Observam, săptămîna trecută, lipsa de respect cu care se raportează PSD la premierul Bolojan. Nu era o excepție. Tunul cu zeflemea a funcționat în continuare, ba chiar cu o frecvență mărită. Primul a fost Claudiu Manda, secretar general al partidului: „Vorbind tot aşa plastic că domnul Bolojan cîntă la vioară şi noi dansăm, ci mai degrabă că domnul Bolojan, de multe ori, nu cîntă din acelaşi playlist, nu că dansăm, dar ascultăm, dar cred s-ar putea să vină un moment în care să spunem hai să schimbăm lăutarul, că nu mai merge, nu mai respectă playlist-ul şi atunci n-are rost să-l mai ascultăm”. Apoi a vorbit Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei, un pic mai politicoasă, dar foarte fermă, amenințînd cu ieșirea de la guvernare. Apărut din nu se știe ce vacanță, a ieșit în public însuși președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a confirmat voios metaforele cu lăutari ale colegului Manda.
Ascultîndu-i pe liderii PSD am putea crede, pentru o secundă, că sînt foarte preocupați de calitatea guvernării. Lia Olguța Vasilescu vorbește despre investiții locale, Claudiu Manda și Sorin Grindeanu despre procesul defectuos de consultare din coaliție. Dar dacă ne dăm un pas înapoi și urmărim mai atent, vedem mai multe lucruri. Primul dintre ele e îngrijorarea PSD că Bolojan ar putea da semne de autonomie. Obișnuiți cu un PNL aripa servilă din perioada Ciucă, pesediștii sînt un pic neliniștiți de încăpățînarea premierului de a lua decizii cumva autonom. Sînt la fel de nemulțumiți că Bolojan pare să ia oarecum în seamă și alți parteneri de coaliție, în special USR. Ironic e că nici USR nu e chiar fericit cu Bolojan, dar asta e cea mai mică dintre problemele premierului. Apoi, poate cel mai important subiect pe agenda PSD e protejarea ministrului Justiției, Radu Marinescu, lovit zilele astea de un scandal de plagiat. Nu e nici o coincidență că dl Marinescu provine din aceeași filială PSD din care fac parte Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. Teoria PSD este că Marinescu e supus unui atac menit să îl scoată din procesul de decizie privind numirea noilor procurori-șefi ai parchetelor. Ce nu spune PSD este de ce e așa de disperat să păstreze un ministru compromis într-o procedură pe care o consideră atît de importantă. S-au epuizat juriștii social-democrați? Refuză toți demnități publice? Mister.
Bolojan, cu încăpățînările lui cu tot, pare să îi deranjeze inclusiv pe unii din propriul partid. Hubert Thuma și Rareș Bogdan au avut grijă zilele trecute să își manifeste zgomotos nemulțumirea în legătură cu activitatea șefului Guvernului. Nu e nici o coincidență că loviturile astea publice vin de la aripa servilă a partidului, colaboratorii apropiați ai PSD, și conțin, cel puțin în cazul domnului Bogdan, acuzații aproape plagiate de la PSD privind presupusa apropiere a premierului de USR.
Adevărul e că poziția actuală a premierului este mai degrabă stranie. Disprețuit de PSD, suspect pentru propriul partid, indiferent pentru UDMR și forțat într-un mariaj fictiv cu USR, Bolojan e, de fapt, singur. A primit un mic cec în alb odată cu pariul cîștigat la alegerile pentru București, însă trăsăturile sale de caracter – încăpățînarea, sensul exagerat al unei misiuni pe care o înțelege doar parțial și inabilitatea de a naviga prin valurile de ipocrizie ale politicii naționale după ani de zile în care a fost un mic dumnezeu loca – îl fac să pară permanent inadecvat. Faptul că nu poate fi încadrat în nici unul dintre arhetipurile sistemului la clădirea căruia a contribuit (ăsta e un lucru care se spune mai puțin) este un răspuns bun la întrebarea cum de mai supraviețuiește în fruntea Guvernului.
Bolojan ar putea fi o marcă bună de teflon. Nu se lipește nimic de el, dar, incapabil să primească feedback, nici el nu aderă la nimic altceva decît la propriile convingeri. Net superior ultimilor premieri ai României, Bolojan, cu toate păcatele sale, este un vîrf al politicii românești, însă acesta nu e vreun titlu de glorie, ci mai degrabă un semnal de alarmă. Așa cum reiese din atacurile ultimelor zile, transpartidul care domină politica românească, grindenii și rareșbogdanii zilei, preferă premieri goi pe dinăuntru și ridicoli pe dinafară, oameni fără însușiri, perfect mulțumiți să apară în linia de tablouri cu șefi ai Guvernului pe care o poate vedea oricine vizitează Palatul Victoria.
Ilie Bolojan e obligat nu numai să reziste, dar și să arate că demagogia poate fi învinsă. Deocamdată rezistă.
