În Biblie, cifrele și numerele sînt folosite cu scopuri didactice. Ele devin, deseori, indiciile marii (re)întîlniri. În Peninsula Sinai, „Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pîine n-a mîncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legămîntului: cele zece porunci“ (Ieșirea 34, 28). Episodul acesta nu rămîne singular. Paralelismul este strategia retorică prin care evenimentele se înscriu într-o tipologie: „Şi s-a sculat Ilie şi a mîncat şi a băut şi întărindu-se cu acea mîncare, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, pînă la Horeb, muntele lui Dumnezeu“ (Cartea a treia a regilor 19, 8). După ce a înviat „în prima zi a săptămînii“ (Marcu 16, 2), Hristos „S-a şi înfățișat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătîndu-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu“ (Faptele apostolilor 1, 3). Recurenţele sporesc simbolistica. Exemplele precedente sînt elocvente în privinţa aplicării unui model cuantificabil de hermeneutică biblică.
Unele teme esențiale pentru morala creștină scapă însă de sub controlul învățării scolastice. De cîte ori se vorbește în Biblie că oamenii sînt sau că vor fi „fericiți“? Impulsul firesc ar fi să ne îndreptăm către Noul Testament (Matei 5, 3-11). Acolo, Hristos pronunță acest plural în 9 situații. Multe? Puține? Asemenea măsurători, încărcate de un relativism inevitabil, n-au relevanța scontată în exegeză, mai ales că, în episodul similar, relatat de un alt sinoptic, respectiv de Luca (6, 20-22), cuvîntul apare numai de 5 ori. Importantă rămîne capacitatea cititorului de a pricepe sensul cuvintelor rostite acum două milenii, încercînd să se identifice în destinatarii următoarei fraze: „Dar fericiți sînt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud“ (Mt 13, 16). Matematica revelației supranaturale nu se supune numărătorii. Există mulțimi nedefinite de oameni care primesc binecuvîntare divină și în lumea veterotestamentară: „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele“ (Psalmul 31, 1).
În dragostea lui infinită, după cum precizează apostolul Pavel, Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (1 Tesaloniceni 2, 4). Totuși, Hristos avertizează, în 2 contexte, că „mulţi sînt chemaţi, dar puţini aleşi“ (Mt 20, 16; 22, 14). Această diferență imensă, îngrijorătoare, își găsește cauza posibilă în raritatea puterii umane de a ierta la nesfîrșit, așa cum este îndemnat apostolul Petru să procedeze: „Nu zic ţie pînă de şapte ori, ci pînă de şaptezeci de ori cîte şapte“ (Mt 18, 22). Înțeleasă ca repetare zilnică, în trepte ascendente, a unui exercițiu stăruitor de iubire arătată semenilor, fericirea a fost cultivată și în cărțile sapiențiale din Vechiul Testament. Personificată, înțelepciunea li se adresează, în cîteva rînduri, celor care au ales să împlinească voia Domnului: „Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă! Fericiţi sînt cei ce păzesc căile mele!“ (Pildele lui Solomon 8, 32). Idealul fericirii, așa cum îl regăsim în Biblie, diferă de criteriile economice, tehnologice și emoționale de azi, care induc senzația că trebuie să zîmbim în progresie geometrică, să avem la dispoziție un set tot mai sofisticat de aplicații stocate în telefonul mobil și să acumulăm capital și bunuri.
Fericirea biblică este întîlnirea cu Dumnezeu sau momentul cînd Viața vine să-l viziteze pe cel mort. M-am întrebat: cîte învieri a săvîrșit Hristos? Tot dintr-un reflex pedagogic, am crezut că sînt doar 3: fiica lui Iair (episod întîlnit la toți sinopticii); fiul văduvei din Nain (eveniment care apare doar în Evanghelia după Luca); Lazăr (faptă povestită numai în textul de la Ioan). De fiecare dată, Mîntuitorul a recurs la puterea cuvîntului Său, chemîndu-le înapoi sufletele. Numai că există un pasaj, mai puțin cunoscut, cînd, imediat după ce moare fiind răstignit („Iar Iisus, strigînd iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul“ – Mt 27, 50), se petrece o minune pe care o putem pune pe seama ultimelor sunete rostite de cel pironit pe cruce: „Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat“ (Mt 27, 52). Pentru doar 3 zile, Viața însăși amuțește astfel încît unii oameni, putreziți de mult, să scape din pribegia păcatului. Căutăm o tîlcuire? Mai degrabă apelăm la un alt citat, așezat în chip lămuritor la finalul celei de-a patra evanghelii canonice: „Dar sînt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin” (Ioan 21, 25).
George Neagoe este doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ (Universitatea din București). Pregătește o teză despre Hristos în evangheliile din perioada penticostarului.
