Am încercat să înțeleg preocuparea președintelui față de legea care pedepsește funcționarea unor organizații cu „caracter legionar”. Argumentul principal al șefului statului – actul e ambiguu – a fost deja contestat de istorici și experți în discursul extremist care au explicat că efectul principal al intervenției prezidențiale nu este decît o reconfirmare de la cel mai înalt nivel a tendinței de relativizare a fascismului românesc. Președintele vrea să ne convingă că avem de-a face cu o chestiune care ține de libertatea de exprimare. Nu e așa. Curajul de a ne privi istoria în față și de a delimita limpede binele de rău e o chestiune de caracter național a cărui întrupare simbolică este chiar domnia-sa.
Nicușor Dan a folosit exemplul unei organizații din Făgărașul natal care memorializează rezistența anticomunistă din munți și care are printre membrii săi și cîțiva foști legionari. Este ea o organizație care intră sub incidența legii contestate? Președintele crede că nu. Eu aș zice că asta stă la latitudinea judecătorilor care vor interpreta legea, dacă această speță ajunge în fața lor.
Trebuie amintit aici că, pînă la acest proiect de lege, România nu ducea lipsă de legislație împotriva extremismului. Articolul 369 din Codul Penal afirmă sec că „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Apoi, ordonanța de urgență 31 din martie 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război oferă definițiile pe care le caută azi președintele cu ajutorul Curții Constituționale.
De altfel, proiectul de lege contestat de Nicușor Dan este o actualizare a ordonanței 31 (a mai fost una în urmă cu zece ani). Ce găsim acolo? De exemplu, la revizitarea ordonanței de către Parlament în 2015, articolul 2 a fost actualizat astfel: „Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile [...]”.
De menționat că alți doi președinți pe la care a trecut proiectul, în diversele sale înfățișări, n-au considerat că afectează libertatea de exprimare a cuiva.
Și așa ajungem la esența problemei. În deceniile care s-au scurs de la adoptarea respectivei legislații, ea nu a fost aplicată aproape deloc. Rezultatele sînt concrete și ușor de verificat: le-ați văzut la prezidențialele ratate anul trecut și le puteți citi zilnic în social media. Ceea ce face proiectul contestat azi de președinte e să înăsprească pedepsele. Adică continuă o strategie de combatere a discursului extremist care nu funcționează. Efectul său neplăcut și straniu e că încurajează, cu participarea involuntară, presupun, a șefului statului, principiul relativizării despre care aminteam la început, pe logica „fasciștii noștri sînt mai puțin răi decît ai lor”. Aici probabil trebuie spus foarte clar că un legionar anticomunist rămîne un legionar, indiferent de orice nuanță biografică ulterioară. Singurul fel în care respectiva persoană poate fi reabilitată e căința și denunțarea fermă a extremismului. Asta include o respingere a glorificării oricăror personaje care au murit cu gîndul la Căpitan și cu ura în suflet.
Însă Nicușor Dan nu a folosit argumentul ineficienței – care explică, probabil, și nevoia simțită de inițiator de a mări pedepse –, ci a preferat să meargă pe logica apărării unui drept care în realitate nu e afectat de această lege.
L-am auzit pe președinte explicînd că e nevoie de o atenție mai mare pentru studiul comunismului românesc. „România nu a făcut destul pentru a explica – într-un limbaj adaptat modului în care oamenii receptează informaţia astăzi – ce a fost regimul comunist, ce au fost anii ’50.” Altfel spus, președintele vrea ca teroarea comunistă să fie bine studiată pentru ca pe viitor să vedem din vreme semnele unor tragedii ce stau să se întîmple. Perfect coerent. Nu înțeleg de ce nu aplică aceeași logică și în cazul celorlalte blesteme politice care au lovit România în secolul XX. Trebuie bine cunoscute și condamnate.
Între multele bătălii pe care le are de dus zilele astea, președintele României și-a ales cel puțin una pentru care nu s-a pregătit suficient, a abordat-o nestrategic ratînd senin subiectul și a reușit cumva să încurajeze exact discursul pe care l-a combătut în campania electorală.
Ne-am apucat, cumva scrupulos, să selectăm nuanțe de fascism fără să ne ceară nimeni asta, ignorînd realitatea banală că fascismul nu are și nu a avut vreodată nuanțe.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOL.
