● Aspirator. Se numea Chaika-8 și era mereu în pericol de moarte. De la el am învățat că obiectele au viață (deci și reversul ei), pentru că, dînd cu entuziasm cu aspiratorul prin casă, o auzeam periodic pe mama urlînd din bucătărie: „Stinge aspiratoru’ ăla, că moare îndată!”. Pînă la urmă, tot de mîna mea a murit, cînd am uitat apa curgînd la cadă și am inundat toată casa, așa că m-am gîndit s-o aspir, ca să nu fiu prins.
● Banane. Apăreau doar iarna, înspre Crăciun. De obicei, dacă eram cuminte, Moș Gerilă îmi aducea doi ciorchini de cîte trei-patru banane verzi. Se țineau pe ziar, în sufragerie, pe bibliotecă, să nu cumva să ajung la ele și să le mănînc înainte să se coacă. Trecut binișor de 45 de ani, nu pot intra într-un supermarket fără să salivez cînd văd banane. Condiționare clasică.
● Cravată. Roșie, din nailon, cu tricolorul dungat pe margine. Se prindea cu un inel din plastic transparent, pe care-l pierdeam de zeci de ori pe an. Improvizam inele din capac de pix sau o înnodam. Altfel venea Tovarășa și te trăgea de perciuni pînă lăcrimai ca micul Vlad Țepeș din Mircea cel Bătrîn cînd moare bunelu’.
● Dinamo. Prima iubire. În ’89 bătea orice prindea (vezi Mateuț). Cînd juca Dinamo și tatăl avea noroc, pe măsuța dintre fotolii apărea o sticlă de bere.
● Elena Ceaușescu. Cea mai iubită mamă și, simultan, fiică a poporului. Amintea de Fecioara din Divina Comedie, în viziunea Sfîntului Bonaventura: Vergine Madre, figlia del tuo figlio. Stătea la dreapta Tovarășului și-l privea cu adorație, dar și paranoic-critic. Cîteodată lua cuvîntul și din gura-i picura miere.
● Filatelie. De mînă cu bunicu’, spre Poștă, să luăm plicurile roșii sau albastre care ascundeau comori, cum ar fi peștii cubanezi, dinozaurii pe care cică i-ar fi căsăpit un meteorit hapsîn. Timbrele se aranjau în clasoare, la rîndul lor roșii.
● Frig. Vezi Iarnă.
● Gheare. Delicatesă supremă. Orice copil al anilor ’80 știe să savureze pernuța din „palma” găinii. Li se spunea și tachimúri. Cel mai bine mergeau acompaniate de capetele acelorași orătănii, cărora li se sugea creierul.
● Hîrtie. Se recicla, trebuia să strîngi pentru școală sacoșe cu hîrtie, castane, borcane. În hîrtia de caiet creșteau bucăți de lemn, pe care patina penița stiloului.
● Iarnă. Iarna ningea în noiembrie, cîteodată fulguia din octombrie. Dar NINGEA. Îmi amintesc o iarnă cînd zăpada depășea statura unui adolescent. Bărbații din scară s-au adunat la lopată și au săpat un tunel pînă spre Șos. Olteniței. Iarna era frig: Tovarășul făcea economie să plătească datoriile, așa că-n anii ’80 mi-a intrat în oase un frig de care n-am scăpat decît după cîteva decenii.
● Jumări. O delicatesă. Te lingeai pe degete. Veneau de la țară, dacă aveai. Dacă nu aveai, miroseai de la vecinul.
● Krantz. Cîteodată o găseai la Capșa. De cele mai multe ori, nu, aveau doar prăjitura cartof, de-o vîrstă cu Alexandru Bîrlădeanu.
● Lemne. Veneau la poarta bunicii, alături de rudele lor, cărbunii.
● Mateuț. Zeu. Vezi Dinamo.
● Nea Nicu. Părintele Patriei. Știe tot. E pe șantiere, se vede cu toți dictatorii africani, zîmbește din portretul de deasupra tablei, zîmbește de peste tot. E neobosit, el ține practic tot programul TV. Cîteodată trece în vizită spre IMGB și noi trebuie să strîngem rufele din balcon, ca să nu se vadă. Tot el se ocupă de economie și de datorii, așa că ia lumina, apa caldă, oprește gazele, dar îl înțelegi, e pentru binele țării. Îl iubești, e tatăl cotidian, pe care nu-l ai altfel decît o dată la două săptămîni.
● Obor. Bucur Obor. E destinația de sîmbătă după-amiaza. Un adevărat ritual: mai întîi prin magazinul general, printre blănuri de iepure și căciuli rusești, apoi prin piață. Drumul face parte din ritual: doar tramvaiul 34 ajunge acolo. Și vine greu, pleacă la fel de greu.
(fragment din textul lui Bogdan-Alexandru Stănescu apărut în Dilema, 4 septembrie 2024, https://www.dilema.ro/tema-saptaminii/mic-lexicon-subiectiv-al-anilor-80)
Credit foto: Wikimedia Commons
