„Eram la mare, în vacanță. Am privit după o șalupă care aluneca pe apă cu o viteză neobișnuită și-am rămas înțepenit de gît. Pur și simplu.” Mai tînărul coleg care-mi relata întîmplarea, pe o căldură toridă, avea gîtul prizonier într-un guler medicinal. Ca să privească lateral, chiar și cu coada ochiului, era nevoit să se răsucească cu totul. Urma să facă exerciții de kinetoterapie și să-și reia vechile obiceiuri de birou. Sportul nu se afla pe lista lui de priorități. O colegă de an, îmi povestește fiica mea studentă, abia dacă mai poate merge din cauza durerilor ascuțite la genunchi. Nu-și poate explica cum, la doar douăzeci de ani, s-a ales cu asta, deși mama ei e de părere că stă prea mult timp pe scaun. Sînt doar cîteva dintre nenumăratele exemple din categoria accidentelor stupide, invalidante, în fruntea cărora se află durerile de spate (tot „datorită” unei dureri de spate, la treizeci de ani, am început să fac sport, continuu și azi, la cei peste cincizeci), pentru care se emit 80% din totalul concediilor medicale. Peste noapte parcă, omul s-a trezit plantat într-un scaun ergonomic, apăsînd niște butoane, cu degetele și ochii lipiți de ecrane, cu dejunul și cumpărăturile aduse, în șapte minute, în fața ușii. Peste toate, promisiunea că, oricînd va dori să slăbească, la doar un clic distanță, îl așteaptă un program „personalizat” (și dietă) de exerciții fizice. Ei bine, și acesta s-a redus, tot într-o clipită, de la șase sau trei luni la două săptămîni, ultima găselniță de marketing fiind „programul revoluționar” de doar șapte minute pe zi pentru „silueta mult visată”, „care a schimbat viața a milioane de oameni”. Dincolo de visurile (dăunătoare, căci, în realitate, corpul are nevoie de minimum șase luni ca să învețe fără șocuri, treptat, anumite exerciții, nicicum să slăbească cît ai clipi) promise de reclamele înșelătoare, adevărul dureros și alarmant este că, încet-încet, începem să ne pierdem abilitățile fizice, de bază: să ne aplecăm, să ne răsucim, să ne întindem sau să tragem un obiect aflat la distanță, să așezăm în portbagaj valiza, să ridicăm copilul – adică exact ceea ce propun acum sălile de sport prin programul numit crossfit. Această falie apărută între corpul nostru, programat să se dezvolte, să se repare, să se întrețină prin activitate fizică, și avansul tehnologic fără precedent, abundența alimentară și creșterea speranței de viață, duce la apariția a ceea ce specialiștii numesc boli ale inadaptării, mai grave și mai frecvente astăzi din cauză că organismul nostru nu s-a aliniat la noile condiții de mediu. Deci e mai important ca oricînd să ne (re)educăm și corpul, iar aceasta să devină parte a unei igiene zilnice. Sportul constant nu este nici moft, nici timp pierdut (ba chiar e cîștigat) și nu e deloc frivol. Iar dacă mersul la sală ne displace, o formă de mișcare de toate zilele ar putea fi plimbările mai lungi, drumețiile, înotul, ciclismul etc.
Ar mai fi ceva, care le privește mai degrabă pe femei. Niciodată atît de acut corpul n-a fost mai amenințat ca în vremurile noastre. Corpului sedentar, condiționat de noile tehnologii, i se mai adaugă componenta corp ca măsură a realizării și împlinirii personale, inclusiv în amor. Noua ordine în dragoste cere să fii atrăgătoare, sexy și cît se poate de vizibilă, iar pentru asta ai nevoie nu doar de haine, bijuterii, operații estetice, ci și să faci mișcare. Semnele de îmbătrînire nu mai sînt percepute ca decurgînd dintr-un proces natural, ci văzute ca un declin și-o neglijență personale. Acest corp, ridicat la rang de bibelou, este purtător de victorii și înfrîngeri morale. Orice eșec i se poate întoarce în plină figură. Un corp „lucrat” (iar dintre toate părțile, posteriorul muncește cel mai mult la sală, căci trăim epoca augmentării) trebuie să se afișeze, să clameze mulțumirea, succesul și, obligatoriu, reușita în viață. Toate acestea nu mai sînt posibile astăzi în afara unui corp după a cărui (aproape) perfecțiune și vitalitate zburdalnică să se întoarcă și soarele. Așadar, ne-am ales cu încă o presiune, derivată din consumerismul estetic injectat de industria de frumusețe, care gîdilă aspirația noastră spre o tinerețe perpetuă. Așa că, dacă vreodată a părut frivol să te ocupi și de corp, azi e carte de vizită. Prin urmare, poate că întrebarea momentului nu e tocmai cît de important este să ne educăm astăzi corpul, ci cît de greu. E ca o luptă corp la corp. Cu propriul corp îndărătnic, a cărui supunere mai are de înfruntat sau, mai bine zis, de demontat și iluziile alimentate din belșug de rețelele sociale. Dincolo de asta, văd din ce mai mulți scriitori sau lucrători cu mintea afișându-se și ca sportivi, ceea ce n-ar trebui să ne mire. Să faci sport nu e totuși o invenție modernă. Peripateticii filozofau în timpul plimbărilor, grecul Milo din Crotona își dezvolta forța fizică și ridica în fiecare zi deasupra capului un vițel, prințesa Sisi se antrena la inele și la alte aparate instalate în apartamentele de la Hofburg, făcea marșuri zilnice, Schopenhauer se scălda regulat în apele rîului Main.
Dumitra Râșnoveanu este preocupată deopotrivă și de spirit, și de corp. Cea mai recentă carte a sa este Splendida poveste accident, Editura Cartier, 2025.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
