Cît (ne) costă o poveste reală?

Miniseria Baby Reindeer / Micuțul meu ren, creată și scrisă de actorul britanic Richard Gadd, interpretul rolului principal, readuce în prim-plan teme mai vechi (trauma și consecințele ei, hărțuirea, încălcarea limitelor, relația toxică apărută între victimă și abuzator), dar își cîștigă spectatorii prin abordare, prin onestitatea replicilor și prin faptul că lucrurile nu sînt albe sau negre, ci mereu într-o zonă de gri. Povestea este una reală, se pare, iar Gadd a găsit prin împărtășirea ei, cu toate detaliile stînjenitoare, inițial sub forma unui spectacol de teatru, acceptare din partea celor din jur și propriul catharsis.

Pe scurt, actorul ajunsese să fie hărțuit cu ani în urmă de către una dintre clientele barului unde lucra, o pretinsă avocată, căreia i-a oferit o băutură gratuit într-o seară. Multă vreme s-a simțit flatat de atenția ei și a durat ceva pînă să o reclame la poliție și încă și mai mult timp pînă să poată fi condamnată și să primească un ordin de restricție. În aproape doi ani, femeia îi trimisese peste 40.000 de mail-uri, 350 de ore de mesaje vocale și alte cîteva sute de mesaje scrise, în rețelele sociale (pînă și scrisori). Gadd explică destul de bine, în film, felul în care o astfel de relație s-a format și a fost consimțită de el tacit. În continuare declară că simte empatie față de personajul Martha, cea care îi destăinuise, tot într-un mesaj vocal, că seamănă cu jucăria ei preferată din copilărie, un ren cu ochii mari.

După difuzarea miniseriei, cu mare succes în Marea Britanie și în lume, Richard Gadd a dobîndit o recunoaștere pe care și-o dorea, dar care i-a depășit toate așteptările. Oamenii i-au aplaudat curajul, deschiderea, vulnerabilitatea și a fost doar o problemă de zile pentru ca ei să investigheze și s-o descopere pe adevărata Martha. Nici nu era dificil – femeia mai fusese acuzată în tinerețe că a hărțuit figuri politice importante din Marea Britanie, aspect inclus în film. Deși Netflix pretinde că s-au făcut eforturi pentru protejarea identității reale a personajelor, acest lucru nu prea s-a întîmplat, iar „Martha” a devenit ea însăși ținta mesajelor fără număr din rețelele sociale.

Recent, adevărata avocată care a inspirat personajul a fost invitată în emisiunea jurnalistului britanic Piers Morgan, difuzată pe YouTube, pentru a-și prezenta punctul de vedere asupra poveștii. Impresia cu care rămîi după discuția de o oră este fie că femeii i s-a făcut o mare nedreptate cu acest film, fie că este o mincinoasă patologică, un caz chiar mai grav decît personajul Martha. A declarat de la început că nu a văzut miniseria, nu este genul ei de film, dar că au informat-o prietenii despre tot ce s-a arătat. Știa că Richard Gadd scrisese o piesă cu acest subiect cu cinci ani în urmă, dar a pretins că l-a întîlnit doar de cîteva ori și că nu i-a trimis mai mult de cîteva mail-uri, 14, cel mult 18, mesaje pe X (vechiul Twitter) și o singură scrisoare. Că nu știe nimic despre mesajele vocale și că, poate, a fost înregistrată în restaurant fără voia ei. Că nu l-a urmărit niciodată la el acasă și, mai ales, că nu a fost condamnată și nu a făcut închisoare. Piers Morgan a insistat pe faptul că pentru mail-urile și mesajele trimise pot fi găsite dovezi de către poliție, dar așa-zisa Martha a rămas imperturbabilă. A afirmat că Gadd este cel care îi făcuse avansuri la un moment dat și a fost refuzat, că nu a avut succes ca actor și acum încearcă să se îmbogățească vînzînd această poveste veche, cu care a obținut un profit de cîteva milioane de lire sterline. Că este un psihopat și că-l va da în judecată (pe el și compania Netflix).

Richard Gadd recunoaște că a avut probleme serioase, că a consumat droguri și s-a luptat cu anxietatea și depresia, dar spune că a muncit ca să poată face față traumelor din trecut și duce, în prezent, un stil de viață mai sănătos ca oricînd. Că realizarea miniseriei a însemnat, de la scriere pînă la montaj, atît o retraumatizare, cît și o redobîndire a sentimentului de control în privința vieții sale. Din păcate, alte personaje portretizate în film, cu care a avut diferite raporturi în viața reală și care i-au marcat destinul, au stîrnit valuri de speculații, iar oameni fără nici o legătură cu povestea lui Gadd au ajuns să fie de-a dreptul hăituiți online. El însuși a fost nevoit să posteze mesaje pe rețelele sociale pentru a ruga publicul să înceteze – nu aceasta fusese miza filmului. Reiterează că filmul oglindește viața lui reală, dar că unele decizii au fost luate din rațiuni artistice și legale.

Ținînd cont de impactul serialului, întrebarea care se ridică este dacă nu cumva el nu face decît să egaleze scorul și să transforme hărțuitorul în hărțuit, dat fiind anunțul cu care începe filmul: „This is a true story / Aceasta este o poveste reală”. Dacă această precizare poate fi folosită într-o producție care nu este nici documentar, nici film independent, în care joacă actorul ce pretinde că i s-au întîmplat toate necazurile. Dacă nu cumva avem de-a face cu mult-vehiculata „asertivitate”, dar una prost înțeleasă, ca pașaport pentru a afișa public cele mai intime detalii. Remarcabil prin scriitură și performanța actorilor, filmului îi lipsește acel „bazat pe o poveste reală”, care ar fi dus lucrurile în lumea artelor și nu în cea a defulărilor și a războaielor imaginare pe care le purtăm cu toții.