Și nu-i mai bine? Există o doză de necunoscut care în trecutul recent se rezuma la cine cu cine va juca finala și atît, pentru că despre cine o cîștiga se cam știa. Bun, la fete fluctuațiile de formă fizică și mentală ale favoritelor nu sînt chiar o surpriză. Tot zic, e un sport al naibii de greu de suportat, viața unei jucătoare poate oscila între un mic și un mare infern, cu scurte intermezzo de vag paradis, pentru cele mai norocoase sau mai dăruite decît restul. Tenisul e poate sportul în care contează cel mai puțin talentul. Talentul în tenis e echivalent cu talentul de a face un castel din cărți de joc pînă la capăt fără să-ți tremure deloc mîna, mai ales cînd e să pui ultima piesă. Mult succes! „Îmi vine să mă las acum”, a spus Sabalenka după eliminare. Pînă atunci se tot prostise cu Djokovic într-un duel al mișcărilor de dans pe drumul către teren. Și dintr-o dată, bum! Părea că a fost lovită de o dronă invizibilă. Cîteodată mi se pare un sport prea crud. Băieții par construiți dintr-un material mai dur, dar nici ei nu sînt feriți de abisuri. Sinner a pierdut la un argentinian care avea să iasă după un 0-3 cu Berettini, el însuși forțat să se retragă un tur mai tîrziu. Pînă la urmă, în ciuda surprizelor, învingătorii sînt logici. Zverev era așteptat de mult cu o astfel de victorie, iar ecloziunea Andreevei era iar o chestiune de timp. Chiar și așa, suspansul și bîlbele din cele două meciuri au fost adorabile. Andreea și fantastica Cwalinska (îi dau un premiu cui știe cum se pronunță – nu vă grăbiți, în polonă nu e cum s-ar putea crede) au început prin a nu-și lua nici una serviciul vreme de mai multe game-uri. Zverev a tremurat pînă în setul 5 în fața lui Cobolli, nu chiar un june prim. A fost simpatic. Mai bine așa. Să nu fie ca în filmele americane, să știm că la final Bruce Willis cîștigă mereu. Lasă să mai cîștige și Alan Rickman.
