Demis de aproape trei luni, Guvernul Bolojan își continuă existența zombificată în condiții pe care le-aș numi creative și, probabil, neconstituționale. Parte din portofoliile ministeriale sînt ocupate de persoane al căror interimat a expirat și nimeni nu poate explica exact ce fac acești oameni acolo din punct de vedere constituțional. Mai au ei voie să semneze acte? Sînt aceste acte în pericol de a fi anulate? Cele 45 de zile de interimat pentru miniștrii care au preluat portofoliile abandonate de PSD au expirat de mult. De ce nu sesizează nimeni Curtea Constituțională pentru a clarifica această problemă ce riscă să creeze la rîndul ei alte probleme noi și la fel de încîlcite? Mister.
De fapt, toată lumea așteaptă. Așteaptă o soluție magică de la Palatul Cotroceni unde pare să domine un fel de răbdare strategică în speranța că, mai devreme sau mai tîrziu, partidele vor obosi și unul dintre ele va ceda. Un fel de abandon senin al responsabilității în numele unui orgoliu prost exercitat și nemaipomenit de păgubos.
Răbdarea Cotrocenilor nu e chiar placidă. Și se vede asta din activitatea febrilă a aripii disidente din PNL care se luptă furios în justiție și în interiorul partidului pentru a desăvîrși actul de piratare politică ratat la vremea nominalizării lui Adrian Veștea. Gruparea asta de oameni politici cărora li se alătură, zilele astea, și tot felul de termite intelectual-bugetare a fost greșit catalogată ca fiind pro-PSD. O eroare lesne de înțeles, dat fiind trecutul recent al PNL, cînd a fost foarte mulțumit să funcționeze ca supliment nutritiv pentru orice majoritate politică de care aveau nevoie social-democrații. Dar a-i cataloga ca pro-PSD e un pic superficial. Rareș Bogdan, Hubert Thuma, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu și restul nu au genul ăsta de convingeri. Sînt doar pro-putere, indiferent de culoarea ei și indiferent de condițiile în care o dețin. Vor fi pro orice îi ajută să își mențină pozițiile publice și accesul la resurse. Așa au făcut și cînd fostul președinte Klaus Iohannis a avut nevoie să își subordoneze pînă la sufocare PNL, așa fac și azi cînd actualul președinte are nevoie de o majoritate care să nu îi dea dureri de cap. Observația asta nu e chiar breaking news, dar putem constata că, în ciuda conduitei acestor oameni, a anilor de umilință autoprovocată, brand-ul PNL încă mai are suficientă viață cît să justifice o luptă sprijinită din flanc de însuși președintele României. Și ei se luptă.
Dacă mîine Nicușor Dan demisionează și se întoarce la matematică, toți cei amintiți mai sus se vor pune la dispoziția următorului deținător formal al puterii. Indiferent care va fi acela. În numele interesului național, firește.
La începutul săptămînii, pe diverse surse apăruse informația că Eugen Tomac reintră în cărți pentru postul de premier. Adică ne întoarcem la soluția antipolitică pentru că nu sîntem în stare sau nu vrem să gestionăm o decizie politică. E irelevant dacă Tomac revine, mai important este că păcătoasa retorică iliberală, antiparlamentară și antidemocratică rămîne credința de căpătîi a Cotrocenilor. Delegitimarea permanentă a partidelor și a Parlamentului o fi avînd o oarecare logică de moment, dar, pe termen lung, duce la erodarea fundamentală a democrației românești, imperfectă, dar încă funcțională azi.
În paralel cu testele pe surse executate de Administrația Prezidențială, președintele avea încă pe masă cele două nominalizări de premier puse la dispoziție de PNL și PSD. Se face că nu le vede și ne explică superior că alegerile anticipate sînt o idee care subliniază imaturitatea celor care o promovează. Scriam acum cîteva săptămîni că Nicușor Dan își tratează poporul ca pe o adunătură infantilizată, incapabilă să ia decizii. Nu s-a schimbat nimic.
Personalitatea și caracterul președinților României au contat întotdeauna. Însă parcă niciodată șeful statului nu a fost atît de straniu-opac în intenții și atît de insensibil la consecințe. În toate mandatele anterioare au fost greșeli, acte de rea-voință uneori, dar întotdeauna a existat un fel de redresare sau măcar o tentativă de a explica. În cazul actualului președinte avem de-a face cu un soi de încăpățînare îndîrjită și irațional-arogantă, dublată de un refuz de a-și privi poporul în ochi. Privindu-l pe Nicușor Dan ai uneori senzația că se simte nedreptățit. N-are motive să se simtă așa, însă cine să-i spună asta?
Blocajul politic actual este, din foarte multe puncte de vedere, un rezultat al conduitei prezidențiale. Al perioadelor lungi în care șeful statului nu a hotărît nimic, urmate de decizii bruște bazate pe raționamente obscure și niciodată explicate onest. Adică un fel de abandon al mandatului pentru care noi trebuie să căutăm acum scuze fiindcă președintele nostru nu se obosește să o facă.
