărat”) și lucrează în subteranele maligne ale istoriei. Pe scurt, au stigmat de ticăloși. Scenariul nu ne este necunoscut. A funcționat perfect în trecut, atît în fascism, cît și în comunism. Cine nu e cu noi (în odioasa „revoluție”) este, inevitabil, împotriva noastră (într-o așa-zisă, condamnabilă, „contrarevoluție”). „Alogenul” trebuie eradicat. Sper ca acest detaliu ultim să ne trezească la realitate. Departe de a fi depozitare ale patriotismului real (ce idioțenie – ca și cum iubirea de patrie, familie, identitate națională și strămoși ar apărea doar la unii, „aleși” de Providență, și nu ar fi un impuls natural, manifest în fiecare individ aparținător al unui loc și al unei etnii!), partidele menționate, alături de siniștrii lor conducători, sînt mai curînd opusul a ceea ce clamează. Adică un pericol pentru propriile țări și popoare. Raptul patriotismului reprezintă exproprierea identității, debutul unei teribile uitări de sine și al unei rătăciri colective. Lumea are datoria să-și vină în fire înainte de a fi prea tîrziu: vria falsului patriotism e otrava istoriei și nebunia neamurilor.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.
