Ochiul, care a fost mereu mai bine văzut decît ansamblul format din labiile superioară și inferioară, arcul lui Cupidon, comisurile labiale și celelalte subcomponente anatomice ale gurii, a intrat în desuetudine. Privitul în ochi a dispărut. Valoarea parfumului florii de măr și a minei de grafit pătrunzînd delicat într-o hîrtie granulată, active în celelalte două organe de la nivelul capului, sînt în continuare subestimate. În acest context recent, gura, ajunsă într-un punct de vizibilitate maximă, cu feluritele ei forme imaginate de noii esteticieni, începe să ne privească din ce în ce mai insistent. Mă înfior! Cu buzele întredeschise, țuguiate, încrețite, supte sau răsfrînte confuz, privesc o gură vie cu buze de rubin și, din ce am ales să cercetez în ultimii doi ani, cîteva mii de reprezentări ale orificiului bucal, pentru a testa următoarea ipoteză de lucru: dacă astăzi ar fi fost acea „într-o zi cînd nu aveam ocupație... eram golit, am vrut să-mi fac un autoportret minuscul, în fața unei oglinzi, și am pictat tabloul. Pentru a-l anima puțin, pentru a-l face mai extravagant, cum e totul permis” Victor Brauner ar fi scos gura?
Gurile portretelor de mumii (Fayum) sînt la locul lor. Poate mai conturate, modelate și colorate decît le avea persoana pictată, dar eternizarea identității fizice era o răspundere prea mare pentru a fi lăsată doar pe seama impresiei. În picturile din casele pompeiene, în care primează subordonarea picturii arhitecturii, în frizele sau scenele pictate, gurile stau cuminți pe fețele celor care le poartă. Abia schițate sau atent construite în funcție de direcția luminii, unele conturate și cu buzele lipite, altele, puține la număr din cele văzute, întinse pe maxilar și mandibulă, cu dinții dezveliți sau doar căscate, toate se încadrează valoric și cromatic în ierarhia specifică volumetriei capului și, implicit, a corpului. Neutre, ușor amuzate, vesele sau triste, expresiile lor, ca semne plastice, sînt subordonate expresiei ansamblului pictat.
Privirea gurilor Maicii Domnului întronată cu Hristos în brațe – Panagia Kassopitra, pictată de cretanul Theodoros Poulakis, ca promisiune ținută în urma salvării de la înec, minune petrecută în mai 1670 – ne transpune într-o altă lume. Liniile precise, ca de bisturiu, pentru sublinierea marginii buzei superioare și a arcului ce a căpătat numele zeului iubirii din mitologia greacă, de unde încep către în sus canelurile adîncite ale șanțului subnazal, distribuția volumetrică în proporții ce par a se apropia de raportul recomandat astăzi de chirurgii plasticieni (1/1,6), comisurile labiale ușor ridicate în sus – cu ușoara frîngere a buzelor superioare în partea cu mai multă lumină, ca o dublare a comisului labial – dau chipurilor o expresie de iubire învăluitoare. Să fi citit Theodoros Cîntarea Cîntărilor, sau a fost suficient să-și vadă moartea cu ochii? Rămîn în Corfu, la moaștele Sf. Spiridon. Capul sfîntului are gura deschisă, activă, vorbitoare și zîmbitoare, cu labiile superioară și inferioară distincte și dinți la vedere. Expresia este foarte asemănătoare cu cea a chipurilor pictate de pictorul cretan pomenit mai sus.
Gurile asamblate de Arcimboldo sînt năstrușnice, pe chipuri despre care credem că sînt alegorice. Buze sub formă de corcodușe, merișoare (sub mustață), cireșe, mere pădurețe (parcă), ciuperci albe de copac, cocoș sus – găină jos, boboci de trandafir, păstaie de mazăre desfăcută sau lăcrămioare cu rol de dinți, limba șopîrlă... mă privesc întrebător: de ce nu ai intrat să vezi Arcimboldo – Bassano – Bruegel. Nature’s Time, în fața lui Kunsthistorisches fiind? Caut răspunsul privind a nu știu cîta oară cele 639 de guri din The self-portrait: from Schiele to Beckmann, expoziția de la Neue Galerie New York, Duchamp’s endgame: Da Vinci, Dürer, Ingres, Poussin, de Kendell Geers, și din desenele lui Damien Hirst expuse anul trecut la Albertina Museum (bineînțeles, am numărat și gurile de rechin).
Textul Laviniei Olau (Dobre), psihoterapeut, despre gura care bate fundul, mă ajută să văd (la prezent) profilul gurii ce urma să fie desenată (la trecut?) de 34 de artiști din Generația 90-96, în proiectul AM ÎNFRÎNT! / Defeated Beautifully / Sconfitti con grazia lucrat împreună cu Adrian Sitaru și neînscris la ultimul concurs național – în care, printre altele, organizam un casting pentru găsirea noii Mary Grant, pentru a o transforma în noua Românie revoluționară, ce urma să anunțe pe 21 iunie 2026 sfîrșirea Revoluției Române începută în 1989, mișcînd buzele ei în formă de inimă (cea mai romantică formă pe care o poate căpăta astăzi gura) astfel încît să obțină dicția, intonația și credibilitatea necesare. Schimbarea centrului de interes de la nivelul chipului și, implicit, a corpului este confirmată și de gura larg deschisă – în care se intră cu ochii orificiului bucal, dornici nu atît să intre în contact cu forma exterioară a celor opt mușchi împletiți (limba), ci cu rezultatul emoționării tuturor celor patru tipuri de papile gustative, a mugurilor, glandelor, țesuturilor, vaselor și nervilor – proiectată pe pereții pavilionului Danemarcei, parte din filmul Things to Come, Maja Malou Lyse/DIS, 2026 (12’), în care „un grup de actori porno se reunește pentru a crea o operă care reflectă asupra rolului imaginilor și dorinței în pragul unei crize de fertilitate”. Ultimul argument de validare a ipotezei de lucru este luat tot de la bienala venețiană: orificiul bucal enucleat al robotului-umanoid-artist, care mi-a făcut, în surdină și privindu-mă în ochi, un portret-pictogramă, mînuind cu dibăcie tradiționala pensulă chinezească înmuiată în tușul tradițional frumos mirositor.
Marian Dobre, pictor și lector la Universitatea Națională de Arte din București unde, la departamentul Pictură, predă desen, culoare și compoziție. Prima gură desenată și următoarele cîteva zeci au fost de cal. Prima gură de om studiată, la 10 ani: o formă din ipsos – gura lui David, de Michelangelo – transformată în obiect de învățat proporțiile perfecțiunii.
Credit foto Henriette Sontag in her Donna Anna costume, 1831, pictură realizată de Paul Delaroche: Wikimedia Commons
