Aroganța este unul dintre păcatele umane. Cărțile Sfinte o numesc mai ales prin cuvîntul trufie și ne spun, pe drept cuvînt că acesta este drumul îndepărtării de Dumnezeu. Și dacă este drumul îndepărtării de Dumnezeu, atunci asta înseamnă și îndepărtarea de oameni. Pentru că noi sîntem creația sa. Oamenii știu asta, numai că nimic nu-i împiedică a folosi trufia în comportamentele lor. Îi vedem pe trufași în orice situație. Sînt foarte plini de ei și cred că ei sînt centrul universului. Altădată, bătălia cu trufia se ducea cu armele educației și școlii. Azi, parcă nu se mai întîmplă asta. Dimpotrivă, piața de carte de economie, ca exemplu, abundă de lucrări care cultivă egoismul și trufia. Toată lumea citește broșuri otrăvite (de formare personală!) despre cum șoricelul se poate lupta cu elefantul și poate chiar să-l învingă. Este frumos a cultiva apetența spre realizare de sine, numai că noi credem că s-a trecut deja un prag. Trăim în epoca în care nimeni nu mai citește Teoria sentimentelor morale a lui Adam Smith.
Probabil că „invulnerabilii” de azi o consideră deja o carte fără importanță. Și e păcat. Acolo ar afla de ce este bine ca președintele de companie să-și salute primul portarul de la intrare. A spune că nici un prînz nu mai este gratuit (ca citat, înțeles eronat, dintr-un clasic al economiei) a devenit deja o vorbă banală.
Egoismul și individualismul rău înțeles sînt cultivate azi ca rețete de viață. Aceste cărți otrăvesc teoria și practica economică. Ele prăbușesc ceea ce ar trebui să fie un nivel superior de înțelegere a acțiunii economice. Trufia este peste tot și pare să rupă, la nivel social, relațiile dintre oameni. Să le învenineze. Nu este o întîmplare că lumea liberă de azi este dominată de către asimetriile de avere și poziționare socială pe care economiștii treji le tot reclamă. Educația spre trufie este drumul spre decadență. Pentru că trufașul este cel care cîștigă mult pentru el în dauna avantajului comun.
Pe economiștii trufași îi recunoaștem ușor. Este vorba despre modul cum se exprimă. Ca și în cazul altor profesii, există o cheie pe care o putem folosi. Cheia aceasta ne apare asemenea turnesolului în chimie. Deosebește, pune în evidență, devoalează. Această cheie o considerăm a fi modul în care un economist vorbește despre viitor. Aroganții, crezînd că le știu pe toate, nu ezită a se pronunța despre viitor. Sînt plini de ei și spun, de exemplu, că „la anul pe vremea asta inflația va ajunge la 10%”. Este imposibil, din punct de vedere științific, să prevezi cu exactitate fenomenul economic. Numai că suficiența îi dă de gol. Și dacă se întîmplă ca inflația de peste un an să fie chiar așa cum au spus, atunci nu-și mai încap în piele. Se bat cu cărămida în piept și încep a se lăuda. Pentru că le-au murit lăudătorii, atunci se laudă singuri asemenea șefilor de atelaj din Piața Gării, la o țuică. Umplu rețelele de socializare și la fiecare apariție publică explică acest rezultat al „puterii lor de înțelegere”.
Poți vorbi și despre viitor ca economist. Numai că trebuie s-o faci cu modestie. Trebuie să fii atent și să fii conștient că fenomenul a cărui manifestare în viitor o dezbați depinde de mii și mii de variabile cu un rol mai mult sau mai puțin însemnat. Toate aceste variabile pot perturba în toate felurile fenomenul despre care vorbești.
Evident, azi matematicile superioare ne ajută, numai că, dincolo de ele, în economie se află omul cu deciziile și cu faptele sale. De exemplu, cîți dintre economiștii care vorbeau acum cîțiva ani despre viitorul economiei României au anticipat războiul dintre Ucraina și Rusia și impactul său asupra economiilor europene, deci și asupra economiei noastre? Credem că foarte puțini, dacă nu cumva nici unul. Pentru că economia este determinată de aceste fenomene conexe. Ea nu este o activitate „pură” și izolată. Fenomenul economic se află în dependență totală de alte fenomene, pe care economiștii nici măcar nu le pot influența.
Rețeta adevăratului economist este rezerva. Rezerva și umilința în aprecieri și, mai ales, cunoașterea. Capacitatea de a cunoaște prin sinteză. Așa cum spunea și Keynes, economistul trebuie să înțeleagă multe domenii pentru a fi sigur pe el. El trebuie să știe istorie, matematică, antropologie, politică. El trebuie să fie capabil de sinteze și să vadă fenomenul de sus, în toată amploarea sa.
Revenind, mai multă umilință nu ne-ar strica și nu le-ar strica, mai ales, confraților mei mai tineri, mult prea seduși de puterile telefonului mobil și ale calculatorului pe care-l poartă în spate, în niște saci ciudați. Ei, mai ales, trebuie să înțeleagă că economie știi atunci cînd închizi calculatorul și vorbești. Atunci cînd ții o conferință fără ajutorul proiectorului. Economie știi atunci cînd iubești oamenii și nu te abați de la dimensiunea etică a acestei științe. Adică atunci cînd nu o trădezi. Pentru că, pînă la urmă, totul este despre oameni. Și oamenii ar trebui să rămînă oameni, adică empatici și deschiși către semenii lor.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă lucrare a sa este Lumea de dincolo de istorie. Despre fragilitatea construcției sociale românești (Editura Pro Universitaria 2025).
