Înainte ca secolul al XIX-lea să se încheie, Thomas Edison – cel care, printre alte inovații tehnologice, ne-a aprins becul electric – a provocat și un alt tip de scînteie(re). Dintre cele mai frumoase ale istoriei. A produs primul material video din istorie în care doi oameni se sărută. Anul: 1896, cînd gesturile de tandrețe în public contraveneau unei conduite morale în societate. Nu și pentru domnul Edison, care avea să redea în sălile de spectacol primul film scurt în care protagonistul sărută protagonista. De fapt, filmul nu era scurt, ci foarte scurt, dura vreo douăzeci și trei de secunde.
Ajungînd în studioul lui Edison din New Jersey, îi găsim pe actorii principali, May Irwin și John Rice, dintr-un musical celebru al vremii, The Widow Jones, invitați să filmeze scena sărutului pe care o jucau și în spectacolul lor de pe Broadway. Set. Acțiune! El, după ce își așază zîmbind mustața cu un gest teatral, voit comico-jucăuș, se apropie timid de ea, la rîndu-i destul de sfioasă și entuziast zîmbitoare, și o sărută scurt pe buze. Foarte scurt, vreo două secunde. Imens, însă, ca semnificație pentru cinematografie, care tocmai se năștea.
The Kiss / Sărutul, căci așa se numește această producția a lui Thomas Edison, a reprezentat un punct de cotitură în ceea ce privea viitoarea evoluție a narațiunii cinematografice, ilustrînd în premieră (pentru) public un moment romantic, deci privat, dintre două persoane. S-a dorit a fi, cum ușor poate fi intuit, și un bun truc de publicitate. Și a reușit să fie. Reacția publicului a fost uluitoare, spectatorii se înghesuiau pe la sălile de spectacole să poate vedea și revedea Sărutul, care a devenit rapid cel mai popular film scurt de pînă atunci.
Secolul nu s-a încheiat fără cel puțin încă un sărut cinematografic... în tunel. În anul 1899 a fost lansat filmul A Kiss in the Tunnel (durata – un minut), unde actorul principal călătorește alături de soția sa în vagonul unui tren cu abur, care trece printr-un tunel. Nu doar sărutul celor doi este de remarcat, ci și dezvoltarea narațiunii cinematografice, prin prezentarea unui tren în mers, a cadrelor interioare și exterioare ce țes o secvență complexă. Pare nesemnificativ? Dacă da, probabil este doar o iluzie (de) optică.
Căci altminteri, așa se fac istoria și filmul, cadru cu cadru, sărut cu sărut.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
