În martie s-au împlinit 53 de ani de cînd unul dintre cei mai fascinanți eroi americani ai lumii moderne a revenit în SUA după o captivitate de cinci ani și jumătate, în condiții de excesivă duritate, în jungla tropicală vietnameză. Mă refer, desigur, la John McCain, militarul și politicianul plecat dintre noi în 2018, despre viața căruia, din păcate, generațiile noi, inclusiv cele din America, încep să știe tot mai puține lucruri, deși s-au scris deja cărți și s-au făcut filme inspirate din biografia lui. Existența senatorului de Arizona este, indiscutabil, una excepțională. Din familie de ofițeri navali (atît tatăl, cît și bunicul lui McCain au fost amirali în marina americană), tînărul John a intrat și el, de la bun început, în serviciul militar, ca pilot al aceleiași reputate „arme” transoceanice. S-a remarcat, în postură de elev al școlii de aviație, prin două lucruri: o personalitate puternică (a arătat chiar un anumit grad de insubordonare cînd ordinele superiorilor i s-au părut incompetente) și o reziliență fizică și psihică fulminantă (supraviețuiește unui accident aviatic din timpul unui antrenament și unui incendiu, în 1967, la bordul portavionului USS Forrestal, cînd s-a implicat în salvarea unui coleg, fiind rănit grav de explozia unei bombe declanșate de foc). A participat direct la acțiunile militare din războiul cu Vietnamul și a fost doborît (avionul lovit de artileria inamică, iar McCain rănit din nou foarte grav) într-un raid american asupra capitalei Hanoi. Capturat de vietnamezi, i se refuză orice tratament medical timp de două săptămîni (ceilalți prizonieri americani au mărturisit ulterior că, în intervalul respectiv, se așteptau, de la oră la oră, ca McCain să moară, într-atît de rele îi erau rănile). După două săptămîni, aflînd că tatăl prizonierului rănit era amiral în marina americană, vietnamezii au decis să-l trateze, gîndind că l-ar putea folosi drept monedă (forte) de schimb sau în (subtile) scopuri propagandistice.
S-au înșelat. McCain refuză eliberarea în 1968, eliberare care ar fi însemnat propagandă pentru vietnamezi. A insistat că nu va pleca decît alături de toți camarazii lui, deținuți la rîndu-le. Va fi teribil torturat prin urmare (a primit, consecvent, trei bătăi cumplite în fiecare săptămînă a prizonieratului de aproape șase ani) și ținut în izolare completă (doi ani la rînd). A respins, de asemenea, orice declarație „împăciuitoristă”, care ar fi putut folosi propagandei vietnameze. S-a întors acasă, cum spuneam, abia în martie 1973, în cîrje (a avut și alte dizabilități rezultate din rănile multiple și din regimul de detenție: de pildă, nu a mai reușit să-și ridice mîinile deasupra capului niciodată). S-a pensionat din armată și a intrat în politică, devenind unul dintre cei mai longevivi congressmen americani. Vreme de 35 de ani a servit, succesiv, ca membru în Camera Reprezentanților și în Senat din partea Partidului Republican. A fost un republican moderat, îmbrățișînd unele idei din agenda democrată (precum controlul asupra armelor în SUA) și intrînd de aceea în conflict, la fel ca în tinerețe, cînd se contra cu ofițerii superiori, cu șefii săi politici (a luat în calcul, la un moment dat, și varianta de a candida independent). Cea mai răsunătoare și exemplară (din perspectiva prezentului) disidență a lui McCain a rămas aceea din 2016, cînd s-a opus vehement nominalizării lui Donald Trump, de către republicani, la președinția Americii. Nu s-a oprit aici. Deși republican, a fost cel mai vocal critic al administrației Trump din primul mandat (pînă în 2018, cînd McCain a murit). Eroii autentici au, indubitabil, claritate morală. Numai un om cu o astfel de perspectivă lucidă asupra istoriei putea rezista încercărilor enumerate mai sus, cărora li se pot adăuga și altele, din partea a doua a vieții (din 1993, John McCain a suferit de mai multe tipuri de cancer, pînă în 2018, cînd un glioblastom l-a răpus, la vîrsta de 82 de ani).
Înfrîngerea sa de către Obama la „prezidențialele” din 2008 poate fi explicată în numeroase feluri, însă unul primează. Atunci, America eroică a lui McCain se estompase deja în mințile multora dintre compatrioții lui. Era timpul Americii intelectuale și rafinate a lui Obama, al Americii contemplative. Conștient probabil de acest lucru, McCain a pierdut cu grație. Întrebat de presă ce a făcut după ce a aflat rezultatele, senatorul a răspuns fără să ezite: „M-am dus acasă și am plîns ca un bebeluș”. Așadar, el a plîns ca un bebeluș, eroul din pădurea tropicală! Adevărata bărbăție este, cu siguranță, capacitatea de a-ți explora și asuma propria slăbiciune. A păstrat, principial, relații amicale cu Obama, cum ar trebui să procedeze orice politician loial ideii de cavalerism pe cîmpul de luptă. Statele Unite ar fi avut nevoie acum, în era (odinioară, impredictibilă!) a bufoneriei degradante, mai mult poate decît oricînd altcîndva în istoria ei, de John McCain. De John McCain, the American hero.
