● Dan Lungu, Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice, Editura Polirom, 2025.
Noua carte a lui Dan Lungu e foarte greu încadrabilă într-un gen anume și ea secondează fericit realizările unui autor care e de mult un reper al prozei românești contemporane. Eseul, documentul, legenda, speculația antropologică, autobiografia și puseurile (inevitabile) de proză pură se îmbină într-un discurs polimorf în volumul Sub gravitația memoriei și el e, cel puțin convențional, unul non-ficțional. De acest ocol ar putea fi responsabilă, cred, calitatea de sociolog a autorului, dar mai ales diversitatea unor preocupări intelectuale de care universitarul și directorul de muzeu literar n-a fost niciodată străin.
Cartea nu povestește, cum s-ar înțelege din titlu, doar istorii personale și de familie (cum se fura în anii 1980 porumb din „avutul obștesc” chiar pe sub ochii autorităților; cum rezista tatăl autorului programului infernal de muncă, acasă și-n fabrică; o exotică excursie în Transnistria postsovietică; fascinația pentru Europa și Occident, înainte de Revoluție, și revelațiile călătoriilor acolo după 1990), ci și „întîmplări” cu iz de memorie locală, care au suscitat puternic interesul documentar al autorului.
Ce puternice rădăcini moldovenești avea mișcarea avangardistă interbelică din România și ce complicată era rețeaua de înrudiri și prietenii dintre membrii ei; ce destine absolut interesante au avut unii dintre reprezentanții comunității evreiești din Botoșani, Dorohoi, Darabani, Piatra Neamț, Iași și (în ultimul rînd!) București; cît datorează financiar revistele autohtone de avangardă unei fabrici de zahăr din Ripiceni, Botoșani, deținută de cvasi-anonimul afacerist, sionist și scriitor Avram Leiba Zissu; cum a făcut Sașa Pană din nunta lui Marcu Taingiu, alias Moldov, cu Malvina Aronovici, la Iași, subiect central al numărului 51 din revista UNU; cum a devenit descendentul boieresc Scarlat Callimachi din Stîncești „prințul roșu”, adică adept al mișcării comuniste înainte și după al Doilea Război Mondial; cît de românesc e, de fapt, pseudo-occidentalul brand de jucării „Teddy”...
Cum și unde s-a tradus așa-numita „Biblie Cornilescu”; cine a fost „haiducul” Coroi, care, ca și Terente sau Pantelimon, a înspăimîntat, cu banda lui de tîlhari, pe bogații și jandarmii din anii 1930 și cum a ajuns personaj de folclor și-n reportajele lui Brunea-Fox; cum a fost posibil ca o modestă evreică din capitala Moldovei să devină nu doar un artist plastic renumit la nivel european, în interbelic, ci și soția unui turc la fel de celebru în artă ca ea, să-i suporte episoadele adulterine și să influențeze, la rîndu-i, curentele moderniste din Istanbul, Paris și București; cine a fost, de fapt, Sanda Marin, autoarea renumitei cărți de bucate publicate în 1936 și republicate, ulterior, cu omisiuni și adaosuri forțate, pînă în anii 1980. Obiecte, clădiri, străzi, peisaje, personaje, evenimente, ideologii, opere literare, piese muzicale și tablouri devin repere colorate într-o memorie care caută să recupereze din amestecul deconcertant al trecutului adevăruri ascunse sub straturile de subiectivitate și uitare.
Redate cînd cu nostalgie, cînd cu ironie, cînd cu acribia cercetătorului, toate aceste acumulări mozaicate sînt justificate, însă, într-un fel de text-manifest așezat în fruntea volumului și intitulat Pentru un reportaj (auto)biografic. Eseul lui Dan Lungu extinde conceptul, vorbind despre un „eu plural”, despre o „autobiografie indirectă sau mediată”, alcătuită nu doar din amintirile personale, ci și din ecourile întîlnirilor, ale lecturilor și ale discuțiilor care au modelat empatic interesele unui individ, de-a lungul timpului. Există, așadar, în alcătuirea eului o arhivă multistratificată, un „trecut îndărătnic”, o „planetă străină”, un lanț de cauzalități și genealogii latente care facilitează „o democratizare a trecutului” și, pe cale de consecință, o reconstrucție a autobiograficului „la o rezoluție fără precedent”.
Cu o realitate văzută drept un construct social colectiv și cu o memorie profund relațională, „autobiograficul se nutrește în cercuri concentrice, deopotrivă pe orizontală și diacronic”, el depinde de labirintul de emoții și de idei care au animat eul, de spiritul timpurilor și de istoria locurilor care l-au condiționat. „Alunecînd pe izobarele timpului, la diferite presiuni și adîncimi, combinînd reveria rememorării cu conversațiile familiale de clarificare, studiul arhivelor și explorarea istoriilor locale, am ajuns la aceste construcții cumva ciudate, pe care le-am numit reportaje (auto)biografice.” Fragmentare prin definiție, textele de acest fel dau seama de un „ecosistem cauzal” supus permanent presiunii memoriei, în centrul căruia se află eul auctorial, desigur, dar și ramificațiile sale mai puțin conștiente.
Cartea lui Dan Lungu cuprinde istorii inedite care l-au modelat mai de aproape și mai de departe, din copilărie pînă la adolescență și maturitate. Ele sînt alcătuite cu atenție la veridicitatea și corelarea informațiilor, dar sînt redate cu harul de prozator învederat. Non-ficționale ca gen, dar subiective în decupaje și comentarii, nici unul din cele unsprezece texte nu plictisește, dimpotrivă.
● Adelin Petrișor, În direct din linia întîi, Editura Polirom, 2025.
Pe Adelin Petrișor îl urmăresc cu mare interes de ani de zile pe la variile televiziuni pe unde a trecut pînă să ajungă expertul de la televiziunea națională. E un jurnalist talentat, de vocație certă, pasionat și cu o experiență acumulată în ani de prezențe „la fața locului” în cele mai dificile locuri de pe mapamond. Ele i-au amplificat exponențial curajul și profesionalismul, astfel încît astăzi e unul dintre cei mai buni, în domeniul său, numeroasele și onorantele premii de breaslă obținute au dovedit-o.
Specializat pe arealul militar (aviația și zborul sînt preferatele lui, nu cred să existe la noi un altul care să știe mai bine, istoric și tehnic, ce a fost și ce e cu avioanele din flota Forțelor Aeriene românești de după 1990) și pe zone de conflict („jurnalist de război”, cum se zice, deși a relatat adesea și din zone calamitate), Adelin Petrișor a filmat și intervievat lideri controversați, a făcut în premieră reportaje relevante despre subiecte de interes imediat și, asumîndu-și riscuri enorme, a relatat audio-video din cele mai fierbinți puncte ale lumii: Coreea de Nord, Afganistan, Irak, Siria, Israel, Liban, Egipt, Tunisia, Algeria, Albania. Între altele, în cele cîteva cărți publicate pînă acum și-a trecut poveștile de viață și de meserie: Războaiele mele (aventuri de jurnalist pe teren), Țara cu un singur gras (sejurul exclusivist în sinistra patrie a lui Kim Jong-un) și albumul foto Coreea de Nord, un lagăr cît o țară. Experiențele din ele au palpitul unor veritabile aventuri, inaccesibile pentru cineva obișnuit, mai ales că beneficiază de notabilul avantaj de a fi cît se poate de reale, povestite alert, economicos (în stil jurnalistic, desigur), cu detalii și cancanuri surprinzătoare și captivate.
În direct din linia întîi continuă tematic Războaiele mele, adică avem de-a face tot cu inedite experiențe de jurnalist în locuri riscante și adesea foarte îndepărtate de București. Cu adaosul că acum cartea lui Adelin Petrișor capătă o altă rezonanță, avînd un război atît de aproape de granițele României. „În linia întîi” nu mai e o simplă figură de stil, ci de-a dreptul o realitate frisonantă, căci linia întîi nu e doar zona riscantă în care se află și din care transmite jurnalistul ajuns special acolo, ci o realitate care e cît se poate de aproape de noi toți. Autorul folosește din nou aceleași fraze scurte și percutante și cînd reproduce autentic dialogurile cu șefi, colegi, specialiști sau localnici, și cînd descrie peisaje sau interioare, și cînd relatează întîmplări care mai de care mai tensionate.
Cele treisprezece povestiri-reportaje sînt tot atîtea ocazii de expediții spre necunoscut, care încep de la pregătirile pentru plecarea „la fața locului” (de la găsirea unui cameraman dispus să-și asume riscuri la aprobări, vize și bani pentru drum – „la stat întotdeauna decontul e mai greu decît deplasarea în orice zonă de război”) pînă la anxietatea ce vine din imprevibilitatea prezenței și a filmărilor în locuri unde mulți alți jurnaliști au suferit, au dispărut sau au sfîrșit dramatic. Spitalul din Suceava în primele zile ale pandemiei de COVID-19, portavionul USS Ronald Reagan aflat în Oceanul Indian, revoluțiile arabe din Egipt și Libia, fronturile fierbinți din Siria, Iran, Afganistan și Israel, cutremurul devastator din Turcia, summit-ul Trump-Kim din Singapore, taberele de prizonieri ISIS supravegheate de kurzi, mercenarii români din Congo aflați sub conducerea de-acum penalului Horațiu Potra sînt tot atîtea „linii întîi” pentru un jurnalist care se poate descurca rezonabil unde n-a mai călcat vreodată, care trebuie să-și activeze relațiile și legăturile pentru ponturi de subiecte tari, care trebuie să se strecoare ici-colo peste granițe la limita legalității (adesea sub focuri de armă sau bombardamente), care știe să insiste cînd trebuie fără să provoace, care poate dormi unde găsește și poate suporta relativ calm iminența unui linșaj, a unei arestări violente sau chiar a unei execuții.
De departe, cele mai palpitante dintre relatări par a fi cele din timpul zborurilor cu avioanele de vînătoare, și cu cele vechi (MiG-uri LanceR), și cu cele noi (Typhoon, JAS 39 Gripen, F16). Chemat să facă reportaje despre schimbările majore din flota aeriană românească, autorul a trăit la cald veritabile „experiențe supersonice”, suportînd adrenalina unor manevre aeriene dificile sau experiența corporală a suprasarcinii extreme de 9g. Relatările sînt completate de mici comentarii despre deontologia media (diferența între informare și propagandă, de pildă), de coduri QR prin care se pot accesa imediat materiale video și de fotografii color cu unele dintre locurile și personajele despre care s-a vorbit.
Toate aceste evadări din rutina confortului cotidian fac din cele treisprezece relatări ale lui Adelin Petrișor texte de non-ficțiune care se citesc cu aceeași plăcere cu care se citesc omoloagele literaturii ficționale. Calitatea lor e aceeași și indiscutabil ea va supraviețui timpului dincolo de efemerul lor context strict jurnalistic.
Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Zaruri și minuni, Editura Polirom, 2026.
