Nu am avut cea mai bună relație cu tata. Dar el m-a învățat să citesc, să scriu, să desenez. Să apreciez muzica clasică, Dalida, Edith Piaf. Datorită lui, cînd alți copii erau cu nasu-n videogames, eu eram cu nasu-n carte, regizam piese de teatru cu copii din cartier și cream propriile mele „ziare”.
Tata m-a pus să citesc Pe aripile vîntului la 11 ani și Anna Karenina la 12, să învăț engleza și franceza, să scriu și să public, să fac doctoratul. El mi-a publicat primul articol, în Ziua, cînd eram în clasa a III-a, și el mi-a corectat primele lucrări la universitate; mai tîrziu mă ruga el pe mine să-i corectez articolele și cărțile.
Nu m-am înțeles foarte bine cu tata. Dar el era singurul care aprecia glumele din Golden Girls la fel de mult ca mine. Singurul cu care puteam discuta despre Pif și Corto Maltese, despre Van Gogh și Toulouse-Lautrec. Singurul care se enerva la fel de mult ca mine în discuții despre corupția din România, singurul pe care știam că pot conta să iasă la vot – „Trebuie să ne facem datoria față de țară!”.
Pe 4 mai, tata a fost cel cu care am mers, o oră dus și-o oră întors, să votăm la alegerile prezidențiale. Să-l votăm pe Nicușor.
Nu l-am admirat în mod deosebit pe tata. Dar avea niște calități pe care le admiram. I-am admirat insistența asupra învățămîntului și discernămîntului – „Pune mîna pe carte, tată!”, „Judecă, tată!”. Nu-mi amintesc să fi trecut zi în care să nu-l văd cu mîna pe carte și pe pix.
Am admirat și faptul că, de cînd îl știu, s-a implicat în politica României, că i-a păsat cu adevărat de soarta țării, că s-a simțit obligat să fie un fel de ambasador neoficial al României. Că ne-a învățat să ținem fruntea sus și să ne purtăm așa cum se cuvine, ca români. Tata nu va mai ajunge să voteze în turul II, dar voi ajunge eu.
Pentru mine, Alin Fumurescu nu a fost „redactor-șef,” nici „dom’ profesor,” ci „tata”. Și, în ultimii ani, „Bunicu’” – mai precis, „Bunicu lu’ piticu’”. Datorită tatei, la un an, Sofia se juca cu bustul lui „Nenea Socrate” și cerea să i se citească din „Nenea Corto”. Datorită tatei, la 18 luni, Sofia putea identifica pe nume fiecare filozof din Școala din Atena a lui Rafael. Datorită tatei, la 3 ani jumate, Sofia a început să citească – și să fie mîndră de asta.
În fiecare zi, tata și Sofia își făceau somnul de după-amiază. Dar tata insista că el, de fapt, nu doarme – „Închid ochii și mă gîndesc”.
Gîndește-te-n pace, tată.
Ana, fiica lui
