This thing of darkness I acknowledge mine...
După părerea mea, tot tumultul nebunesc în care a intrat România din noiembrie 2024 pînă în mai 2025 a avut cel mai bun deznodămînt imposibil. Sînt de acord cu cei care spun că, cel mai probabil, alegerile prezidențiale din 2024 nu ar fi fost anulate dacă liderul pesedist Marcel Ciolacu intra în turul al doilea. Precizez imediat: alegerile au fost anulate cu bun temei și ar fi trebuit anulate indiferent de numele finaliștilor. Ce spun este că, dacă Marcel Ciolacu ar fi avansat în turul al doilea, alegerile nu cred că ar fi fost anulate, deși ar fi trebuit. Astfel, dacă finala prezidențială s-ar fi desfășurat între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu, cea mai bună variantă ar fi fost să-l vedem președinte pe catastrofalul prim-ministru. Deși, după părerea mea, Călin Georgescu ar fi cîștigat acea finală care, repet, ar fi fost incorect să se dispute. Pe de altă parte, o finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi ar fi fost cîștigată de Georgescu fără discuție. În mai 2025, am avut la start adevărate pericole naționale: George Simion și Victor Ponta, dansînd frenetic pe muzica trumpistă și luptîndu-se pentru titlul ignobil de unic erede al lui Georgescu; Crin Antonescu, un leneș catastrofal susținut de cei care au dus țara în cea mai dificilă situație economico-politică a ultimilor 35 de ani; Elena Lasconi, grav tulburată de ceea ce i-a fost dat să trăiască și incapabilă să discearnă reperele majore ale realității. Printre aceștia, a apărut singurul candidat normal. Nicușor Dan, care nu a candidat în noiembrie, s-a dovedit a fi singurul personaj politic din suma candidaților din noiembrie și mai care a întrunit două calități: e un om normal, decent și a putut cîștiga alegerile. Au mai fost oameni normali și decenți pe listele de candidați ale celor două alegeri, dar nu puteau cîștiga alegerile, după cum cei care le puteau cîștiga nu erau deloc normali și decenți. Veți recunoaște, sper, că dacă privim nebunia politică prin care am trecut în acest fel ajungem la concluzia că procesul de alegere a succesorului nefericitului Iohannis s-a încheiat cum nu se putea, adică s-a încheiat foarte bine.
Acum, că am scăpat și de data asta, ba chiar am scăpat mai bine decît credeam, merită să ne amintim de campania electorală și de ceea ce am pățit în aceste șase luni cu o anume curiozitate pedagogică. Ce am aflat nou despre noi înșine? Ce am mai învățat? Că sîntem dezbinați, știam. Că jumătate dintre români sînt convinși că cealaltă jumătate este alcătuită din proști și trădători, știam. Că frica rămîne cel mai eficient factor mobilizator, știam. Dar ce a venit nou? Nu puține. Am învățat, de pildă, cît de puternice sînt nenorocitele astea de telefoane cu TikTok-urile lor. Dar eu vă voi spune ce mi s-a părut mie foarte interesant.
Mie mi se pare că extrem de importantă a fost misterioasa viziune care a unit un ziarist ateu și un călugăr atonit. Greu ai putea găsi doi oameni mai diferiți! Ziaristul ateu este științific pînă în unghii, un fanatic al rațiunii, un admirator al creierului, un devotat al logicii. El știe că Dumnezeu nu există, că este o plăsmuire a oamenilor, specie despre care are cunoștințe indubitabile. Dimpotrivă, călugărul este un mistic absolut, un credincios pînă la pierderea de sine, totul este Dumnezeu și Dumnezeu este totul, știe cine-s diavolii și cine îngerii, știe cine e cu Dumnezeu și cine e împotriva lui, antrenează benevol și din tot sufletul pe oricine e gata să apere pe Hristos de LGBT și decadența occidentală. Cînd acești doi oameni privesc același lucru, nu pot să vadă la fel. Sînt într-o asemenea măsură precondiționați să vadă în același lucru sensuri opuse, încît e imposibil să pice pe aceeași evaluare. Și totuși, de data asta, improbabilul cel mai incredibil s-a întîmplat. Prilejul vedeniei comune a celor mai diferiți doi oameni din seminția românească a fost candidatul Nicușor Dan, singurul om normal, decent, de pe cele două liste, cu bune șanse să fie ales.
Amîndoi au văzut în primarul Bucureștiului lansat spre președinția României – mai precis, primul a văzut în el și al doilea în spatele lui – ceva ce noi, ceilalți, nu am văzut. Doar ei doi, ca niște inspirați cărora Rațiunea (în cazul ziaristului) și Dumnezeu (în cazul monahului) le-a conferit darul unei speciale vederi, au putut vedea dincolo de ceea ce puteam vedea noi toți. Privindu-l, așadar, pe Nicușor Dan înainte de alegerile pe care tocmai le-a cîștigat, cei doi au văzut tenebre și, fiecare înainte de cîte un tur electoral, ne-au transmis viziunile lor în vorbe care-ți ridică părul măciucă. Ziaristul ateu, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, a simțit un „ceva” în Nicușor Dan. Simțirea nu e precisă ca gîndirea, bineînțeles, și de aceea e greu de spus ce e acel „ceva”, dar e mai ușor de descris: „În Nicuşor Dan simt că există un ceva întunecos şi rece, pe care se străduieşte tot timpul să-l ţină ascuns”, zice ziaristul. Ei bine, înainte de turul al doilea al alegerilor, întunericul înfricoșător care-l însoțește pe actualul președinte a fost zărit de călugărul atonit care a spus că, rugîndu-se, i s-a arătat următoarea vedenie: „Dl Nicușor Dan a fost văzut mic, alb, inert ca peretele, lipsit de har, fără nici o expresie, iar în spatele lui o fiară foarte mare și întunecată”.
Vorbe cutremurătoare, viziuni mistice, extaz metafizic! În aparté vă spun că, în realitate, e mai simplu. Ziarisul ateu ținea cu Crin Anontescu, pe care, privindu-l, cred că vedea lumini și străluciri interioare. Călugărul atonit ținea cu George Simion, pe care îl văzuse în aceeași vedenie ca om cu ceva păcate, dar în general în regulă, nimic grav. Așadar, adversarul comun, Nicușor Dan, trebuia bubuit. Dar nu aș vrea ca această explicație să închidă tema acestui mic articol. Așadar, trec mai departe, ca și cînd nu aș fi formulat-o, și revin la uimitoarea regăsire în revelație a celor doi. Ce am putea înțelege de aici? Repet, lăsați explicația facilă „am putea înțelege că fiecare își susținea favoritul cum putea”. E banal și nu face să consumi cîteva minute din viața unor cititori atît de inteligenți precum sînteți dumneavoastră cu asemenea banalități. E ceva un pic mai adînc. Și uimitor: niște alegeri ale dezbinării au unit, totuși, doi oameni diferiți ca alfa de omega. Ce i-o fi adus atît de aproape?
Ziaristul ateu și călugărul atonit sînt, de fapt, antrenați să vadă totul în clarobscur, avînd nevoie de mult întuneric ca să poată vedea ceea ce e de văzut. Ei sînt, în realitate, două personaje care ipostaziază perfect extracția radicală a celor două popoare (la fel de) românești care s-au ciocnit electoral la ultimele alegeri. Iar faptul că cei doi radicali detectau același lucru în sau în jurul lui Nicușor Dan indică limpede, fără obscurități, că cel care s-a întîmplat să cîștige alegerile era și cel mai potrivit candidat. Dar indică și faptul că singurele lucruri care pot uni acum radicalii celor două popoare românești sînt suspiciunea și depresia.
.jpg)
