După recenta vizită la Beijing, Marco Rubio a declarat că reunificarea Chinei cu Taiwanul nu trebuie să se facă prin forță, ci numai printr-un proces democratic, adică prin exprimarea voinței libere a cetățenilor Taiwanului. Declarația este insidioasă. Descurajată să recurgă la o acțiune militară riscantă, China este invitată să întindă capcana manipulării. O capcană în care se îmbină stimularea sentimentului de apartenență la o civilizație multimilenară, cultivarea seducției unei puteri hegemonice, creșterea fricii de război și, nu în ultimul rînd, utilizarea rețelelor sociale cu scopul de a destrăma încrederea în valorile și instituțiile democrației constituționale. Nu e nevoie de război, ci doar de așteptare manipulatoare pentru alipirea Taiwanului la China. Iar așteptarea este o constantă a strategiei chineze. Libertatea Taiwanului este miza acestui joc politic în care China alternează amenințarea belicoasă, retorica ademenitoare și așteptarea înșelătoare. Sloganul „O țară, două sisteme” este înlocuit cu obiectivul pragmatic „O țară, o singură dictatură”. Dar miza libertății este ascunsă sub vălul idealului generos al reunificării naționale.
Sînt multe alte forme de falsificare a adevăratei mize a jocului politic care se desfășoară în planuri suprapuse: global, european și național.
Discursul dictatorilor de toate orientările – ideologice și religioase – reia obsesiv în ultimii ani tema clădirii unei ordini internaționale multipolare, care să pună capăt hegemoniei americane. Tema a fost evocată de Xi Jinping, cu un ton rece de avertizare fermă, în timpul întîlnirii cu Donald Trump. Ce altceva decît avertisment a fost trimiterea liderului chinez la „capcana lui Tucidide”, conceptul politic creat de Graham Allison, pornind de la Războiul Peloponesiac, pentru a explica resorturile confruntării dintre o putere în ascensiune și o putere hegemonică? Deși e puțin probabil ca Donald Trump să fi citit cartea politologului de la Harvard, s-o fi găsit vreun consilier care să-i explice despre ce e vorba.
Liderii regimurilor politice din Rusia, Iran, Coreea de Nord, Belarus și din alte țări – în care cultura libertății nu a avut șansa să se dezvolte – cultivă același discurs antiamerican. Se disimulează astfel obiectivul strategiei comune a regimurilor politice autoritare de a-și conserva dominația asupra propriilor cetățeni și de a stăvili extinderea culturii libertății. Speculînd cu abilitate erori și eșecuri mai vechi și mai noi ale politicii Statelor Unite în diferite regiuni ale lumii, acest discurs țintește întreaga Lume Liberă. Miza reală a jocului politic global este și în acest secol, ca și în cel trecut, libertatea. Discursul despre o ordine internațională multipolară – dincolo de care devine vizibilă dorința dictatorilor de a-și extinde dominația – falsifică această miză.
Cea mai periculoasă falsificare a mizei jocului politic se produce însă chiar în Lumea Liberă prin absolutizarea pluralismului. Acest principiu de funcționare a democrației constituționale are o condiție de existență: acceptarea reciprocă a participanților la jocul politic și respectarea valorilor și principiilor stabilite prin Legea fundamentală. Absolutizarea identității politice a participanților împiedică dialogul, cooperarea și respectarea principiilor de joc, premise fără de care pluralismul nu mai permite recunoașterea reciprocă și devine sursă de dezbinare, de negare reciprocă.
Inițial, conservatorismul, ca păstrător al tradiției, și progresismul, ca motor al schimbării, erau tipare de identificare doctrinară, care presupuneau pluralismul, principiu firesc al jocului politic democratic. De mai mulți ani, aceste curente doctrinare au dobîndit trăsături fundamentaliste tot mai accentuate. Prin alterare, conservatorismul a devenit expresia tiraniei regulii, iar progresismul a ridicat drapelul tiraniei excepției. Regula refuză excepțiile, iar fiecare excepție tinde să devină regulă, negînd celelalte excepții. Comunicarea, dialogul, asumarea cadrului de joc și a proiectelor comunitare sînt tot mai dificile, fiind înlocuite treptat cu diabolizarea celuilalt.
Asociat cu naționalismul etnic și cu suveranismul țanțoș, conservatorismul este un mutant care se luptă cu un alt mutant, progresismul însoțit cu negarea culturii, corectitudinea politică, inflația drepturilor omului și transumanismul. Sensul originar al pluralismului este abandonat, procedurile de negociere și de compromis se erodează, iar cetățenii se îndepărtează de valorile democrației constituționale și își pierd încrederea în partide și în politicieni. Sondajele de opinie înregistrează mișcările tectonice la nivelul mentalului colectiv, din care erupe dorința confuză de resetare a sistemului politic.
Este contextul favorabil pentru dezinformare și manipulare pe rețelele sociale. Amăgiți cu iluzia unei resetări miraculoase, cetățenii, actorii cei mai importanți ai jocului politic democratic, sînt orientați către o utopie, rezultată dintr-o ruptură totală, dintr-o explozie a sistemului social, în loc să fie motivați pentru reforme graduale, în primul rînd pentru reforma partidelor politice și a autorităților publice, condiții necesare pentru recîștigarea încrederii în democrația constituțională, ca regim al demnității, libertății și siguranței persoanelor și națiunilor.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
