Campioana ultimilor doi ani e un fel de Dr. Jekyll și Mr. Hyde. În Europa e doctorul cel bun care ne ține stima fotbalistică de țară la un nivel acceptabil prin calificarea în Europa League, în campionat e autocriminalul care se înjunghie de cîte ori poate. În acest moment e pe loc de baraj la retrogradare. Pe ea o lovește de moarte stilul original în care e condusă. Mai nou, patronul, care face schimbările în timpul meciurilor peste capul antrenorilor, a recunoscut că a greșit scoțînd sau introducînd anumiți jucători. E ca și cum un polițist care omoară un nevinovat se apleacă la urechea lui și în șoptește blajin: „Am greșit...”. Mare consolare. De fapt, FCSB aleargă să recupereze un handicap pe care singură și l-a creat. Insuficient pregătită în pauza dintre campionate, a mai făcut greșeala să creadă că succesele sezonului trecut se vor reproduce în mod automat, că echipele vor fi învinse de la vestiare și că la final le vor oferi victoriile pe tavă. FCSB tocmai fusese echipa est-europeană care ajunsese cel mai departe pe ansamblul primelor două competiții continentale. Cum se putea împiedica de buturugile din liga națională sau de neica-nimeni din Andorra ori Macedonia pe care sorții le aruncaseră în calea ei ca un covor roșu? Asta înseamnă să nu cunoști o psihologie de școală primară conform căreia tocmai reușita recentă le face pe adversare să fie și mai ambițioase, mai ales că nu au nimic de pierdut. E de așteptat să fie învinse, așa că ce-ar fi să urmărească victoria cu toate riscurile? Și chiar așa s-a întîmplat. De curînd, FCSB și-a reamintit cum trebuie să joace în Europa, redresînd un destin în picaj. În campionat, mai e de lucru. Mult. Acolo chiar că au ratat startul. Cînd a pocnit pistolul, cei de la FCSB abia își trăgeau nădragii pe ei și se legau la șireturi. Vorba aia, nu-i da broaștei țestoase zece picioare avans în cursa contra lui Ahile, că povestea deznodămîntului ar putea parcurge secolele.
