E ca și cum te-ai ofusca văzînd că Dumnezeu bea șpriț de căpșunică. Cam așa gîndește măcar jumătate din planetă. Celeilalte jumătăți nu-i pasă, poate să bea și cucuta lui Socrate (de fapt, stai așa, dă-o pe gît, Lionică!) pentru că Ronaldo, zis și Cristiano, nu bea. Deci, caz închis. Lionel e un pur produs al fotbalului. El n-a avut nevoie de școală pentru a fi un da Vinci de la ora cinci, ca să se bucure de picturile lui pe iarbă și asiaticii. Messi i-a zis, rînjind, unui olandez, la capătul meciului din sferturile de finală ale Cupei Mondiale: „La ce te uiți, prostule?”. Pe Messi, dacă l-ai scos de pe teren, capeți imaginea unei perfecte incongruențe, ca atunci cînd a aterizat la Paris pentru a semna cu PSG. Omul nu pricepea ce i se întîmplă, se uita pierdut la toate clădirile monumentale care îl înconjurau ca o ceată de haiduci. Doar că n-aveau ce să fure de la el. Îl priveau și ele, cum ar zice poetul, nemuritoare și reci. Messi e expresia perfectă a principiului conform căruia, dacă o sumă colosală de oameni se înhamă de generații la a construi ceva, iese ori Capela Sixtină, ori Donald Trump. Nu-l poți acuza că nu știe să bea vin. Nici pe Trump, nici pe Messi. E ca și cum l-ai acuza pe Michelangelo că nu știe să dea cu piciorul în minge. La ce i-ar fi folosit? La fel cu Messi, la ce i-ar folosi să știe că vinul nu se face carcalete? Și la ce ne-ar folosi să rîdem de el? De fapt, vezi Trump, trebuie să avem grijă de cine rîdem. Carcaletele s-ar putea să revină la modă. Legenda spune că, pe vremuri, Gigi Nețoiu a intrat într-un resturant care se voia select și a mituit un chelner ca să-i toarne niște cola într-un Petrus. Legenda mai spune că patronul a plătit sticla și i-a dat afară și pe client, și pe chelner. Dar asta a fost odată ca niciodată. Astăzi, neavenitul ar fi premiat. Château Soda. Să ne bucurăm de Messi. Să ne bucurăm și de un pahar de vin. Important e să nu le amestecăm.
.jpg)
