Pe locul al doilea după știrile despre politica internă și externă, ce mă frustrează cel mai tare și mă face să mă încrunt cel mai des e starea deplorabilă a naturii. De parcă n-aveam destule motive să fim triști sau pur și simplu obosiți, ne mai apasă și schimbările climatice tot mai turbulente, habitatele naturale care dispar, defrișate, sub asfalt, iar lista speciilor amenințate cu extincția se mărește alarmant, de la an la an. Cînd deschid radioul sau site-urile ziarelor, mi-e greu să găsesc puterea de-a zîmbi și de a-mi spune că mai avem șanse să reparăm ceva. Cine s-a uitat măcar o dată la seria Planeta noastră, cu David Attenborough, sau la orice alt documentar realizat de el, știe despre ce vorbesc. Iar simbolul cel mai evident al acestei neputințe sînt, pentru mine, recifurile de corali: peisaje subacvatice de o frumusețe aproape ireală, care se albesc și dispar chiar sub ochii noștri.
Tocmai de aceea, am vrut să caut și veștile bune – dacă există. Și, din fericire, le-am găsit. În ultimele luni, cercetătorii ne-au oferit, din laboratoare și de pe hărțile construite cu ajutorul Inteligenței Artificiale, cîteva vești îmbucurătoare – care, sigur, nu anulează gravitatea crizei planetare în care ne aflăm, dar ne dau dreptul la un zîmbet mic, bazat pe date.
Mici refugii
Prima veste bună vine dintr-un studiu coordonat de Wildlife Conservation Society și prezentat la conferința „Our Ocean“ de la Mombasa, în Kenya, iar concluziile sale sînt promițătoare. Cinci cercetători au identificat 42 de factori care creează condițiile pentru așa-numitele refugii, zone adăpostite unde apa rămîne mai rece – deci mai potrivită pentru corali –, expunerea la soare este mai redusă, iar traseele cicloanelor trec pe alături. Oamenii de știință au dat ulterior acești factori spre analiză unui program de Inteligență Artificială: aproape 38.000 de observații făcute de oameni asupra acoperirii și compoziției coralilor, adunate de-a lungul a 65 de ani. Rezultatul a fost o hartă a oceanului cuprinzînd zone care ar putea rezista mai bine încălzirii, răspîndite în 72 de țări. În total, aproximativ 166.000 de kilometri pătrați de ocean, adică de trei ori mai mult decît a descoperit o evaluare de referință din 2018, cunoscută drept 50 Reefs Study, prima lucrare care a încercat să identifice sistematic zonele unde mai există șanse de salvare a coralilor.
Mai mult de jumătate dintre aceste refugii se află în doar cinci țări: Bahamas, Cuba, Australia, Indonezia și Filipine. Altele se adună în jurul unor insule mici, precum Vanuatu, Samoa Americană, Insula Crăciunului sau Arhipelagul Chagos.
De ce contează descoperirea acestor zone mai ample? Pentru că schimbă ordinea priorităților. Cercetările tradiționale s-au concentrat pe recifurile care au scăpat de cele mai grave episoade de supraîncălzire, de obicei dominate de corali ramificați de tip Acropora sau Montipora. Din cauza încălzirii accelerate a apelor din oceane, numărul lor scade dramatic peste tot în lume. Noul studiu a descoperit însă corali care pot rezista temperaturilor mari și se pot reface: de exemplu, turnurile speciei Porites lutea, crestele Echinopora sau comunitățile de Pocillopora, care cresc rapid, colorate într-un roz puternic, s-au dovedit adesea mai rezistente.
Oamenii de știință au primit studiul cu interes. David Obura, președintele Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services (IPBES), a declarat că lucrarea e extrem de importantă pentru decenii de cercetări despre reziliența recifurilor. În opinia lui, studiul readuce în atenție o întrebare esențială: vom mai avea în viitor 10%, 1% sau chiar mai puțin din întinderea de odinioară a recifurilor?
Nimeni nu are pretenția că această hartă compilată de Inteligența Artificială ar fi perfectă, dar e categoric mai bine decît să pornești de la zero. Guvernele nu ar trebui să le folosească orbește, ci să le dea mai întîi la verificat propriilor experți. Există, desigur, și avertismente de luat în serios. Concentrarea refugiilor de corali în anumite zone le face vulnerabile la alte amenințări, precum pescuitul excesiv și poluarea. Deși majoritatea se află în zone protejate, lipsa fondurilor face ca multe dintre acestea să fie protejate doar pe hîrtie, nu și în realitate. Iar un ciclon El Niño format anul acesta în Pacific ar putea agrava condițiile deja mai calde decît media, după cum arată Organizația Meteorologică Mondială.
Totuși, harta rămîne un instrument util. Banii pentru conservarea naturii sînt limitați, iar discuția despre cît se investește în protejarea refugiilor climatice, cît în regenerarea naturii și cît în reducerea emisiilor și a poluării este veche și aprinsă. Harta ne arată nu doar recifurile reziliente, ci și ce avem de pierdut: recifurile găzduiesc, în ciclul lor de viață, aproximativ un sfert dintre speciile oceanului, hrănesc pești care asigură proteine pentru milioane de oameni și protejează coastele de furtuni.
Coralii care se salvează între ei
În 2025, Steve Palumbi, profesor de științele oceanelor și biolog marin la Universitatea Stanford, a observat într-un acvariu din laborator două fragmente de coral căzute unul peste altul. Unul era sănătos, celălalt albit. Exact acolo unde se atingeau, coralul albit începea să-și recapete culoarea.
Albirea este reacția coralilor la căldura excesivă: algele microscopice care le asigură cea mai mare parte a energiei dispar și coralii rămîn expuși la înfometare. Deși coralii albiți pot supraviețui, după un astfel de episod, refacerea durează luni sau chiar ani întregi.
Doctorandul Danny Collins a transformat această observați într-un experiment riguros. A aranjat zece perechi de fragmente, fiecare formată dintr-o bucată sănătoasă și una albită din aceeași colonie. Cinci perechi au fost puse în contact direct, iar celelalte au fost ținute la cîțiva milimetri distanță. După șapte săptămîni, toate cele cinci fragmente albite aflate în contact cu „gemenii“ lor sănătoși se refăcuseră. Cele ținute la distanță muriseră.
La microscop, cercetătorii au observat că țesuturile coralilor fuzionaseră, formînd canale minuscule prin care algele benefice și nutrienții treceau de la unul la celălalt. În trei zile, algele începuseră să migreze. După o săptămînă, unele fragmente primiseră suficiente alge ca să se refacă singure. În a doua săptămînă, algele se înmulțeau de două ori la fiecare patru zile, de aproximativ zece ori mai repede decît la coralii din natură. Datorită acestui ritm, coralii afectați și-au continuat refacerea chiar și după ce au fost separați de cei sănătoși.
Rezultatul a fost publicat în Science Advances. Sigur, experimentul a arătat că există și limite. Pentru ca țesuturile să fuzioneze, coralii trebuie să fie identici genetic, adică fiecare coral afectat ar avea nevoie de o copie sănătoasă a lui însuși. Așadar, pentru refacerea unor recifuri întregi, nu e o soluție practică. Echipa speră totuși să găsească metode de a livra algele benefice fără contact direct și fără „gemeni“. Dacă reușește, tehnica ar putea ajuta ca eforturile de restaurare să aibă mai mult succes, făcînd recifurile de corali să supraviețuiască mai bine valurilor de căldură.
Din laborator în lumea reală
Dr. Nichole Price, cercetătoare la Bigelow Laboratory of Ocean Sciences din Maine, și-a petrecut peste douăzeci de ani studiind coralii în laboratoare din Mo’orea, în Polinezia Franceză, și în atolul Palmyra. A fost martoră a deteriorării lente a mai multor ecosisteme. Multe dintre recifurile unde și-a făcut cercetările sînt astăzi aproape moarte. Iar partea cea mai grea nu era doar moartea coralilor, ci și faptul că descoperea probleme grave, trăgea semnale de alarmă și nu o asculta nimeni.
Lucrurile au început să se schimbe cînd a participat la o conferință în Japonia. În timp ce asculta încă o prezentare despre moartea coralilor, privirea i-a fost atrasă pe fereastră, unde se vedeau fermierii de alge care lucrau în apele de mică adîncime din Okinawa. Nichole Price știa că unele alge pot absorbi dioxidul de carbon din apă cu o eficiență remarcabilă. Întoarsă în New England, Price a hotărît că nu mai vrea să documenteze declinul coralilor, ci să cerceteze reziliența și soluțiile. Echipa ei a început să studieze cultivarea algelor pentru a reține carbonul din apele de coastă și a atenua efectele acidifierii oceanelor asupra midiilor și stridiilor.
Mai tîrziu, a descoperit o lucrare din Australia care arăta că o anumită specie de algă, dată ca supliment în hrana vacilor, reduce emisiile de metan. Metanul este un gaz cu efect de seră de aproximativ 28-30 de ori mai puternic decît dioxidul de carbon pe o perioadă de 100 de ani, iar aproximativ 16% din emisiile globale provin din eructațiile bovinelor (nu din flatulențe, cum se crede în mod obișnuit). Cercetările echipei lui Price, făcute alături de colegi din întreaga lume, indică în unele cazuri reduceri de pînă la 90% ale metanului prin adăugarea în hrană a unor suplimente pe bază de alge sau microalge. Acestea reprezintă doar circa 2% din rația animalului, iar primele rezultate arată că nu sînt toxice nici pentru vaci, nici pentru oameni. Unele animale par chiar să producă mai mult lapte și carne. Încă sînt necesare aprobări înainte ca suplimentele să ajungă pe piață la scară largă, iar apoi fermierii trebuie convinși să le folosească. E greu să ajungi din laborator în lumea reală, după cum remarcă și Nichole Price. Dar, pentru prima dată în cariera ei, simte că lucrează la ceva care oferă soluții reale unor probleme reale: ceea ce oprește încălzirea oceanelor protejează și coralii. Așadar, cu cît reducem mai repede emisiile, inclusiv pe cele de metan, cu atît refugiile identificate de Wildlife Conservation Society au mai multe șanse să rămînă refugii.
Să nu ne amăgim
Situația rămîne gravă. Potrivit Rețelei Globale de Monitorizare a Recifurilor de Corali, recifurile lumii au pierdut aproape 10% din coralii vii în ultimii 40 de ani. Doar între 2023 și 2024, în timpul unui episod global de albire, recifurile au scăzut cu aproape 9%, cel mai mare declin înregistrat vreodată într-un singur an. Albirea globală se produce acum la fiecare cinci-șase ani, ceea ce lasă recifurilor tot mai puțin timp pentru refacere. Cercetătorii australieni avertizează că Marea Barieră de Corali ar putea să dispară într-o singură generație dacă nu acționăm mult mai hotărît. Iar un studiu publicat în 2025 a arătat că aproape toți coralii din Atlantic ar putea înceta să crească pînă la sfîrșitul secolului, dacă temperaturile continuă să urce.
Totuși, oameni de știință și activiști de pe cuprinsul globului refuză să stea cu mîinile-n sîn. Hărți mai clare înseamnă că putem lua hotărîri mai bune pentru conservare și, poate, banii vor fi mai bine cheltuiți. În plus, natura are mecanisme de ajutor reciproc pe care, deși abia începem să le înțelegem, le putem sprijini. Iar povestea cercetătoarei Nichole Price ne reamintește că un om epuizat de vești proaste poate deveni un om care schimbă direcția, iar eforturile sale pot ajuta apoi milioane de ființe.
Nici una dintre aceste vești nu înlocuiește necesitatea reducerii emisiilor. Trebuie în continuare să ne concentrăm pe modalități de a reduce valurile de căldură, pentru a proteja viața de pe Pămînt de stresul climatic întețit al ultimilor zeci de ani. Dar să recunoaștem aceste lucruri nu contrazice veștile bune. Și poate că cel mai bun motiv de zîmbet este chiar observația lui Nichole Price dintr-un interviu pentru Imagine5: „Dacă vorbești despre soluții, ți se oferă atenție. Se pare că oamenilor le place să aibă speranță“. Iar speranța, atunci cînd vine însoțită de date, de laboratoare și de oameni care nu renunță, e totodată și începutul schimbării în bine.
Credit foto Pocillopora: Wikimedia Commons
.jpg)
