Festivalul Posada Rock de la Cîmpulung Muscel, desfășurat anul acesta în perioada 29-31 august, împlinește anul viitor 40 de ani și are un atu important în proximitatea reputatei Patiserii „Iepurașul“ și a Pizzeriei „Hangița“ unde își trag sufletul rockerii (care mai au suflet) în diminețile festivalului. Ar putea fi un festival mai mare, dar accesul dinspre Transilvania a rămas la fel de dificil ca pe vremea lui Carol Robert de Anjou. Merita un proiect PNRR pentru a reconecta fosta capitală la rețele publice de transport, însă taximetriștii susțineau că doamna Lasconi s-a retras într-o ruminație post-electorală.
Din fericire, festivalul i-a dat ocazia să revină arătînd o încurajatoare bună dispoziție. A acordat Marele Premiu trupei clujene Fittonia, un metal tineresc cu voce feminină, diversificat stilistic, care sper că va atinge în cîțiva ani popularitatea Dorei Gaitanovici. Alt grup clujean care s-a evidențiat este Gri, cu un metal grav contaminat cu grunge – aceștia au prins premiul basiștilor și premiul ce îl comemorează pe întemeietorul festivalului, „Zaharia Rădulică”. Transilvania a mai prins un premiu III cu metalcore-ul tinerilor Hostvge, ieșenilor le-a reveni premiul II pentru post-romanticii Ancestral, iar bucureștenii sci-fi-thrash Redux au avut parte de o largă susținere pentru premiul I.
Găsesc că recitalurile premianților sînt un punct de atracție care îmi permite să mă laud că am văzut în față trupe care ulterior vor deveni populare – bunăoară The Groovy Bastards, grupul funk-alternative care a făcut vîlvă prin țară în ultimele luni, sînt rodul unor astfel de premii. Dincolo de premiile financiare, acestea includ diverse forme de sprijin profesional – instrumente, acces la studiouri, promovare media – care pot asigura o esențială rampă de lansare.
Și programul principal de concerte a avut parte de contribuții românești larg apreciate. Cîștigătorii Marelui Premiu de anul trecut, craiovenii Jet Black, și-au rafinat propriul sortiment de blues-rock cu accent pe piese originale, fără tributurile și importurile uzuale ale bluesman-ilor de la noi, culegînd numeroase premii pe tot întinsul țării. Celălalt concert românesc a fost al veteranilor Sur Austru din Arad, al căror album recent a generat multe impresii pozitive în presa internațională, l-am prezentat și aici. S-ar fi descurcat să ocupe poziția de cap de afiș al primei seri, cu un mix de folk și black-metal cu care membrii mai în vîrstă ai grupului tot experimentează din anii ’90. Cu acest proiect i-au dat o formă exportabilă, extrapolînd specificul nostru etnografic înspre psihedelic și metal extrem la standarde internaționale.
În rest, programul internațional la Posada Rock e de regulă mai degrabă tradiționalist, pentru rockerii trecuți de 40 de ani și năpădiți de nostalgii. Concertul cel mai memorabil a fost un Geoff Tate exuberant cu piesele din anii ’80 ale trupei sale originale (Queensrÿche), însă în acompaniamentul unui grup pestriț de tineri instrumentiști care au asigurat și vocile backing necesare operelor rock din care provin piesele. Celălalt concert important, tot cu reverberații optzeciste, a fost Flotsam and Jetsam – grup care a dat basistul Metallica din anii ’80 și ’90, Jason Newsted, continuînd fără el o carieră consistentă ce ar merita mai multă atenție din partea celor care apreciază generația Metallica-Megadeth.
Programul a fost completat și cu alte trupe experimentate, nume familiare comunității – Lacuna Coil, Halo Effect, Grave Digger, Dirkschneider. Evenimentul s-a închis cu promisiunea că aniversarea de 40 de ani de anul viitor își va respecta blazonul festiv. A fost salutată și cariera regretatului Alex Revenco (1957-2025), membru al juriului Posada Rock și unul dintre pionierii presei rock de la noi.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
