.jpg)
În grădina restaurant a vechiului Muzeu al Literaturii din strada Christian Tell intra o femeie cu mintea rătăcită, sărac îmbrăcată și așeza în scorbura unui copac un sul de hârtie scrisă cu linii ondulate, aparent fără noimă, un „text” pe care probabil ar fi trebuit să-l înțeleagă copacul, nu oamenii. Era Sanda Ungureanu, absolventă de italiană, fosta iubită a lui Néné Culianu în primii lui ani de facultate. După asasinarea lui Néné, o întîlnesc pe Sanda în fața Casei Scriitorilor. „Bulă”, îmi spune, „să știi că Néné n-a murit. Trăiește ascuns într-o insulă.” Sînt aici ingredientele clasice romanești: iubire, nebunie, moarte și nemurire. Îi văd în filigran pe prințul Serghie și pe Pena Corcodușa.
Într-o iluminare, îmi atribuisem în studenție supranumele de Bulă, în onoarea sclipitorului idiot național. Peste noapte a apărut Fraternitas bullica ale cărei urme puțin cunoscute sînt desenele lui Paul Drogeanu, unde Bulă apărea în chip de spermatozoid înconjurat adesea de făpturi feminine. Patru frați, fratele Diug (Paul Drogeanu), fratele Elis (Néné), fratele Androginos Ethicus (Radu Popa), Speusippos (eu însumi) sînt interlocutorii dialogurilor bulice, scrise pe coli A4 în timpul orelor de curs.
Iată-i pe Elis și Androgenos întrecându-se în amarnice scatofilii cu bucuria tinerilor bine educați, care încalcă normele sacre ale decenței:
A: Cel ce-i prost din naștere-i așa, fiindcă altminteri el nu poate fi (existențial), pe cînd cel ce se face prost (ori se preface) va putea să nu mai fie cînd îi va veni poftă.
E: Prietene, răstălmăcești propria-ți spusă: a face înseamnă una, a se preface înseamnă alta. Paronimiile sînt bune pentru latrina discuțiilor filosofice, în care, Androgenos, te vei mai scălda mult dacă nu te umilești ascultîndu-i pe cei mai mari. Asemenea umilință azi, e triumf mîine. Și acum răspunde la întrebare.
A: Ademenelile-ți a scîrnă duhnesc de la o poștă, o, Elis, refulat coțcar! Prefer latrina – zoiului și scîrnei. Putoarea lor o clipă n-aș răbda-o.
E: Prietene, te-a învățat Speusipp să folosești un limbaj care nu ți se potrivește. El da, refulat! Însă tu ești un mic hibrid de nimic, așa că bine faci că preferi latrina bunelor mele învățături. Cum zice Aristotel, corpurile spre locul lor de origine trag.
A: O, anatema! Zeci de anateme pe capu-ți duhnind a-mpuțiciune, hiclene Elis! Tu, Speusippe, „lumină de salcie tîrzie”, îl iartă pe micul inconștient! Căci vorbele-i doar lovesc deșarte, și pe Aristotel murdar îl tîlmăcește, de patimi crunte mintea-i viermuind! Latrina mea e plină doar de rodii, cu sîmbure plăcut și acrișor, de nucile de cocos ce-s lăptoase, de prune brumării și de migdale, „minunea de o clip-a verii”, cît și de cafeniile castane (tot cafeniu e și ce mănîncă Elis...), la fel precum și de smochine, cărora „figues” André Gide le zice!
E: O, imbecillitas imbecillitatis, omnia imbecillitas! Tu, prietene scump, despre care micuțul șezător în latrină (care sigur e plină de substanțele mai sus amintite, defecate, pentru că amicul e vegetarian, și care sigur e cafenie, și-n care sigur mititelul Ethicos scormonește cu năsucul ca să recunoască în materia informă esențele poamelor descrise) nici măcar nu știe cine ești – fi-vei arbitru! Ia spune, Androgenos, cine e Speusipp? Și cum îndrăznești lui să-i vorbești despre Aristoteles?!
Diug și Speusippos se angajează să învie în stil bulic opoziția dintre eleați și heraclitici:
Diug: Nu crede a zilei și nopții minciună
și ciumei și ghioacei și scepticei crude
Mișcarea rămîne!
Sau prea mult desfătatu-ți-ai gîndul
În a lui Zenon grădină?...
Speusippos: Iubite prieten, nu cred în mișcare!
Doar febră și friguri și opium creează iluzia
Mișcării. Adevăr grăiesc ție, sofistul e cel
Care stă. Iar ideea n-o rupe mișcarea.
Diug: Și oare fiu al femeii ce aspru
Împuns-o-a Tymon Rodhanul,
„Ce perforează nu perforează”?
O, Zeus!!!
Speusippos: Dar nu perforează, nu, nu, nu!
Închide-ți urechea vicleană, te minte!
Deschide-ți timpanul zeiesc.
Auzi-vei tăcere.
Diug: (se închide fereastra ce dă spre șantier)
Aproape totul se cuvine să aibă un parfum filosofic grecesc luat în zeflemea.
O Bibliografie bulică include cele mai bune lucrări menite să lumineze definitiv viața și opera divinului maestru. Titlurile, rareori reale, cel mai des bulizate (de pildă: De Bulă-n lanul de secară), sînt atribuite autorilor reali, cărora li se adaugă numele colegilor noștri: Ocu Petrescu, băiatul lui Camil, Carol Malinowski, P. Drogeanu, Culianu etc. și ale profesorilor, iubiți sau nu. Cîteva exemple: Boule par lui-même – J.-P. Sartre et T. Podgoreanu, Traité de Boulespoir – S. Kierkegaard (ou encore Le concept de Boula, épuisé), Sur la poésie de Boula – M. Heidegger, traduit par K. Marx et N. Krouchtchev, Bulă sau nu? O întrebare decisivă – trad. d’après l’ouvrage de M. W. Shakespeare, To Bula or not to Bula?, par Mme Z. D. B., Bullisches Allzubullisches – Nietzsche et P. Drogeanu, Alchimie și cosmologie babibulăiană – M. Eliade (en roumain), Aspects du Bula – M. Eliade, Le Mythe de l’éternel Boula – M. Eliade, Pe culmile Bulei – Em. Cioran, Bulism și empiriocriticism – Wolfgang Amadeus Lenin et Johann Sebastian Restul, Also sprach Bullatustra – Nietzsche et P. Drogeanu, Discours de la Boula – Descartes et Sava Roșu, Boulalescence sauvage – Ș. Anghelescu et S. Angelescu, Kritik der praktischen Bula – Immanuel Kant et Immanuel Vasiliu, Bouliques et Georgiques – Virgile (tr. du latin par Ion T. Alessandru), Les Faux Boullayeurs – André Gide et Y. Shaphran, dr. Harvardiensis, Coliba unchiului Bulă – Stone, Ciulinii Bulăganului – P. Istrati, Război cu Bulă nu se face – Giraudoux, La condition Bulaenne – Pavel Drogeanno et Malraux, Le bulă-versement du signe linguistique – L’Ecole linguistique de Prague, Ultima noapte de dragoste, prima noapte de Bulă – Karol Malinovski, Sofia 1909, Patul lui Bulă – Ocu Petrescu, Cui îi bate Bula? – E. Hemingway, Fructele buliei – Steinbeck, Bula vrajbei noastre – Steinbeck, Bulysses – J. Joyce, Venea o bulă pe Siret – M. Sadoveanu, Unu, doi, trageți bula după voi – Saroyan, Vorbește-mi ca Bulă și lasă-mă să ascult – T. Williams, De bulă-n lanul de secară – Salinger, Richard inimă de Bulă – W. Scott, Contele de Monte Bulă – Dumas, Bula cu camelii – Dumas fils, Bulă mon amour, Sturm und Bulă / Bula und Drang, Bula dezmoșteniților, Din jale se-ntrupează Bulă, Omul cu floarea-n bulă.
Proverbele și sintagmele celebre erau și ele bulizabile: „Strînge bule albe pentru zile negre“, „Nu da vrabia din mînă pentru bula de pe gard“, „Aut Bulă aut nihil“, „Cu o bulă nu se face primăvară“, „In hoc Bula vinces“, „Bulla iacta est“, „Bula mică răstoarnă carul mare“, „Bula cu clopoței nu prinde șoareci“. În actele acelor vremuri ale iuventuții noastre savante figurează cele 13 apoftegme:
1. Bulă este începutul, mijlocul și sfîrșitul
2. Bulă este în lucruri, pe lucruri și pe lîngă lucruri
3. Bulă este desăvîrșirea nesăvîrșită
4. Bulă este singura realitate care include irealitatea
5. Bulă este rîu fără izvor și izvor fără rîu
6. Bulă este finit, însă infinită este ignoranța celor care-l cercetează
7. Bulă exclude timpul, spațiul, mișcarea și spiritul
8. Bulă este insondabil și orbește pe profanatori
9. Bulă este indefinibil și totuși revelat prin nume
10. Bulă posedă sensul neantului și nonsensul cosmosului
11. A-l gîndi pe Bulă, a fi întru Bulă, a te contopi cu Bulă este eroarea orgolioșilor
12. Bulă nu admite salvarea, dar nici dispariția falselor tehnici ezoterice pe care le propagă prin misiți: Messia, Buddha, Muhammad etc.
13. Bulă se exclude pe sine însuși.
E limpede că întreaga lume existentă se poate transforma ușor în bulivers.
Printre manuscrisele plurilingve ale lui K. Bulă, s-a găsit următoarea notiță de o negrăită importanță pentru istoria bulică. Ea ar putea aduce o lumină nouă în cercetările bulice, răsturnînd esențial teza ilustrului profesor dr. P. Drogeanu, Univeritatis Bucuresciensis. Iată cuprinsul ei lesne de înțeles:
Metamorphoseon Bullae
„Wenn B. s. g. p. und meine little grande piccola mare balșaia aber nicht s. g. p. und celelalte. Mais priez Boule que tous nous veuille absoudre.”
În dosarul de Securitate al ilustrului profesor dr. Oxfordiensis Radou Popa emigrat în Statele Unite s-a descoperit o injoncțiune bizară care sparge banalitatea denunțurilor: Ho, scroafă murdară, nu trece podețul! Avem toate motivele să credem că aceasta este descifrarea manuscrisului.
În narațiunea Intervenția zorabilor în Jormania, reporterul Jules Bilstik spune că și-a publicat textul în revista Asmodeu din 2004. Revista Hasmodeus, organ al C.N.S.I., supliment excepțional al revistei Universitas, a existat într-adevăr la începutul anilor ’70. Vreme de nesperată libertate culturală, în care ironiile noastre mai puteau fi ignorate sau tolerate. O rubrică a revistei se numea „Camera de lăudat”, în onoarea corifeilor E. Barbu și Fănuș Neagu, care traduseseră ingenuu chambre à louer prin „cameră de lăudat”. Emisarul revistei QUEL-PET transmitea tulburătorul mesaj: Citiți cărți! Hispanistul, atenian azi, Victor Ivanovici era lăudat pentru a opta prezentare a unei lucrări și pentru a cincea înfățișare a capodoperei sale Don Quijote prin Nicolae Breban. Toate acestea la cererile îndîrjite ale susținătorilor. Sacrilegiul de redacție al micului supliment diabolic îi reunea pe S. Angelescu, Șerban Cionoff, I. P. C., Paul Drogeanu, Dumitru Radu Popa, red.-șef adj. și BULĂ. Prezentarea grafică CĂTĂLIN POPESCU.
Dacă orele de curs reprezentau gravitas, dialogurile noastre, Hasmodeus ș.a. semnificau ușurătatea, improvizația rapidă, bucuria jocului. Se petrecea astfel autoinițierea de grup paralelă cu cea catedratică a profesorilor. Lucrul complet își conține contrariul. Triumful roman implica, după Bahtin, glorificarea imperială și ridiculizarea ei. Riturile funebre includ plînsul de zi și rîsul de noapte. Mireasa în lacrimi atinge culmea încununată a existenței feminine. Dar unde-s jocurile de anțărț?
Răducu a hrănit flacăra ludică a tinereții în proza lui, iar Néné, pasărea măiastră, a ajuns ca de obicei cel mai departe, alegînd jocul ca obiect al reflecției. Iocari serio studiosissime ludere – sînt vorbele lui Marsilio Ficino așezate în epigraful cărții lui Culianu Iocari serio. „Misterul creației constă în caracterul ei ludic, gratuit și numai realizînd în propria-ne existență aceeași gratuitate – altfel spus: jucîndu-ne – vom ajunge la dezvăluirea tuturor tainelor.” Nu știu cum se poate împăca gratuitatea jocului, libertatea lui, cu jocul capcană, jocul ucigaș, fascinant pentru Culianu, cel în care Titanii îl ademenesc pe Dionysos copil pentru a-l sfîșia, a-l fierbe în cazan și a-l mînca. Mă întreb de ce copilul Zagreus trebuia să fi ucis în timpul jocului, iar jucăriile momeală să fie alese de ucigași. Desigur, Culianu invocă fragmentul heraclitic despre Timpul copil care se joacă cu pietrele. Îi cheamă în scenă pe Nietzsche, Cusanus și Heidegger în apropierea sfîrșitului lor.
„Primitivii” australieni, africani etc. – spune Andrew Lang citat de Culianu – întrebuințau bull-roarers, zbîrnîitori, așa cum în recuzita copilului Dionysos erau și konoi, zbîrnîitorile.
Néné a fost ucis în timp ce încerca să afle tainele ultime ale jocului probabil de nepătruns. S-a jucat serios cu o rîvnă suprafirească.
Șerban Anghelescu este pensionar.
Credit foto: Arhiva Tereza Culianu Petrescu
