E deja noapte cînd intrăm în strălucitorul oraș al cazinourilor și distracției. Străzile sînt luminate orbitor. Fascinați de tot ce ne înconjoară, ne străduim totuși să nu pierdem direcția spre Strip, bulevardul central, și spre Caesars Palace, o clădire de dimensiuni uriașe, de genul Casei Radio, cea ridicată în București în anii ’80, sub îndrumarea lui Ceaușescu. Cineva ne-a învățat să căutăm din timp un hotel la care să putem anula rezervarea cu cîteva zile înainte de sosire, fără costuri. Să-l avem rezervat pentru orice eventualitate, dar apoi să așteptăm pînă în ultimul moment, cînd e foarte posibil ca pe site-ul unui hotel mare și celebru (de tipul Bellagio, Caesars sau Venetian) să apară camere libere, cu discount. Cei de la Caesars fac mereu asta pentru că de obicei nu pot vinde toate cele aproape 4.000 de camere pe care le au în total. Procedînd așa, am reușit să obținem două camere la Caesars, cu un preț rezonabil.
Un bun prieten din copilărie, care trăiește în Las Vegas, ne-a spus că o asemenea cazare e top of the top și că vom fi cu siguranță uimiți de ceea ce vom găsi acolo. Printre muzici, artificii, mașini strălucitoare, hoteluri negre în formă de piramidă sau hoteluri aurii, lasere cu putere record și cu fețele noastre reflectînd luminile colorate de pe imensa sferă acoperită de un enorm ecran cu leduri, ne îndreptăm tăcuți spre destinație. Intrarea în parcare e bine semnalizată, dar trebuie să trecem pe sub niște poduri și prin pasaje întortocheate. E vorba de o construcție de beton, cu nu se știe cîte etaje, în care sînt mii de automobile. Ușor dezorientați, parcăm și noi mașina și urmăm timizi indicatoarele spre intrarea în Caesars Palace, împreună cu alți cîțiva turiști la fel de circumspecți și dezorientați ca noi. Luăm un lift ca toate lifturile din parcări și ajungem la o ușă grea de metal pe care trebuie s-o împingem.
Dincolo de ușă ne trezim în marele cazinou al marelui hotel. Pașii ni se afundă brusc într-o mochetă groasă. E ca și cum am intra într-un caleidoscop. Luminile ne iau ochii, iar muzica pop, antrenantă, ne învăluie din toate părțile. Sute de slot machines, înalte pînă în tavan, ca niște turnuri, pe ale căror ecrane se întîmplă tot felul de lucruri, sînt organizate într-un soi de insule printre care trebuie să trecem. Ne apar în cale și altfel de insule, cu mese de joc: ruletă, blackjack sau craps. Chelnerițe cu sîni bine scoși în evidență și tăvi pline de pahare se învîrt prin tot locul. În fața mașinilor (nu le mai poți numi „păcănele”) sînt instalați oameni de toate felurile și toate rasele, împătimiți cu ochii măriți sau doar curioși cu zîmbetul pe buze. Pe margine sînt baruri și restaurante sau intrări în separeuri de joc, păzite de portari în livrea. Înaintăm încet prin toată această lume nouă și colorată. Întrebăm un angajat în uniformă încotro e recepția hotelului. Ne indică direcția dînd de mai multe ori din mînă, semn că mai avem ceva de mers. Și, într-adevăr, mergem sute de metri printre diferite „insule” de joc. E ca drumul printr-un aeroport. Într-un tîrziu, găsim recepția și constatăm că e formată din zeci de posturi, din care numai vreo 12 sînt deschise. Pînă la ele, însă, trebuie să te așezi la o coadă foarte lungă, reglementată cu separatoare în zigzag, exact ca la zona de security din aeroporturi. Cei 12 recepționeri lucrează de zor, dar e și multă lume care dorește să se cazeze. Observăm că există și niște aparate unde poți face check-in automat. Încercăm varianta asta, sperînd că vom cîștiga timp, dar automatele resping pașapoartele noastre românești, afișînd formula „contact a human assistant”.
În fine, ajungem la o recepționeră care ne înregistrează și ne spune ceva despre o upgradare. O ofertă specială din partea casei. Una din camere se află în hotelul Nobu, cealaltă în hotelul Colosseum (în interiorul Caesars Palace sînt mai multe hoteluri diferite). Mergem întîi toți patru la Nobu. Avem niște sandwich-uri pe care ne gîndim să le mîncăm în cameră. Din ce-am citit, la designul hotelului Nobu a contribuit Robert De Niro. Cum o fi făcut vestitul actor una ca asta, nu prea înțelegem. Primul lucru pe care-l constatăm e că pereții liftului, la Nobu, sînt tapetați cu piele de șarpe. Lumea pipăie pielea ușor solzoasă și se bucură.
Camera e foarte plăcută, foarte bună, fără cusur, aș zice, dar nu ceva chiar ieșit din comun. Mă încearcă o oarecare dezamăgire. Știm că nu trebuie să ne atingem de nimic din frigider, nici măcar să-l deschidem. Produsele de acolo sînt pe platforme cu senzori electronici. Dacă dărîmi ceva sau iei o sticlă doar ca să te uiți la ea, se înregistrează că ai consumat-o. Nimeni nu mai stă ulterior la discuții cu tine, iar prețurile sînt groaznice. Ideea e că, decît să stai în cameră, mai bine să mergi la cazino, unde dacă joci, primești băutură pe gratis. Ne imaginăm cum ar fi ca De Niro să-și bage capul pe ușă, cu privirea aia a lui suspicioasă, doar așa, să ne întrebe dacă totul e în regulă. Mîncăm sandwich-urile și „copiii” pleacă să-și ia în primire propria cameră din Colosseum. După cîteva minute primesc un telefon de la ei. „Trebuie să veniți pe la noi.” „E cam departe. Să luăm iar întreg cazinoul la picior, să urcăm în alt turn al clădirii? Sîntem obosiți.” „Trebuie! Aici e upgradarea, nu la voi.”
OK! Coborîm din Nobu, traversăm cazinoul și ajungem la lifturile din Colosseum. Au ușile aurite. Aurite! Unul se numește Cleopatra, altul Marc Antoniu. Urcăm cu Cleopatra. Podeaua liftului e de marmură albă. Nu gresie, marmură! Batem la ușa camerei și ni se deschide. Intrăm într-un hol cu tapet verde intens în dungi și cu statuete. Una dintre ele reprezintă Statuia Libertății legată la ochi. Probabil să nu te vadă că joci. În continuare, în fața noastră se desfășoară living-ul. Vreo 50 de metri pătrați cu mobilă în stil cubist, masă mare, canapea, fotolii, bar, mochetă cu model grecesc asortată cu abajururile lustrelor, oglindă mare pe perete care se transformă în televizor, perdele și draperii, fiecare acționate de telecomanda proprie. Două băi, cea principală mai mare decît un dormitor dintr-un bloc comunist, iar dormitorul și patul pe potriva restului apartamentului. La asemenea lux, nu mai există cafetieră sau cuptor cu microunde, frigiderul e bineînțeles și aici tabu. Dacă vrei ceva, e mai bine să cobori în cazino. Va urma!
