Psihologii au identificat vîrsta medie la care copiii încep să devină sceptici în privința lui Moș Crăciun, precum și factorii care îi fac mai predispuși să aibă reacții negative atunci cînd află adevărul. Potrivit lui dr. Candice Mills, psiholog la Universitatea Texas din Dallas, intervievată de The Guardian, copiii încep să distingă fantezia de realitate în perioada preșcolară, însă credința într-un Moș Crăciun „magic și unic” persistă adesea pînă în anii copilăriei mijlocii.
Mills s-a interesat de subiect după ce a devenit părinte, declarînd că a resimțit tensiunea dintre încurajarea gîndirii științifice la copii și perpetuarea poveștii despre Moș Crăciun, care presupune uneori „deformarea adevărului”. Ea și-a amintit că, în copilărie, s-a simțit rănită după ce a aflat că fusese mințită în legătură cu Moșul. Pentru a înțelege mai bine trecerea de la credință la necredință, Mills și colegii ei au intervievat 48 de copii între 6 și 15 ani care încetaseră să creadă în Moș Crăciun, 44 de părinți și încă 383 de adulți. Cercetarea a arătat că majoritatea copiilor devin sceptici treptat în jurul vîrstei de opt ani, deși unii își pierd credința la doar trei sau patru ani, în timp ce alții continuă să creadă pînă la 15-16 ani. Cel mai adesea, momentul decisiv a fost atunci cînd un coleg sau un prieten le-a spus direct că Moșul nu există, în ciuda îndoielilor logice deja acumulate, precum imposibilitatea ca Moșul să acopere întreaga lume într-o singură noapte.
Aproximativ o treime dintre copii și jumătate dintre adulți au raportat emoții negative atunci cînd au aflat adevărul, deși majoritatea reacțiilor au fost ușoare și de scurtă durată. Totuși, 10% din adulți au descris o tristețe prelungită sau o diminuare a încrederii în părinți. Sentimentele negative au fost mai frecvente în cazurile în care copilul a aflat brusc, a fost informat direct că Moșul nu există, a descoperit adevărul la o vîrstă mai mare sau avea părinți care întrețineau foarte elaborat tradiția – cu înregistrări, urme de glitter sau alte artificii credibile. Există însă și mulți copii care au simțit ușurare sau chiar bucurie, percepînd momentul ca pe rezolvarea unui mister.
În ciuda acestor reacții, majoritatea covîrșitoare a adulților și copiilor deveniți sceptici afirmă că vor continua tradiția Moșului cu propriile familii. Cît despre modul în care părinții ar trebui să gestioneze întrebările copiilor, Mills recomandă ca adulții să fie atenți la intenția reală din spatele curiozității. Întrebările despre cum intră Moșul pe horn sau cum pătrunde în casele fără șemineu pot indica faptul că un copil nu este pregătit să renunțe la credință. În astfel de cazuri, părinții pot întreba copilul ce crede el, pot discuta despre ce cred „unii oameni” sau pot răspunde cu un simplu „interesantă întrebare”.
Dacă un copil întreabă direct dacă Moș Crăciun există, un adult poate întoarce întrebarea: „Tu ce crezi?”, pentru a evalua dacă cel mic este pregătit pentru adevăr. Mills spune că propriilor copii le-a răspuns inițial evaziv, însă cînd aceștia au cerut clar să afle adevărul, le-a spus. Copiii s-au simțit mîndri și s-au bucurat de descoperire. Un adult intervievat a mărturisit că s-a simțit trădat deoarece părinții îi cereau să nu mintă, dar mințeau la rîndul lor. În astfel de situații, Mills recomandă părinților să recunoască sentimentele copilului și să explice motivele pentru care au ales să păstreze tradiția Moșului în familie.
(sursa: The Guardian)
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
