„Excepția confirmă regula” este una dintre cele mai greșit utilizate expresii din limba română. Am auzit-o, de-a lungul vremii, folosită pentru a justifica te miri ce. Fie că vorbim de o abdicare de la dieta promisă, fie de o mică transgresiune a legii, tindem să pronunțăm aceste cuvinte de fiecare dată cînd vrem să ne eschivăm de la vreo promisiune incomodă. Mai rău, unii dintre noi tind să se ascundă în spatele acestei ziceri atunci cînd își doresc să nege realitatea, cînd văd că filtrele prin care interpretează lumea din jur se dovedesc a fi insuficiente în lumina faptelor. Astfel, excepția care „confirmă regula” devine un panaceu pentru disonanța cognitivă. De pildă, cineva care are prejudecăți despre o anumită categorie socială va ignora exemplele contrare pe care le întîlnește în viața de zi cu zi, liniștindu-se cu această sintagmă.
Nu știu cum am ajuns la această utilizare particulară, avînd în vedere posibilele origini latine ale expresiei. Pare să fie vorba de două potențiale surse. În primul rînd, nulla regula sine exceptione, o expresie din dreptul roman, care avertiza în context juridic că pot exista excepții specifice la anumite reguli. Într-un context mai general, expresia latinească a ajuns să sublinieze complexitatea lumii înconjurătoare, care cu greu poate fi redusă în întregime la legile și teoriile oamenilor. Mai precis, vorbim de o expresie care recomandă o anumită smerenie epistemică în fața multitudinii de fenomene care compun realitatea noastră. Că vorbim de încercarea de a găsi o definiție potrivită pentru conceptul de specie în biologie (dezbatere care continuă între specialiști pînă în ziua de astăzi) sau de dificultatea formulării de predicții economice, este bine să fim atenți la excepții și prevăzători în legătură cu infinita capacitate umană pentru eroare.
În al doilea rînd, ceea ce traducem noi prin termenul „confirmă” pare să fi fost mai degrabă termenul probare, care are mai multe semnificații în latină, printre care și aceea de a testa, de a experimenta. Astfel, mai corect ar fi să spunem „excepția testează regula”. Aici se deschide o cu totul altă interpretare, în care regulile noastre – fie ele morale, juridice sau explicative – se solidifică sau dispar atunci cînd intră în contact cu situații care le pun la îndoială.
Filosofie & anomalii
În această discuție terminologică, poate ușor aridă, se găsește ceva valoros din punct de vedere filosofic legat de relația dintre reguli și excepții. Voi argumenta în rîndurile următoare că modul în care facem excepții de la reguli este o marcă a gradului nostru de înțelepciune.
Se cuvine, pentru început, să definesc mai bine noțiunea de „regulă”, așa cum o am în vedere în acest text. Prin „regulă” înțeleg aici orice enunț cu caracter general, fie el normativ, fie descriptiv. Mai simplu, etica și dreptul ne furnizează reguli de comportament în lumea socială, dar și științele ne oferă, prin teoriile lor, reguli prin care putem înțelege și acționa mai bine în realitatea înconjurătoare. Putem spune că acțiunea umană apare ca rezultat al aplicării unei încrengături de reguli complicate, generate de intersecția faptelor fizice, biologice, sociale și culturale care ne definesc natura.
Astfel, putem face o sumedenie de tipuri diferite de excepții de la reguli: pot să mănînc zahăr cînd nu am voie din motive medicale, pot să încerc să ies din cameră pe fereastră cînd nu am voie din motive gravitaționale sau pot să trec pe roșu cînd nu am voie din motive atît legale, cît – aș argumenta – și medicale, ca să dau doar cîteva exemple. Nu toate excepțiile trebuie însă să fie negative; pot, de exemplu, să fac o excepție de la regula mea autoimpusă de a nu împrumuta cărți și să-i împrumut o carte unui prieten bun. Indiferent ce excepții fac, faptul că le fac nu confirmă regulile asociate, ci spune ceva despre mine și despre modul în care mă raportez la aceste reguli.
Aici este necesară o mică incursiune în etică. În perioada modernă, eticienii s-au concentrat pe formularea de principii și reguli care să răspundă la întrebarea fundamentală a eticii: „Ce trebuie să fac?”. Mari gînditori precum Immanuel Kant, John Stuart Mill sau Peter Singer au dezbătut aceste principii în literatura filosofică și, nu de puține ori, au măsurat valoarea unei reguli făcînd analize riguroase ale excepțiilor sale. De pildă, regula de a nu minți niciodată, în nici un context, este pusă la grea încercare de situația în care o viață omenească este pusă în joc. Discuțiile etice moderne în jurul excepțiilor legitime de la principiile morale nu sînt simple exerciții academice sterile, ci sînt cruciale pentru societatea noastră în ansamblu. Dreptul la viață, oricît de inalienabil ar părea în reprezentările sale juridice, poate avea, în practică, o mulțime de excepții, iar o analiză etică a întregului context decizional este un pas important pentru a ne da seama care sînt situațiile în care putem face rabat de la el.
Cu toate acestea, abordarea modernității în gîndirea morală are limitele ei, tocmai pentru că viața tinde să fie mai complexă decît o pot surprinde regulile noastre. De aceea, trebuie să ne uităm mai în trecut pentru a putea căpăta o privire cu adevărat înțeleaptă asupra relației dintre reguli și excepții în moralitate.
Aristotel, de pildă, credea că există două tipuri de înțelepciune: una speculativă și una practică. Dintre cele două, cea practică necesită educație și experiență de viață. Păstrînd exemplul aristotelic, este mai ușor pentru un tînăr să facă performanță în domenii abstracte precum matematica decît să practice virtutea, tocmai pentru că înțelepciunea practică se deprinde în timp, trăind și aplecîndu-te critic asupra propriilor obiceiuri. Dincolo de reguli și principii, etica aristotelică se concentrează pe a ne ajuta să găsim acel mod de a acționa în orice situație care să reprezinte justa măsură între viciile excesului și ale insuficienței. A deveni mai înțelept înseamnă a acționa virtuos în fiecare dintre diversele situații în care te pune viața. Nu e doar o cale către o viață morală, ci este chiar ceea ce credea filosoful antic că trebuie să facem în drumul către o viață bună. A fi virtuos, așadar, nu înseamnă doar a respecta niște reguli morale fixe ca un automaton, ci a naviga cu grație printre excepțiile care apar la aceste reguli, din cauza multiplelor dimensiuni existențiale implicate în aproape orice situație cu care ne confruntăm. Excepțiile de la regulile noastre morale sînt inevitabile; înțelepciunea rezidă în a le face pe cele care sînt în acord cu virtutea.
Această discuție este valabilă și în alte sfere ale existenței omenești. În știință, de exemplu, excepțiile de la reguli au un rol determinant în progresul cunoașterii. O anomalie în orbita planetei Uranus i-a condus pe astronomi la descoperirea planetei Neptun la jumătatea secolului al XIX-lea. Procesul științific în sine asumă că nu există regulă fără excepție, iar eșafodajul cunoașterii omenești contemporane este construit pe observarea și înțelegerea semnificației acelor fapte care nu se conformează predicțiilor oamenilor de știință. Nici aici nu lipsesc considerentele de înțelepciune practică: abilitatea de a recunoaște cu smerenie eroarea face parte atît din instrumentarul moral, cît și din cel științific al omului de știință.
Într-un fel, această sensibilitate umană la excepții este ceea ce încă ne diferențiază de Inteligența Artificială. Discuția despre cenzura pe Internet a fost alimentată de apariția multor cazuri în care sistemele automatizate de pe rețelele de socializare au șters conținut care nu avea nimic de-a face cu limbajul urii, doar pentru că includea un cuvînt care putea fi înțeles greșit. Decizia marilor companii din spatele social media de a elimina moderatorii umani este greșită tocmai pentru că în aceste cazuri este nevoie de moderare umană, capabilă să înțeleagă contextul și excepțiile care se impun.
Aplicarea oricărei reguli generale, fie că este vorba de o teorie științifică, un principiu moral sau o lege, presupune o atenție sporită la context, iar practica ne ajută să înțelegem în ce măsură și în ce situații sîntem îndreptățiți să ieșim în afara ei. Anticii ne avertizează că, în ciuda multiplelor sisteme de reguli disponibile, nu există o rețetă, iar riscul de a greși este prezent în permanență, în toate domeniile vieții.
Relația dintre reguli și excepții este un subiect important de reflecție, mai ales acum, cînd trăim într-o eră a situațiilor excepționale. Fie că vorbim de pandemie, de război sau de orice alt cataclism natural, social sau economic, aceste tipuri de situații sînt testele de turnesol ale diferitelor rețele de norme și proceduri care stau la baza vieții noastre comune. De exemplu, măsura în care puteau fi concepute excepții de la regulile impuse de autorități în pandemie a constituit un punct de polarizare puternic în societatea românească. Iar un motiv pentru această diviziune puternică, ce ne afectează viața politică și astăzi, a fost o lipsă de înțelepciune, nu doar din partea autorităților, ci și din partea noastră, a societății. În esență, am eșuat să avem o conversație socială matură despre reguli și excepții. Mulți dintre noi am eșuat să interpretăm semnificația excepțiilor, atît în context științific, cît și în contextul normelor morale și juridice. Astfel, modul în care ne raportăm colectiv la situațiile excepționale nu este doar o măsură a înțelepciunii individului, ci și o măsură a înțelepciunii noastre ca societate.
Excepțiile nu confirmă reguli, ci le supun unor presiuni care ne pot ajuta să le articulăm mai riguros. Abordate cu înțelepciune, ele ne arată care este, de fapt, sistemul nostru de valori, care sînt limitele înțelegerii noastre și ce mai putem îmbunătăți la caracterul nostru. Cînd nu deținem înțelepciune, excepțiile noastre devin arbitrare, autointeresate și provocatoare de suferință.
Mihail-Valentin Cernea este lector universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socio-Umane al Facultății de Management, la Academia de Studii Economice, și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul Universității din București, interesat de etică aplicată în război și afaceri, filosofia științei și filosofie politică.
Credit foto planeta Neptun: Wikimedia Commons
