Ce înseamnă corpul pentru un dansator?
Gîndirea despre corp s-a modificat în timp, în relație cu valorile, credințele și întrebările cu care a fost învestit. A vorbi despre corp azi (în artă sau în alte discipline) necesită perspective multiple, intersectate, complementare. De aceea mi-e și destul de greu să ofer un răspuns unic. Pentru că de aici, de unde îl privesc acum, corpul este o realitate complexă, dificil de prins în definiții și delimitări clare, oricît de cuprinzătoare s-ar dori ele. Dar voi încerca un răspuns care vine prin experiența proprie.
În dans se vorbește mult despre corp ca despre un instrument perfectibil. Nu l-am putut niciodată imagina doar atît. Mai degrabă am învățat despre corp prin corp. A fost și continuă să fie un spațiu de explorat.
L-am perceput și folosit diferit, în momente diferite. La început am încercat să îl disciplinez, pentru că așa am învățat că trebuie. Apoi m-am străduit să mă dezvăț de ceea ce învățasem și să îi găsesc noi atribute. Fără a minimaliza importanța pe care unii artiști le-o oferă, nu m-au interesat niciodată doar virtuozitatea și performanța fizică. Mereu am căutat dincolo de ele. Iar aceasta nu este o judecată valorică. Pur și simplu am preferat o altă înțelegere și prezentare a corpului pe scenă.
Mai departe am ales să îl tratez cu mai multă acceptare, atenție și blîndețe. Aici sînt acum. Dar în oricare ipostază și în orice moment, corpul a fost pentru mine un spațiu expresiv, sensibil, mereu schimbător. Iar relația mea cu corpul a fost și continuă să fie una dinamică, non-lineară.
Simțiți, ca în orice alt limbaj, că vă trădează uneori? Ce faceți atunci?
În două situații am simțit că m-a trădat. În unele spectacole, în care cred că nu am găsit limbajul potrivit pentru ceea ce aveam de spus. Prețuiesc mult cercetarea în mișcare într-un proces coregrafic. Îmi iau timp pentru a găsi limbajul pe care îl consider potrivit și care nu are neapărat de-a face cu ceea ce mi-e familiar, ușor, cu mișcări pe care le-am învățat sau cu ce cred că ar dori publicul să vadă.
Și am mai simțit că mă trădează atunci cînd, din pricina unor accidentări, nu am mai avut aceeași putere și precizie, cînd nu am mai putut performa la nivelul la care știam că pot. Dar aceste lucruri sînt firești în profesia mea.
Dansul contemporan este mișcare, dar și concept. Cît și cum se antrenează corpul pentru un spectacol/performance?
Depinde de la spectacol la spectacol. Și de rolul pe care îl am. Dacă sînt coregrafă, atunci antrenamentul meu este mai degrabă la nivel de cercetare, de construcție, de concept. Nu fac foarte multe spectacole și aleg să pun pe scenă doar subiecte care mă preocupă real. Uneori între două spectacole trece un an sau mai mult. În perioada aceasta văd, ascult, citesc despre ce mă interesează. Încerc să înțeleg cît mai bine despre ce vreau să vorbesc, selectez ce mi se pare important și relevant.
Dacă sînt interpretă, atunci munca este diferită. În ipostaza aceasta mă preocup să deslușesc cît mai bine nevoile coregrafului, ce își dorește, în ce fel. Dacă este nevoie de fizicalități anume, mă antrenez înspre a obține acele calități.
Dacă sînt și coregrafă, și interpretă, atunci petrec mult timp în a găsi forma, proporțiile, atmosfera. Nu fixez material aproape deloc sau foarte tîrziu, mă simt mai bine în structuri flexibile, pe care le pot conduce din interior, în timp real.
Ce e diferit față de balet, de exemplu, cînd vine vorba de exercițiu?
Aș zice că exercițiul fizic în antrenamentul unui dansator de dans contemporan este ceva mai prietenos cu corpul, în sensul că îi urmează mai mult datele naturale. Dar trebuie să fac un disclaimer aici: eu nu am o formare clasică, deci nu pot vorbi în completă cunoștință de cauză. Am făcut doi ani de balet, la începuturile mele în dans, și am mai învățat de la colegele mele de facultate care făcuseră liceul de coregrafie. Am un mare respect pentru balet.
Din fericire, tehnicile de antrenament s-au multiplicat și diversificat foarte mult, așa încît poți găsi destul de ușor ceea ce este potrivit corpului tău. Tehnicile de azi pun mai mult accent pe informație diversă, pe a înțelege corpul din interior, pe eficiență, pe a lucra cu principii care să ne ajute să ne mișcăm sănătos o perioadă cît mai lungă de timp.
Care e cea mai mare presiune pentru un dansator? Cum își îmblînzește corpul și cum trăiește cu spaimele legate de schimbarea lui?
Presiunea pe care o simt acum este în principal legată de vîrstă. Nu cred că vorbim suficient despre dans în relație cu vîrsta. Despre așteptări, prejudecăți, stereotipuri. Dansul este cu predilecție o artă a corpurilor puternice, capabile, spectaculoase. Presiunile profesionale și așteptările sociale nu iau în considerare perioadele de recuperare, de mai puțin. Și, în general, societatea nu privește cu îngăduință îmbătrînirea, cu atît mai puțin pe cea a unei femei. Și dansatoare. Dar pentru că vîrsta ni se întîmplă tuturor, am început să lucrez activ cu noile condiții și condiționări ale corpului. Mi-a luat ceva timp, dar acum încerc să le folosesc ca generatoare de gînd și conținut artistic.
.jpg)
