Ofensiva cuvintelor minciunii împotriva cuvintelor adevărului a început de multă vreme. Manipularea prin știri false și zvonuri a existat de cînd se face politică, dar mijloacele de răspîndire au fost limitate pînă la începutul secolului XX. Proporțiile manipulării au fost tot mai mari odată cu alfabetizarea în masă, cu sporirea tirajelor ziarelor și cu apariția radio-televiziunii. În zilele noastre, rețelele sociale permit creșterea exponențială a manipulării. Oricine accesează aceste rețele este expus unui uragan de informații, greu sau imposibil de verificat. Fără spirit critic, rătăcind în acest ocean informațional, dispare diferența dintre real și virtual, dintre adevăr și minciună. În schimb, apare și se amplifică trufia de a emite opinii despre orice și oricine, fără respect față de celălalt, de a jigni, folosind un limbaj suburban și revărsînd valuri de ură de pe conturi care disimulează identitatea reală. Spațiul virtual a devenit astfel gazda propice pentru manipulatori de tot felul, de la șarlatani care vînd produse inexistente pînă la politicieni populiști care oferă soluții miraculoase pentru bunăstarea iluzorie a tuturor. Și mai grav, în spațiul virtual se desfășoară nestingherit războiul hibrid împotriva valorilor și principiilor democratice.
Cînd nu se mai poate distinge între cuvintele adevărului și cuvintele minciunii, cînd este acreditat tot mai mult post-adevărul, se deschide tot mai larg poarta manipulărilor uriașe, cu dimensiuni fără precedent. Estomparea dimensiunii epistemice a adevărului facilitează manipulările. Și mai periculoasă este însă atrofierea dimensiunii morale a adevărului. Manipulatorii profită mai ales de regresul adevărului în dimensiunea sa morală. Se pare că a fost uitată întrebarea Poetului: „Unde vei găsi cuvîntul / Ce exprimă adevărul?”.
Îndoiala carteziană este o metodă de cunoaștere rafinată în epistemologia indispensabilă pentru cercetarea științifică fundamentală. Dar eficiența epistemologică a acestei metode nu legitimează și relativizarea adevărului ca valoare morală. Deplasarea îndoielii din aria epistemologică în cîmpul etic este o fraudă intelectuală. Drumul cunoașterii științifice este nesfîrșit, în lumea faptelor și a acțiunilor omenești există zone de certitudine. Conceptele logice ale științei obligă la îndoială, rațiunea practică îndeamnă la claritate morală. Pe frontul etic, adevărul se ridică împotriva minciunii.
Cînd faptele sînt neîndoielnice, e nevoie de cuvinte puternice pentru recunoașterea și afirmarea lor. Numai astfel se construiește o barieră rezistentă împotriva cuvintelor minciunii.
În ultimii ani, chiar în țările în care funcționează democrația constituțională, în relațiile dintre partidele politice este din ce în ce mai agresivă ofensiva cuvintelor minciunii împotriva cuvintelor adevărului. Strategiile după care se desfășoară lupta politică utilizează uneori termeni din strategia militară. Or, disimularea, capcanele, ambuscadele, dezinformarea sînt accesorii ale strategiei militare.
Comparația este însă nepotrivită, deoarece se ignoră diferența esențială dintre confruntarea militară și confruntarea politică democratică. Prima este animată de dorința unilaterală sau reciprocă de a înfrînge fizic inamicul, care este negat dintr-o anumită perspectivă, a doua presupune asumarea reciprocă a unui cadru constituțional, în care lupta fizică este înlocuită cu una simbolică. Desigur, există anumite reguli și pentru confruntările militare. Dreptul internațional public a fost înțeles mult timp ca drept al războiului și al păcii, dar cobeligeranții au încălcat de multe ori, cu cruzime, regulile confruntărilor militare, mai ales în cele două războaie mondiale și în războaiele civile din ultimele două secole.
Poate cel mai mare beneficiu al democrației constituționale este înlocuirea confruntării fizice, care urmărește distrugerea adversarului, cu o confruntare simbolică, o confruntare de cuvinte, ce presupune respectul reciproc dintre adversari, toți acceptînd principiul alternanței la putere.
Dacă în război strategia fiecărui cobeligerant recurge la accesorii din arsenalul minciunii, pentru a dobîndi un avantaj tactic, în strategia luptei dintre partidele politice democratice nu se justifică utilizarea manipulării, a dezinformării, a calomnierii și a altor tehnici și metode mincinoase. Unul dintre cele mai mari pericole pentru democrația constituțională este confuzia dintre aceste două tipuri de strategii, cu tacticile adiacente. Această confuzie tinde să se generalizeze nu doar în România, ci și în întreaga Uniune Europeană și în Statele Unite.
Cuvintele minciunii cîștigă tot mai mult teren în țările democratice, spre satisfacția liderilor din țările cu regim politic autoritar. Fără o contraofensivă puternică a cuvintelor adevărului împotriva cuvintelor minciunii, pericolul confuziei dintre cele două strategii va fi tot mai amenințător. Liderii politici și cetățenii din Lumea Liberă trebuie să regăsească cît mai repede cuvintele adevărului și să le rostească clar, puternic și repetat pînă vor fi victorioase.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
