Încheiam săptămîna trecută cu o întrebare pe care Inteligența Artificială mi-a pus-o în timpul unei conversații. Întrebarea era: „Cum vedeți dumneavoastră această tentație a societății actuale de a schimba autoritatea intelectuală, adesea ezitantă și vulnerabilă, cu autoritatea tehnică, sterilă, dar fermă?”. Și promiteam Inteligenței (o, Doamne!) și cititorilor mei că voi încerca un răspuns în această săptămînă. Răspund, de fapt, pentru cititorii mei – încă scriu pentru dumneavoastră, doamne și domni. Cînd voi ajunge să scriu (și) pentru Inteligența Artificială mă voi opri din scris, promit. Iar dacă nu mă voi opri, vă rog să mă opriți!
Îmi place întrebarea și cred că IA a folosit cîteva cuvinte esențiale – „tentația” e primul dintre ele. M-a simțit, poate, mașinăria – înțeleg multe lucruri din lume în termenii tentației. Autoritatea tehnică, chiar așa „sterilă” cum o denumește IA, este o tentație. Ea atrage prin minunile „tehnologice” din viețile noastre. Cum să nu crezi în autoritatea care a produs telefoanele mobile, Internetul și wi-fi-ul, imagistica medicală sau avionul? O fi autoritatea tehnică „sterilă” în realitate, dar tehnologia, cu mijloacele ei de seducție, e suculentă, savuroasă, și dă dependență. Tentația care este seacă și sterilă în fond, dar plină de gust, senzorială și confortabilă în aparență se numește ispită și, teologic, are un regim și un tratament foarte clare: place, dar nu e de folos sau, mai grav, place, dar e dăunătoare.
Așadar, ce părere am despre „tentația societății actuale” de a schimba autoritatea intelectuală cu autoritatea tehnică. Voi încerca să nu răspund românește. De ceva vreme, tot românul răspunde oricărei întrebări începînd cu „pentru că….” și continuă explicînd cauzele situațiunii puse în discuție. Sîntem mari experți în cauze, orice român poate explica orice. Ba sînt unii atît de deștepți încît, înainte de „pentru că…” spun și „simplu”. „Simplu, pentru că…” înainte de orice afirmație – chiar dacă s-a întîmplat să nu îl întrebi pe preopinent „De ce?”, ci doar te-ai mulțumit să formulezi o observație – este reflexul deplin al unei superioare inteligențe dîmbovițene. Avem explicație pentru orice și, să vezi chestie, e și simplă – cum de nu o știi? Subtextul, desigur, nu e doar că omul e inteligent, ci că e mai inteligent decît tine, cel care, chipurile, întrebi, de vreme ce nu știi explicația care este atît de simplă. Așa e inteligența dîmbovițeană: nu poate exista decît pentru a strivi prostia celuilalt. Acest fenomen social românesc („simplu, pentru că…”) are o oarecare legătură cu întrebarea la care încerc să răspund.
Mai întîi, precizez că, după părerea mea, societatea românească a cedatat tentației și a înlocuit deja autoritatea intelectualului cu autoritatea tehnică. Văd tendința societății actuale de a prefera „autoritatea tehnică, sterilă, dar fermă” ca pe o reacție firească, cu efecte discutabile pe termen scurt și categoric rele pe termen lung. Dar nu este o reacție firească produsă de avansul excepțional, copleșitor, dar și cuceritor al tehnologiilor, nu este ca și cum societatea s-ar preda „învingătorului”. Oamenii preferă „tehnicul” cu atît mai mult cu cît știu mai puține despre el, și nu mai multe. Oamenii preferă „tehnicul” tocmai pentru că nu-l înțeleg. Să mă explic. S-a observat adesea că trăim într-o lume în care tehnologiile sînt necunoscute unor oameni care au ajuns dependenți de ele. Cîți dintre noi înțeleg tehnologia telefoniei mobile, tehnologia wi-fi sau chiar Internetul însuși, motivele pentru care avioanele decolează, zboară și aterizează, motivele pentru care un anumit medicament extermină o anumită bacterie sau modul în care lumina solară devine energie electrică? Și totuși, noi toți folosim telefonul mobil, Internetul, avioanele, tratamentele medicale sau panourile solare. Poziția utilizatorului ignorant este generalizată în societatea de azi și, prin umare, nu ridică nici o problemă, nu induce nici o jenă. Despre cultura generată de o educație în care se spune copilului de mic că e în regulă să nu știe, am scris cu alte ocazii. Poziția utilizatorului ignorant este comodă în toate sensurile: avem toate avantajele fără efortul prealabil de a ști cum se obțin. Prin comparație, autoritatea intelectuală operează altfel: te ceartă, te pune la studiu, te ia la întrebări. Intelectualii vorbesc despre oameni într-un mod care ne pune adesea în situații inconfortabile, tocmai pentru că înțelegem bine de tot ce spun. Intelectualii sînt moralizatori adesea, critică opțiunile noastre și felul nostru de a fi, ne chestionează și ne înghiontesc. E celebră metafora din Apărarea lui Socrate în care legendarul înțelept vorbea despre Atena ca despre un cal de rasă nobilă, mare, leneș, greoi, îmbuibat de traiul bun, suficient, și despre sine însuși ca despre un tăun care nu dă pace calului continuînd să-l agaseze cu întrebări despre bine și frumos, despre dreptate și adevăr. Intelectualul e tăunul – cine ar prefera un tăun care te asediază cu asemenea chestiuni cînd poți să stai pe TikTok derulînd din degete imagini aiuritoare ore în șir?
Tentația de care m-a întrebat IA este amplificată de alte două fenomene reale. Intelectualii își exhibă repede subiectivismul – adevărul nu pare a mai conta prea mult nici pentru ei. Se preferă autenticitatea. Or, trăim o epocă în care fiecare dintre noi e stimulat să își exprime autenticitatea; căutîndu-ne pe noi, nu prea mai avem disponibilitatea de a-i asculta pe alți căutători. În prelungirea abandonului luptei pentru adevăr și a angajării în lupta pentru o cauză, a intervenit și fenomenul „trădarea intelectualilor”, mult prea cunoscut ca să mai detaliez. Abandonul autorității intelectuale este o consecință firească a democratizării cunoașterii și, odată cu democratizarea, a schimbării atitudinii sociale față de cei care știu. În fond, intelectualul era superior în cetate prin faptul că știa mai multe decît ceilalți; în epoca Google și IA, să știi mai multe nu mai e nici un avantaj, ba nici măcar un semn distinctiv. Avansul în cunoaștere, mai ales în cunoașterea din zona umanistă, nu mai impresionează pe nimeni. Orice subiect ataci, vei vedea că oricine scoate telefonul și află suficient cît să-i dea senzația să știe și el la fel de multe.
Așadar, mă aștept ca tendința să se păstreze pentru că tentația rămîne apetisantă.
