De la ieșirea din Yosemite Park ajungem relativ repede în stațiunea montană Mammoth Lakes, odată cu înserarea. La hotelul rezervat din timp nu ni se acceptase plata online de prima dată. A fost nevoie să insistăm și să telefonăm pentru a debloca situația. În cele din urmă, recepționerul a recunoscut că el refuzase plata, dar fără să ne explice de ce. Ne-am gîndit, așa cum de multe ori au ajuns să gîndească românii, că o cerere dintr-o țară îndepărtată și necunoscută i s-o fi părut nesigură. Așa se face că, la sosire, e rîndul nostru să avem unele îndoieli. Poate că americanii de la munte nu sînt la fel de primitori ca americanii de la șes? Oamenii sînt însă foarte amabili (păi, dacă tot ne-au acceptat, de ce n-ar fi și drăguți), iar apartamentul rezervat e peste așteptări Are o bucătărioară și un șemineu în care poți chiar să arzi lemne. Ciudat e că într-un dulap găsim schiuri și clăpari. Pare că pe timpul sezonului există un client consacrat al locului. Acum însă, fiind septembrie, stațiunea e aproape goală, iar apartamentul schiorului ne-a putut fi închiriat nouă.
Existența bucătăriei ne îndeamnă să ieșim pentru a cumpăra ceva ce am putea prepara acolo. Cercetăm piscina din curte, cu apă încălzită, pe care o văzuserăm și pe site. Totuși, afară sînt doar cîteva grade. Spre bucuria noastră, găsim destul de aproape un supermarket plin cu de toate. Luăm niște steak-uri de pus la tigaie, tipic americane, mama tuturor fripturilor. Observăm că toate pungile etanșe care conțin alimente sînt umflate, ca în avion. Presiunea e scăzută. Realizăm că și aerul pe care-l respirăm nu e doar neobișnuit de rece, ci și foarte tare, cum se spune, ca la înălțimi mari. Deși am ajuns în stațiune pe șosele relativ drepte, într-o zonă destul de plată, iar stațiunea e înconjurată de păduri de conifere, aflăm uimiți că, de fapt, sîntem la o altitudine de 2.400 de metri. Pentru noi, care la munte avem brazi doar pînă pe la 1.700 de metri, e ceva curios. Aici, abia de unde sîntem noi, în sus, munții par să înceapă cu adevărat. Stațiunea ar fi undeva la poale, iar crestele se înalță cu încă vreo 1.500 de metri deasupra ei.
În cameră avem pliante și niște reviste din care descoperim întreaga poveste a localității. A fost fondată în anii ’50 de un tip – pe nume Dave McCoy – care între timp a devenit o adevărată legendă locală. Angajat în anii ’30 ca hidrograf la Departamentul de Apă și Energie din Los Angeles, omul a trebuit să bată munții din apropiere (Sierra Nevada) făcînd cartare. Pescar foarte bun, a întîlnit un campion de schi cu care se spune că ar fi făcut o înțelegere. Lecții de pescuit contra lecții de schi. Prima pereche de schiuri și-a construit-o singur, chiar înainte să învețe să schieze. În cele din urmă, Dave McCoy a ajuns să străbată pe schiuri chiar și 50 de mile pe zi, în interes profesional. A constatat că, de-a lungul sezonului, zăpada din zona Mammoth Mountain era mai bună decît în alte părți și a început să ceară împrumuturi la bănci pentru a construi acolo instalații de urcare mecanizate. În ciuda refuzurilor inițiale, nu s-a dat bătut. Între timp, a început să participe și la concursuri de schi, devenind campion la slalom al statului California. În 1953, Serviciul Silvic i-a dat autorizarea de a instala un cablu de urcare, cu condiția să dezvolte zona ca stațiune de schi. Cu filozofia că munca și distracția trebuie să fie unul și același lucru (criteriu pe care-l aplica și cînd făcea angajări), McCoy a luat ideea în serios și așa a început aventura. Întîi a instalat un cablu, a defrişat şi bătătorit singur prima pîrtie. Încetul cu încetul, sub conducerea lui a fost construită întreaga stațiune. S-a străduit să ţină preţurile la un nivel scăzut, astfel ca un număr cît mai mare de oameni să se poată bucura de schi. Astăzi stațiunea are 25 de instalații de urcare și 178 de pîrtii amenajate, iar anual primește 2,8 milioane de vizitatori în aproape cinci mii de hoteluri, pensiuni, cabane și alte unități de cazare. E o istorie tipic americană.
Dave McCoy a fost, la rîndu-i, un adevărat fenomen. Cînd, în urma unui grav accident, medicii i-au recomandat amputarea unui picior, a refuzat categoric. S-a refăcut și a continuat chiar să participe la diverse concursuri de schi, pînă pe la 70 de ani. La 88 de ani era încă văzut străbătînd cu bicicleta potecile abrupte ale muntelui. Schia adesea gol, de la brîu în sus, bronzat și cu zîmbetul pe buze. S-a oprit abia la 93 de ani, cînd a fost nevoie să fie operat pentru a i se înlocui un genunchi. Nu bea niciodată alcool, dar era mereu o veselă companie pentru prietenii care se adunau la petreceri. S-a străduit să provoace bucurie cît mai multor oameni din jurul său. El însuși a făcut totul în viață cu mare plăcere. A fost însurat timp de 79 de ani cu Roma McCoy. A avut șase copii cu ea, apoi a devenit bunicul a 19 nepoți, străbunicul a 28 de copii, iar într-un caz, chiar stră-străbunic. Mulți dintre urmașii lui au ajuns la rîndul lor campioni de schi și apoi manageri în afaceri legate de stațiunea întemeiată de el. Fiica sa – Penny McCoy – a fost medaliată cu bronz la un campionat mondial și a participat la o Olimpiadă. De asemenea, fiul său Dennis McCoy a fost schior olimpic și s-a clasat de trei ori între primii zece la Cupa Mondială.
Dave McCoy a antrenat și îndrumat o mulțime de alți schiori americani care au ajuns campioni. În Mammoth Lakes a înființat și un colegiu, pentru ca tinerii să nu mai plece în alte părți. A murit în 2020, la vîrsta de 104 ani. Soția sa s-a stins și ea în anul următor, la vîrsta de 100 de ani. Ce oameni! Ce poveste!
