Începînd din acest an, Simona Giura va prelua de la Marius Giura rolul de director artistic al Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărîna / GJF (10-13 iulie). Programul concertelor şi mai multe despre a 29-a ediţie a festivalului la www.garana-jazz.ro.
Cu ce sentimente predați ștafeta fiicei dvs. după aproape 30 de ani investiți în acest festival?
Marius Giura: Privind în urmă, simt că am făcut un lucru bun și cu rost. După aproape 30 de ani, a venit momentul să las loc unei noi generații. Așa mi s-a părut firesc, iar ce am avut de spus prin acest festival, cred că am spus deja. Jazzul se schimbă, apar direcții noi, iar Gărîna avea nevoie de un suflu proaspăt. Festivalul merge mai departe cu un public mai tînăr și cu o echipă tînără, căreia îi doresc să ducă această poveste mai departe cu aceeași bucurie și dedicație.
Care este lucrul de care vă simțiți cel mai mîndru privind înapoi?
M. G.: Cred că cea mai mare reușită este publicul pe care l-am adunat în jurul acestui festival, un public fidel, atent, curios și cu adevărat cunoscător. Asta mă face cel mai mîndru, faptul că, an de an, tot mai mulți oameni vin la Gărîna din toate colțurile țării, dar și din locuri îndepărtate, de pe alte continente. Avem spectatori care revin constant din Japonia, Noua Zeelandă, Australia, Germania, UK, Canada, Franța, Portugalia și din multe alte țări. Asta spune ceva despre spiritul acestui loc și despre legătura create aici în timp.
Puteți alege o amintire/întîmplare definitorie, care să cuprindă tot ce înseamnă pentru dvs. festivalul?
M. G.: În 28 de ani s-au strîns multe amintiri. Și bune, și mai puțin bune, așa cum se întîmplă de obicei în viață. Poate tocmai prin acest amestec de bun și rău putem înțelege mai bine ce înseamnă Gărîna Jazz Fest. Sînt totuși de menționat cîteva momente care au marcat atît parcursul festivalului, cît și tolba mea cu amintiri.
Îmi amintesc perfect acceptul lui Eberhard Weber de a veni să cînte la Gărîna în 2003. De la acel concert a început ascensiunea acestui festival. Apoi, revenirea lui Jan Garbarek în România, după o experiență foarte neplăcută la Sibiu, care a venit în 2007 la Gărîna la insistențele lui Eberhard Weber. Pentru noi a însemnat foarte mult această recomandare. O altă amintire frumoasă din 2018 este concertul acustic susținut mult după miezul nopții, după o furtună devastatoare, de către Helge Lien Trio. Rămăseseră 300 de spectatori, în fața scenei într-o baltă ce le ajungea mai sus de glezne. În 2023 era programat un concert cu Ibrahim Maalouf, dar în cele din urmă a ales să cînte la Montréal. Părea un moment pierdut, dar am avut șansa să-l invităm pe Anouar Brahem. A acceptat și a oferit un concert cu totul special, cu o atmosferă calmă și profundă, care a rămas multă vreme în mintea și sufletul celor prezenți.
Trebuie să spun, cu mîndrie, că eu am fost unul dintre acei 300 de spectatori de la concertul Helge Lien Trio. Aveți un moment muzical favorit din toate cele 28 de ediții curatoriate de dvs.? Dar un regret?
M. G.: Momentul muzical favorit rămîne concertul „The Art of a duo” susținut de Eberhard Weber & Reto Weber la Gărîna, în 2003. Regretele sînt nu foarte multe, în special în cazul unor artiști sugerați de prieteni.
Ultimul disc cumpărat & o descoperire muzicală recentă?
M. G.: Ultimul disc cumpărat este o reeditare, MIN BUL al lui Terje Rypdal. O descoperire recentă este basistul Rutger Gunnarsson.
Un refresh
Cu ce sentimente preluați de la tatăl dvs. ștafeta acestui festival cu care, la propriu și la figurat, ați crescut?
Simona GIURA: Am crescut cu acest festival și, privind retrospectiv, mi se pare firesc să preiau ștafeta de la tata. Mă bucur enorm că nu am preluat-o în întregime, că sîntem o mînă de oameni care lucrează zi de zi împreună și cred că facem o echipă bună. Cu toată sinceritatea o spun, mă sperie gîndul că la un moment dat va trebui să fac curatoriatul artistic singură. Mă întreb dacă am destulă educație muzicală în sensul acesta. Ascult mult jazz, dar în egală măsură ascult indie, electronică sau hip-hop. Mi-am demonstrat că pot susține toată componenta logistică prin organizarea ORA Jazzfestival la Oradea, un proiect care a început în 2018 și crește de la an la an tot mai mult. Dar chiar și acolo, programul îl facem în echipă, mama avînd un rol foarte important în găsirea artiștilor noi.
Ce se va păstra și ce lucruri noi va aduce curatoriatul dvs.de aici încolo?
S. G.: Îmi doresc să păstrez structura actuală a festivalului și să nu cedez tendințelor de a-l transforma într-un eveniment dominat de activări comerciale. Prefer, în schimb, ca publicul să aibă timp între concerte să descopere locurile în care am copilărit, să se bucure de natură, de liniște și de frumusețea zonei. Cred că e foarte important să simți cu adevărat locul în care ești, să te conectezi cu el și să respecți natura. Muzica și natura sînt în simbioză perfectă, iar la Gărîna avem asta din plin, nu cred că e nevoie de alte workshop-uri, ateliere etc. Pe viitor, aș vrea să găsesc locurile vulnerabile din Parcul Național Semenic și, poate prin prezența noastră acolo, a festivalului, să mai oprim din tăierea masivă a pădurilor. De la șosea, pare totul roz, dar din păcate nu este deloc așa.
Din punct de vedere muzical, cred că se simte un refresh la această ediție, echipa fiind foarte receptivă la propunerile mele. Să vedem ce o să spună publicul, el fiind cel mai important critic.
Care este partea favorită din organizarea festivalului și care este cea mai grea?
S. G.: Îmi place mult ce fac și cred că este o meserie care mi se potrivește. Există o componentă pe care nu o suport și mi-aș dori atît de mult să nu existe – aici vorbesc despre partea financiară care, după anul 2020, a devenit tot mai grea. Am preluat ștafeta într-un an extrem de greu din toate punctele de vedere. Fie că e vorba despre finanțatori sau sponsori, parcă toate au mers în reluare anul acesta.
Ultimele săptămîni dinaintea evenimentului sînt extrem de grele și frumoase în același timp, e o perioadă cînd lucrăm mai îndeaproape ca echipă și drumurile la Gărîna sînt mai dese. Duminica trecută eram la o ședință pe malul pîrîului de lîngă scenă și totul era perfect, ne vedeam în sfîrșit pe viu, nu din fața calculatoarelor. Mi-aș dori, totuși, să fiu spectator la una dintre edițiile viitoare, să trăiesc și eu acele concerte printre oamenii care vin an de an la GJF.
Conform tradiției, vor fi patru zile de festival, trei scene, cîteva zeci de concerte, peste o sută de muzicieni din 12 țări, unii revenind pe scena festivalului, alții prezenți pentru prima dată. Cum s-a conturat line-up-ul acestei ediții?
S. G.: Este un mix de artiști foarte renumiți la nivel mondial cu artiști tineri prezenți nu doar în cadrul festivalurilor de jazz și artiști foarte tineri cu puțină experiență pe scenă, dar extrem de talentați. Această combinație funcționează bine și în raport cu publicul, e parte din rețeta care a făcut din Gărîna un festival de succes. Întotdeauna a fost un festival al descoperirilor, al experiențelor. În fiecare an am avut proiecte care au scos ascultătorul din zona de confort și l-au expus la experiențe acustice noi. Aș spune că e o pregătire pentru ediția aniversară de 30 ani de anul viitor, la care lucrăm de mai bine de un an. Deși ediția din 2025 nici nu a început încă, eu visez deja la cea aniversară de 30 de ani.
Cum se va prezenta jazzul românesc anul acesta?
S. G.: Sînt foarte mîndră de programul de pe Experimental Stage de anul acesta. Proiectul lui Cári Tibor, care a concertat anul trecut pe scena din Biserica Catolică și în acest an va dezvolta proiectul Sculpting Sounds pe mainstage împreună cu Szabó J. Attila, Patricia Marchiș, Ádám Móser și Andra Kavaliauskaite, este unul superb. Mischa Blanos în duo cu Gabi Matei, Raul Kusak împreună cu Juan Carlos Negretti, Răzvan Florescu Quartet și David Luca Quartet aduc consistență line-up-ului acestei ediții. Pentru concertele artiștilor români avem printre invitați promoteri și jurnaliști din afara țării cu scopul de a promova scena românească de jazz în străinătate. Sperăm ca toți artiștii să fie invitați în viitor la festivalurile organizate de aceștia.
Care dintre invitaţii inediţi ai acestei ediţii crezi că va fi „marea surpriză” sau cine va încinge scena?
S. G.: Fără îndoială, un moment de forță al festivalului va fi oferit de danezii de la Smag På Dig Selv, care promit să electrizeze scena cu energia și originalitatea lor. Sînt convinsă că vor fi una dintre revelațiile acestei ediții, aducînd un suflu proaspăt care îi va surprinde plăcut chiar și pe cei mai avizați ascultători. De altfel, interesul meu pentru scena de jazz din Danemarca a crescut constant în ultimii ani, iar după întîlnirea memorabilă cu Girls in Airports de anul trecut, a venit firesc să continuăm această descoperire și să aducem în prim-plan artiști ca Josefine Opsahl și OTOOTO, fiecare cu propriul univers sonor, profund și inovator. În egală măsură cred că Robben Ford împreună cu Chris Minh Doky, Ricky Peterson și Keith Carlock vor face senzație.
Unii artiști revin pe scena festivalului, cu alte proiecte, în alte componențe. Credeți că publicul se atașează de anumiți artiști mai mult decît preferă să descopere alții noi?
S. G.: Cu siguranță se atașează, poate noi mai mult decît ei. Am auzit de la foști participanți că „încălzim aceeași ciorbă”, dar niciodată un artist nu a cîntat la Gărîna același proiect de două ori. Ni s-a întîmplat o singură dată ca o trupă românească să facă asta și a fost o mare dezamăgire, mai ales că urmau să lanseze un nou album în două luni.
Anul acesta vor urca pe scena compozitorul și chitaristul Øyvind Skarbø, care a mai cîntat pe scena festivalului cu Håkon Kornstad în urmă cu mulți ani, dar care anul acesta va cînta în deschiderea festivalului cu propriul band – Superless. Îi vom revedea pe Arild Anderson într-un proiect cu Bugge Wesseltoft si Gard Nilssen, nemaivăzut sau auzit la Gărîna; Håkon Kornstad Trio, cu ultimul proiect, și preferatul meu, KHMER, un proiect cu care am crescut și cred că e o referință pentru Gărîna Jazz Festival. Să vezi laolaltă muzicieni ca Nils Petter Molvær, Eivind Aarset, Jan Bang, Pål Nyhus/DJ Strangefruit, Audun Erlien, Rune Arnesen și Per Lindvall va fi o experiență incredibilă pentru gărînezii mai tineri, care poate au mai ascultat proiectul cînd erau copii și veneau aproape obligați de părinții lor. Generația asta de gărînezi este preferata mea, sînt oameni tineri care știu să asculte muzica cu adevărat.
Pe lîngă muzică, vor fi anul acesta și evenimente/activități culturale conexe?
S. G.: Complementare, dar ne dorim să păstrăm echilibrul. La Gărîna, oamenii vin nu doar pentru concerte, ci și pentru liniștea locului, pentru răgazul acela rar în care poți să asculți, să reflectezi și să te reconectezi cu tine, cu natura, cu ceilalți. Zona Parcului Național Semenic oferă multe locuri de descoperit, așa că preferăm să lăsăm timp între concerte pentru ca fiecare să-și creeze propria experiență. Lumea în care trăim este tot mai agitată, motiv pentru care eu cred cu tărie că tocmai tihna face parte din farmecul Gărînei.
Anul acesta pregătim cîteva tururi ghidate, inclusiv pe lacul Trei Ape, dar și concerte speciale pe scena noastră experimentală de la Biserica Catolică din Văliug, un loc cu o atmosferă cu totul aparte. Programul complet al acestor activități va fi publicat în curînd pe site-ul nostru, garana-jazz.ro.
Ce artişti noi – din zona jazzului, dar nu neapărat – ați descoperit în ultima vreme şi ce ne-ați recomanda să ascultăm?
S. G.: Recomand o audiție Sierra Tracks – Vega Trails. Un album superb al contrabasistului și compozitorului Milo Fitzpatrick, membru fondator al Portico Quartet, și saxofonistul Jordan Smart (Mammal Hands). Există șanse mari să îi vedem anul viitor pe mainstage la GJF30.
Îmi place mult și ultimul album Bendik Giske, lansat la începutul acestei luni, un alt artist pe care sper să-l vedem în viitor la GJF. Un proiect pe care îmi doream să-l văd live anul acesta la Gărîna, un album care merge pe repeat de cîteva luni – In Search of a Better Tomorrrow – EABS meets Jaubi. Vom vedea/asculta o parte din proiect în prima zi de festival, cînd EABS vor prezenta pe scena din Poiana Lupului Reflections of Purple Sun.
Care sînt ultimele discuri cumpărate și o trupă, un grup, un muzician de la noi care v-a atras atenția în ultima vreme?
S. G.: Recunosc că nu prea cumpăr discuri, din cauza lipsei de timp, ascult mult online. Ascult încă multe CD-uri în mașină, dar acasă încerc să-mi fac timp să ascult în tihnă un vinil, fără telefon sau laptop în brațe. Ultimul disc cumpărat este Cytropia – Josefine Opsahl. Anul trecut, la ORA Jazzfestival, am ascultat cîteva piese din Cytropia și în ianuarie, cînd a fost lansat, l-am comandat și am contactat-o pentru un concert la Gărîna. Nu avem în fiecare an la Gărîna genul acesta de muzică și cred că de acum vom invita mai mulți artiști care combină muzica clasică cu cea electronică. Cytropia este superb și abia aștept să ascult tot albumul live la GJF29 pe 10 iulie.
Legat de muzicienii locali, săptămîna trecută am ascultat/vizionat cîteva înregistrări cu Vibrant, un live performance din clubul Guesthouse (București) cu Alexandru Andrei, Bogdan Călin, Vincent Iulian, Evelin, Kapnobatai, Kivva, Răzvan Galoș, Maria Antoaneta, Ruben Keyko, Gabriel Carnariu și Ciprian NB. Mi-a plăcut mult și sper să îi văd cît de curînd live. Am înțeles ca ar avea planuri în acest sens.
Dacă ați putea trăi pentru o vreme într-un album de jazz, care ar fi acela?
S. G.: Simt că trăiesc în fiecare zi în Mother Earth’s Plantasia, albumul de muzică electronică ambientală de Mort Garson (Warm Earth Music for Plants… and the People Who Love Them), dar nu l-aș putea cataloga ca un album de jazz. Dacă ar fi să aleg ceva din zona jazzului, cred că ar fi 1/1 – Nils Petter Molvær & Moritz von Oswald – sau un album prin care cred că mi-am descoperit pasiunea pentru jazzul nordic – Purcor de Trygve Seim și Andreas Utnem, mai ales melodia „Kyrie“.
Credit foto Marius şi Simona Giura: Andrei Infinit
