Gîndirea magică își are autonomia ei, cîștigată prin elementara constatare că experiența lumii are limite dincolo de care posibilitățile de control sînt aproape nule. Spunem transcendență și nu mergem mai departe de vocabularul filosofic, deși credința experimentează nevăzutul, nu terminologia metafizicii. Mai precis, relația cu suprasensibilul e definită în coordonatele tulburi ale acestui tip de gîndire. Un fel de teorie arhaică a cauzalității care a supraviețuit peste timpuri și arealuri, ca parte importantă a oricărui suflet născut și crescut chiar și în cea mai recentă modernitate. Sînt ușor așadar de recunoscut, mai ales în preajma unor teme și temeri esențiale ale ființei noastre, sedimentul și sentimentul magicului. Credința cu suport în gîndirea magică e o insondabilă gaură neagră a psihismului uman în jurul căreia gravitează pînă la absorbția ireversibilă tot potențialul cognitiv.
Oare chiar mai funcționează astăzi gîndirea magică? Poate în ruralul marginal, ar răspunde omul recent conectat la sine și la Internet. Situația de pe teren arată însă fără dubiu un scor diferit. Urbanii educați, cu bun-simț și bun gust par să fie predispuși la căutări trendy de spiritualitate alternativă. Reziduuri new age sînt colectate sincretic și servite ca la drive-in. Un meniu pitoresc și ultra-digerabil care nu potolește foamea, dar oferă confortul efemer al unui amuse-bouche instagramabil. Superficialitate, da, dar nu asta e problema. Demn de o reflecție mai extinsă decît și-o permite prezentul articol, lucrul interesant de chestionat este persistența gîndirii magice. Persistență care spune ceva importantissim despre noi: avem nevoie să ne educăm credința printr-o sondare insistentă.
Căutînd să exemplific gîndirea magică de astăzi, am căutat printre nenumăratele practici recente cu aparență ezoterică sau vag spirituale, iar una anumită mi-a atras fascinatoriu atenția: e vorba despre manifestare. Un cuvînt oarecum comun, în spatele căruia o idee deconcertant de simplă atrage cu nemiluita adepți nu tocmai naivi. Concluzii revelatoare îi sînt rezervate celui care va avea răbdare să radiografieze fenomenul cu verva curiozității oneste. Pentru a rezuma într-o definiție, manifestarea este procesul prin care intenția (gîndul) devine fapt (realitate). Lucruri bune, chiar extraordinare, se pot întîmpla în viața cuiva doar pentru că respectiva persoană a plantat sămînța intenției, iar gîndul, miraculos, se transformă în beneficiu palpabil. Manifestarea e o formulă de gîndire magică foarte la modă astăzi. Scriptura seminală a acestei speculații new age este The Secret, carte semnată de Rhonda Byrne. Urmare a unui enorm succes în cultura pop, vestita „lege a atracției” prezentată pe larg în această carte a devenit axul tezelor explorate în multitudinea de opuscule care i-au succedat. De data aceasta e ceva în întregime occidental. Nu mai întîlnim alinieri de chakre, yoghurt-yoga, qigong cu program redus, boluri tibetane, ikigai-uri etc. E marketing de la un cap la altul, așa cum sîntem obișnuiți. E un produs de piață – spiritualitate difuză de consum rapid. Spiritualitate de unică folosință.
Ideatic, manifestarea suferă de vacuitate conceptuală. E o noțiune care pare să aibă sens, pare să fie aplicabilă, pare să producă rezultate, dar cu toate astea lumea reală funcționează altfel. Lumea cere o adecvare cu mecanisme mai complicate. Sensul aparent e dat de aspectul cvasi-științific al abordării. Apar adesea termeni precum neuro-, energie, vibrații, cuantic etc., dar care sînt folosiți impropriu, abuziv, distorsionat. Aplicabilitatea e democratică – oricine se califică să manifeste, oricare dintre noi are intenții, fiecare dintre noi își dorește să se încurajeze și să se împuternicească. Rezultatele nu sînt măsurabile, în cel mai bun caz sînt coincidențe și în cel mai dramatic sînt identificate în cioburi, pareidolii, fragmente de realitate rupte de context.
Aerisirea conceptuală (nu există disciplinare, studiu, fundamente) și expunerea la dezorientare impulsionează adepții să apeleze la experți. Iar aici intră în scenă cohorte de facilitatori, coach-i, life-designeri, healer-i etc. Desigur, scenariul e vechi de cînd lumea – vulnerabil cum se află, omul are nevoie de întărire și apelează la un „specialist al sacrului”. Să nu pară o exagerare – miza e nevoia de sacru a omului, de sănătate, putere, de restaurare și instaurare. Toate acestea au rămas pe loc în locul lor adînc din noi. Sînt nevoi fundamentale, întemeietoare pentru existența noastră în lume. Un fenomen precum puterea manifestării nu face altceva decît să pirateze această nevoie elementară.
Trăim în preajma sau în mijlocul unor evenimente care copleșesc individul: pandemie, războaie, precaritate, prea multa incertitudine generată de convulsiile lumii. Teama e constantă și dezagreabilă. Permanența unei stări de alertă e inconfortabilă. Antidotul pare să fie unul singur, astăzi ca întotdeauna: gîndirea magică Și dacă persistenței gîndirii magice trebuie să i se răspundă, atunci, decît să fim receptivi printr-o credință vagă, mai bine să sperăm cu metodă. Adică să nu ne facem iluzii.
Mario Barangea este cercetător independent și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține recurent cursuri de filosofie și retorică.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
