Ce face un profesor în vacanță? Merge la o școală de vară, desigur. În vara anului 2018 am participat la prima activitate din seria celor care au pus, ulterior, pe radarul sistemului educațional conceptul de educație media. Am participat atunci la o școală de vară organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, în cadrul căreia am trecut printr-o primă fază a învățării unor strategii de infuzare a demersului didactic de specialitate (limba și literatura română, în cazul meu) cu elemente de educație media. Mi-a plăcut foarte mult. În acele vremuri, cursul nu era acreditat, nu exista o implicare a ministerului de resort, astfel încît acțiunile didactice ale profesorilor formați au fost asumate pe cont propriu. Chiar și așa, ele au fost consistente, cu sprijinul celor de la CJI. S-au realizat parteneriate cu unitățile școlare, iar cei care am dorit continuarea implicării am fost asistați la cîteva ore de formatorii de la organizația amintită, care au ținut și ateliere pentru elevii noștri.
Cu timpul, acest demers a luat avînt și a devenit o direcție asumată sistemic. Sprijinit de oameni conștienți și inimoși din minister, CJI a reușit să acrediteze un curs pentru infuzarea educației media. Infuzarea presupune ca în cadrul orei de limba și literatura română, acolo unde conținuturile permit, să fie introduse și elemente de educație media. De exemplu, dacă predai „Povestea lui Harap Alb”, poți vorbi și despre drepturile omului, despre libertatea de exprimare și îngrădirea acestui drept etc. Revenind, unii dintre cei care participaserăm anterior la acțiunile CJI am fost selectați pentru a deveni formatori în acest proiect. În total, au fost formate nouă generații de profesori, peste 1.000 de cadre didactice care au obținut atît creditele asociate cursului, cît și competențe necesare infuzării educației media în cadrul orelor de specialitate. Majoritatea, profesori de limba și literatura română. De aceste competențe au beneficiat apoi în jur de 170.000 de elevi. Este unul dintre cele mai iubite cursuri de formare de către profesori, existînd în acest sens numeroase mărturii. În paralel cu aceste cursuri de formare, CJI a dezvoltat o comunitate de educație media, precum și o mulțime de materiale educaționale extrem de profesioniste.
Trebuie să adaug, apoi, că unul dintre cele mai iubite concursuri școlare, Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, a introdus în subiectele sale elemente de educație media. În plus, ulterior a fost scrisă o programă școlară avizată de minister pentru un curs opțional (însoțită și de un ghid al profesorului), adresat elevilor de clasele a XI-a și a XII-a, de Educație Digitală și Abilități Media. Merită amintiți aici cei care au lucrat la ea, Monica Halaszi, mai ales, apoi Mihai Morar, Valentina Todoran, cu modestie, subsemnatul, și cu sprijinul consistent al Ancăi Denisa Petrache. Mai mult, noile planuri-cadru, care vor intra în vigoare în anul școlar 2026-2027, prevăd ca disciplină obligatorie educația media în clasele terminale din liceele pedagogice, pentru care se va scrie, desigur, o programă specifică. Tot o programă de opțional se află în lucru și pentru clasele gimnaziale, care, sperăm, va ajunge să obțină avizul ministerului și va fi însoțită de un manual și de un ghid.
Lungă contextualizare, ca să ajung din nou la școala de vară din acest an. Care a fost organizată, desigur, tot de CJI, cu scopul formării unei noi generații de formatori, care să livreze acum un curs de Educație Digitală și Abilități Media unor categorii mai largi de profesori, cei din ariile curriculare limbă și comunicare, respectiv om și societate, atît de gimnaziu, cît și de liceu.
Îmi place un vers al lui Dan Sociu: Încă mi se mai întîmplă să cred că în curînd mi se vor trezi superputerile: zborul, invizibilitatea, întoarcerea-n timp, superelasticitatea, trecerea prin ziduri, dragostea ta. Unul dintre crezurile CJI este că educația media este o superputere a profesorilor, de care societatea actuală are atîta nevoie. Trebuie doar să și-o trezească.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.