Nu, nu cred. Omul zilei, Alcaraz, tocmai învingător la US Open după finala cu Sinner, nu pare un mare fan Australian Open, unde s-a oprit în sferturi în ultimii doi ani. Apoi, dacă atunci cînd existau cei patru muschetari moderni (în fine, trei și jumătate) – adică Fed, Rafa, Djoko plus Andy „Bundy” Murray –, reușeau să mai ajungă în meciul decisiv al marilor turnee și alți tenismeni, e de presuspus că doar în doi va fi dificil de menținut acest ritm. Băieții sînt buni, dar nu sînt zei. Încă. E drept că nu te plictisești cu ei dacă îi tot vezi la serviciu și primire, asta e clar. Nivelul e stratosferic. Au imaginație și nu încetează să se (și să ne) surprindă. E un „box” de primă mînă. Deocamdată, însă, sînt – fără să o știe sau să consume atenție pentru asta – în luptă cu imaginea predecesorilor. Mai zic o dată, e o matematică simplă. Sînt puțini, doar ei. Poate dacă mai vine un al treilea lup, dacă destinul mai inventează un alt magician, atunci intrăm în altă dimensiune și totul va deveni mai interesant. Va fi mereu un suspans: cine contra cui în finală? Și, de asemenea, va fi mai simplu în trei să ocupe meciurile pentru trofee. Alcaraz și Sinner sînt cruzi încă, n-au prins carnea legendelor. Această carne este ca o armură psihologică, ea întoarce lăncile îndreptate spre ei înapoi către mințile adversarilor. Cînd o vor face, va fi o altă poveste. Ceva îmi spune că nu așa, doar cu ei doi, vom trăi anii care vin. Vom vedea dacă am dreptate. Sînt un prost profet. Bucuria e că îi avem, că nu s-a născut în spatele megacampionilor apuși un vacuum, un pămînt pustiit de bătălii fără mîine. Alcaraz și Sinner sînt aici pentru a rămîne. Dacă vor rămîne în echilibristică pe muchia Everestului e ceea ce așteptăm cu toții să aflăm. Nu vă grăbiți, băieți, noi savurăm momentul!
