„Evoluez de la starea de animal”

Coreea de Nord este, fără îndoială, cel mai totalitar (dacă se poate spune astfel) stat de pe Pămînt. O țară ca o mare închisoare, complet izolată de restul lumii și din care răzbat foarte puține informații. Noi, cei care am trăit într-un regim oarecum similar, chiar dacă nu dus la asemenea extreme, ne putem totuși imagina cîte ceva din cele ce se petrec acolo. În orice caz, preocuparea lumii libere pentru un asemenea cumplit experiment ar trebui să fie mare. Povestea unui băiat care a evadat nu doar din acea țară, ci și dintr-un lagăr de muncă forțată, construit în interior pentru deținuții politici, ar trebui să ne intereseze în mod special.

Din cîte se pare, Shin In Geun e singurul om care a reușit așa ceva. A ajuns în lumea liberă, unde a povestit ce se petrece în cele mai întunecate locuri ale Coreei de Nord. Jurnalistul american Blaine Harden a scris o carte bazată pe ceea ce i-a povestit Shin. Evadare din lagărul 14 (tradusă în 2026 la Editura Corint) a devenit o carte de referință în toată lumea. Scrisă într-un stil jurnalistic destul de sec, fără prea mari pretenții literare, dar impresionantă prin faptele și datele pe care le conține.

Shin s-a născut într-un lagăr, conceput să-i facă pe „dușmanii poporului” să-și „spele păcatele” pînă la a treia generație. S-a născut dintr-o așa-numită „căsătorie de răsplată” care era uneori  oferită deținuților drept recompensă pentru munca lor susținută și pentru denunțurile pe care le făceau. Era singura formă prin care deținuții puteau să ajungă să aibă relații sexuale, de cîteva ori pe an. Altfel, contactele sexuale erau pedepsite prin împușcare. Deja sună îngrozitor? Orwell cu al său 1984? Shin a aflat, cu greu, motivul pentru care tatăl său fusese condamnat la detenție pe viață în acel lagăr. Și marea culpă era că un frate al lui reușise să fugă, în Coreea de Sud.

Shin a reușit să evadeze în parte datorită hotărîrii sale de a scăpa din acel loc – pe care, abia de la un moment dat, a început să-l conștientizeze ca pe un infern –, în parte grație norocului. Amănuntele sînt în carte. Pînă la a ajunge să înțeleagă ce e cu el în acel lagăr și să afle cîte ceva despre existența lumii din afara lagărului, a trecut printr-un lung proces. În lagăr a dus o viață aproape animalică, de foame și muncă. A fost și înscris într-un fel de școală, cu un singur profesor în uniformă și cu pistol, care-i putea bate pe elevi pînă la moarte. Hrana pe care o primeau deținuții, o dată pe zi, era doar atîta cît să nu moară de inaniție. Auzind povești de la alți deținuți despre mîncarea din China sau din alte locuri, Shin ajunsese, după cum explică Harden, să asocieze libertatea cu o friptură. Un avantaj al lui a fost însă că n-a fost expus propagandei care-i preamărea pe conducătorii țării. În acel lagăr se considera că deținuții sînt oricum ostili regimului și irecuperabili. Nu se punea problema educării lor politice.

Odată ajuns în lumea liberă, era ca și cum ar fi învățat să trăiască de la zero. Nu era deformat ideologic și nu a trebuit să treacă și printr-un proces de „dezintoxicare politică”, dar era tarat în multe alte privințe, obișnuit să denunțe, să fure, să nu aibă încredere în nimeni, cu sechele  psihice și fizice majore, generate de torturi și alte probleme pe care le avusese în lagăr. Aproape copil fiind încă, își denunțase mama și fratele că ar fi vrut să evadeze, așa cum fusese instruit, iar aceștia au fost executați sub ochii lui. Știm cum comunismul, ca și nazismul, duc în cele din urmă la astfel de experiențe dincolo de orice limită umană.

Pe de altă parte, din cauza foametei din Coreea de Nord din anii ’90, statul comunist a fost nevoit să tolereze apariția unor muguri ai comerțului privat, n-a mai reușit să controleze în mod absolut traficul de la granița cu China și a început să se confrunte cu apariția mitei și a corupției chiar în rîndul forțelor de represiune. Astăzi, mulți nord-coreeni au radiouri și CD-playere ieftine din China, de unde se pot informa asupra a ceea ce se întîmplă în țările din jur. „Paradisul” în care li s-a tot spus că trăiesc începe să le apară drept ceea ce e, adică un adevărat iad. Sistemul se destramă lent, iar Shin atrage acum atenția lumii că, într-o situație de colaps iminent, regimul ar putea distruge lagărele politice cu deținuți cu tot, pentru a șterge orice urme și mărturii ale crimelor contra umanității pe care le-a comis.  

În ceea ce privește adaptarea lui Shin, ea n-a fost simplă nici în Coreea de Sud și nici în Statele Unite, unde a fost invitat și a locuit o vreme. Întrebat la un moment dat de Blaine Harden cum se descurcă, a dat un răspuns de-a dreptul emoționant: „Evoluez de la starea de animal”. Bîntuit de coșmaruri și fiindu-i greu să se obișnuiască într-o lume normală, a devenit totuși un luptător activ pentru drepturile omului. A constatat cu uimire și amărăciune că, în afară de teama unui război, nici chiar pe cei din Coreea de Sud nu-i prea interesează grozăviile care se petrec în țara vecină de la nord, obsedați fiind în primul rînd de nevoia de succes personal în societatea lor foarte competitivă. Coreea de Sud și Occidentul prosper au într-un fel responsabilitatea de a exista în aceeași lume cu niște regimuri absolut criminale.