E larg răspîndită părerea că istoria se repetă. Ideea asta e, totuși, cam exagerată. Istoria nu se repetă, cel puțin nu în aceeași formă. Se repetă însă unele tipuri de greșeli, iar consecințele lor pot fi asemănătoare. Ar fi bine, așadar, ca istoria să fie cît de cît cunoscută, măcar liderilor ale căror decizii pot duce la schimbări istorice.
Scriitorul și istoricul american Bill Fawcett a trecut în revistă 100 de greșeli care au schimbat istoria, în cartea sa care poartă chiar acest titlu (tradusă în românește la Editura Litera în 2020). Printre marile greșeli istorice, el amintește și eliminarea, în 1999, a legii Glass-Steagall, care impunea restricții băncilor comerciale în privința investițiilor periculoase cu banii depuși de clienți. Nu sînt specialist în economie și nici Fawcett nu e, dar ce observă el e bine argumentat și perfect logic. Pe scurt, acea lege separa băncile comerciale de fondurile de investiții. Ea fusese adoptată în 1933, ca urmare a Marii Crize Economice, pentru a preveni o eventuală repetare a fenomenului. Numai că memoria omenirii e uneori destul de scurtă, iar după 66 de ani precauțiile au fost abandonate. Americii și unei bune părți a lumii le mergea foarte bine în anii ’90, totul părea destul de roz, iar președintele Clinton a cedat presiunilor și a abrogat acele restricții care începuseră să pară desuete. Degeaba au reacționat unii specialiștii și istoricii, nu au fost luați în seamă. Băncile au putut să-și facă de cap, speculațiile financiare au înflorit și după nouă ani, în 2008, o nouă mare criză economică era deja coaptă. Știm ce măsuri au fost luate atunci, pe moment, în Statele Unite, pentru salvarea marilor bănci. Dar nu au mai fost reintroduse nici prevederile legii Glass-Steagall, nici ceva echivalent, așa că viitorul e deschis unor noi necazuri de acest tip. Ce-i drept, e de observat și că, din fericire, criza declanșată în 2008 n-a fost chiar atît de catastrofală precum cea din 1929.
Marea depresiune din 1929 a fost amplificată de o altă greșeală gravă, făcută sub președinția lui Herbert Hoover. O greșeală care, la rîndul ei, e semnalată și descrisă de Bill Fawcett, într-un alt capitol al cărții sale. E vorba de legea Smoot-Hawley, adoptată de Congresul american în 1930. O lege despre care Fawcett constată că a fost printre puținele din istorie care au reușit să provoace așa mari daune, atît economiei americane, cît și celei mondiale. Era o lege care introducea taxe vamale foarte mari în SUA pentru 20.000 de produse de import. Sună cunoscut?
Ideea inițiatorilor era să scumpească produsele importate din Europa, pentru a favoriza vînzarea produselor americane. Efectul a fost însă invers. Drept represalii, europenii au mărit la rîndu-le, în oglindă, taxele pentru produsele americane și așa a început un război comercial. Exporturile americane în Europa au scăzut la o treime, iar cele europene în America aproape la fel. Reducerea locurilor de muncă din fabricile americane s-a accentuat pentru că acestea n-au mai putut produce la fel de mult pentru export. Puterea financiară a americanilor a scăzut și mai mult, și odată cu ea s-a redus și vînzarea produselor de pe piața internă, contrar a ceea ce speraseră promotorii legii. Micșorarea cererii a dus la o și mai mare diminuare a producției și la creșterea șomajului. S-a format un cerc vicios și lucrurile s-au redresat abia după vreun deceniu, în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Bill Fawcett a scris cartea sa în 2010 și, pe atunci, ideea măririi taxelor vamale, chiar dacă circula în unele medii americane, nu ajunsese la concretizarea pe i-a conferit-o Donald Trump ulterior. Autorul își exprima în carte speranța că, în această privință, „liderii zilelor noastre au învățat ceva din greșelile istoriei”. Iată că nu. Deși, mai mereu în istorie, politicile de tip izolaționist au provocat sărăcie, spectrul lor nu a dispărut niciodată și au și fost puse în aplicare, periodic.
Dar, cum spuneam, istoria nu se repetă identic. Trebuie menționat că există cîteva deosebiri notabile între situațiile descrise, care pot duce și la efecte diferite. Pe de-o parte, creșterile tarifelor vamale americane actuale au fost lansate după ce criza din 2008 a fost depășită și nu odată cu ea, ca în 1930. Americanii au azi destulă putere de cumpărare, încît e posibil să impulsioneze economia prin achiziționări mai multe din producția internă. Pe de altă parte, Europa a ezitat să răspundă (cel puțin deocamdată) cu aceeași monedă la creșterile de taxe promovate de administrația Trump. Poate că liderii europeni știu mai multă istorie.
