Născută în 1917 la Clayton Green, fiica unui bogat fabricant englez, Leonora Carrington studiază la Chelsea School of Art și se simte atrasă de suprarealism, îndeosebi de tabloul Doi copii amenințați de o privighetoare (Deux enfants menacés par un rossignol, 1924) al lui Max Ernst, pe care îl cunoaște în 1937 și de care se îndrăgostește. Pictează Home of the Neglected Dawn Horse, sau Self-Portrait, în care un personaj androgin în costum de călărie, care o reprezintă pe artistă, este așezat pe un fotoliu în fața unui animal ciudat, o hienă al cărei cap este îndreptat către privitor. Figura amenințătoare a hienei simbolizează revolta tinerei artiste împotriva societății burgheze din care făcea parte, amintind de balul de la Palatul Regal la care familia o obligase să participe. Hiena din tablou reapare în nuvela La Débutante (Debutanta) ilustrată cu colaje realizate de Max Ernst și publicată în 1939. În spatele personajului din tablou, contururile unui cal-balansoar sînt proiectate pe peretele încăperii în al cărei fundal o fereastră deschisă atrage privirea spre un peisaj cu arbori dominat în prim-plan de un cal alb. O fotografie îl înfățișează pe Max Ernst așezat pe un cal-balansoar achiziționat dintr-un tîrg de antichități de la Paris. Obsesia calului care apare în opera artistei, pasionată de călărie în adolescență, amintește de pasărea Loplop, un alter ego în creația lui Max Ernst, care în copilărie asistase la moartea unei păsări primite în dar, dispariție pe care avea să o pună în legătură cu nașterea în același timp a surorii sale Loni, cu care va avea întreaga viață o legătură ambiguă.
În 1938, Leonora Carrington și Max Ernst părăsesc Parisul pentru a se instala în apropiere de Avignon, la Saint-Martin d’Ardèche, unde achiziționează casa unui viticultor. Realizează împreună un extraordinar ansamblu care reunește sculptura și pictura într-un monumental complex ce aminteștește de „Palatul ideal“ al poștașului Cheval. Clădirea casei, grădina și zidul împrejmuitor sînt „animate“ de figuri fantastice, hibrizi care îngemănează umanul și un întreg bestiar imaginar. Fațada este decorată cu două personaje hibride modelate în relief de Max Ernst. Cel din stînga, un personaj masculin cu cioc de pasăre și brațele ridicate, este dublat de un altul amintind de pasărea Loplop care apare în diferite tablouri și sculpturi de-a lungul creației sale. Cel din dreapta, o creatură feminină cu gîtul alungit, al cărei cap este acoperit de un șarpe, o reprezintă pe tînăra artistă. Ea este femeia-copil (femme enfant), „mireasa vîntului“, himera sau sirena așezată pe zidul împrejumuitor al grădinii și sfinxul cornut protector al „cuibului dragostei“ celor doi artiști. Amintind de mitologiile culturilor primitive, o serie de reliefuri reprezentînd diferite măști ale „spiritelor“ (uman și animal) sînt încastrate în pereții casei. Departe de tumultul vieții pariziene, artistul realizează un tablou de mari dimensiuni intitulat Puțină liniște (Un peu de calme, 1940). Leonora Carrington pictează o himeră albă, al cărei trup, jumătate cal și jumătate pește, pare să plutească pe fundalul verde al uneia dintre ușile casei dînd spre grădină. Pentru a reprezenta uniunea contrariilor în dragoste, pe unul dintre pereții interiori ai casei, pasării Loplop pictate îi este adăugată o mască reprezentînd un cap de cal în relief, „totemul“ protector al Leonorei Carrington. Artista pictează ușile interioare și mobilierul casei, în timp ce Max Ernst acoperă pardoseala cu un mozaic pe al cărui centru este înfățișat un uriaș liliac în zbor pentru a îndepărta „spiritele rele“, ce amintește de prefigurările, uneori amenințătoare, ale păsării Loplop (L’ange du foyer, 1936-1937).
.jpg)
În anul 1939, Portretul lui Max Ernst realizat de Leonora Carrington îl înfățișează pe artist într-un costum din pene a cărui trenă este o coadă de pește, evocînd figura unui șaman. Proiectat pe un peisaj glacial, calul alb simbolizează depășirea morții, una dintre etapele ritualului șamanic. Calul alb, stînd pe un ghețar, face corp comun cu peisajul pe care „șamanul“ îl lasă în urmă, ținînd în mînă un mare ou din cristal în care același cal, minuscul, reprezintă „trezirea“ șamanului din transă și reînnoirea vieții. Artista pictează tabloul în timpul unei scurte absențe a partenerului ei, căruia, în tablou, îi atribuie „lanterna“ (oul luminos) pentru ca el să găsească drumul de întoarcere. El este Eremitul, figură inspirată din jocul Tarot de Marseille. Premoniția unor tragice întîmplări este confirmată în 1940, cînd Max Ernst e arestat pentru a doua oară și internat în lagărul Camp des Milles unde împarte aceeași celulă cu Hans Bellmer, compatriotul său. În timpul arestului, Ernst desenează de nenumărate ori, pe capacele cutiilor ce conțineau proviantul deținuților, figura unei tinere femei al cărei nume nu vrea să-l spună nimănui, relatează Werner Spies, biograful artistului. Leonora Carrington părăsește casa din Saint-Martin d’Ardèche, refugiindu-se în Spania, unde, ca urmare a șocului provocat de arestarea partenerului ei, este internată într-un spital de psihiatrie. Eliberat datorită intervenției lui Paul Éluard pe lîngă guvernul francez, Max Ernst revine la Saint-Martin d’Ardèche, unde casa și întregul ei inventar, vîndute de Leonora Carrington în grabă, aparțin cîrciumarului din localitate. Pictează tabloul Leonora în lumina dimineții (Leonora dans la lumière du matin, 1940), în care artista este „zeița“ vegetației sau „spiritul“ unei păduri tropicale, apariție înconjurată de liane acaparatoare prin care sînt simbolizate forțele ascunse în inconștient. Titlul tabloului amintește de cunoscuta baladă a romanticului german Gottfried August Bürger în care Leonora este „mireasa“ care nu-și mai așteaptă alesul și pleacă la răsăritul soarelui (im Morgenrot) însoțită de un straniu cavaler.
Ajuns la Marsilia, unde membrii grupului suprarealist așteaptă vizele de plecare în Statele Unite, Max Ernst părăsește Franța în 1941 pentru a se instala la New York împreună cu viitoarea sa soție, Peggy Guggenheim. Leonora Carrington reușește să ajungă în Mexic în același an, unde locuiește împreună cu Benjamin Péret, Remedios Varo și Esteban Francès. Participă la expoziția First Papers of Surrealism din New York în 1942 și la publicațiile inițiate de André Breton. Tabloul intitulat Home of the Neglected Dawn Horse, sau Self-Portrait (1937), este reprodus în revista newyorkeză View. În numărul revistei dedicat lui Max Ernst, textul publicat de Leonora Carrington, The Bird Superior, Max Ernst, cuprinde elemente semnificative privind mitologia pictorului introduse în descrierea unui parcurs inițiatic care are loc într-un subteran (View, Max Ernst Number, aprilie 1942). Loplop, metafora artistului transformat în pasăre în tablourile sale, reprezintă forța magică a șamanului, clarvăzător și vindecător deopotrivă. În același număr al revistei, Max Ernst, costumat în chip de șaman, ilustrează articolul său autobiografic Some Data on the Youth of M. E. as Told by Himself.
Începînd cu anul 1943, stabilită în Mexic, Leonora Carrington devine, alături de Frida Kahlo și Remedios Varo, una dintre cele mai apreciate creatoare ale artei mexicane. Opera ei oglindește o lume magică în care amintirile, visele și legendele sînt alăturate pentru a ilustra o mitologie personală unde ciudate personaje interacționează cu creaturi hibride ce aparțin visului și povestirilor fantastice. Pictoriță, sculptoriță și scriitoare, Leonora Carrington este recunoscută ca una dintre reprezentantele de seamă ale suprarealismului în filmul omagiu adus artistei în acest an, Leonora în lumina dimineții (Leonora im Morgenlicht), adaptarea cinematografică a romanului Leonora publicat de scriitoarea franco-mexicană Elena Poniatowska în 2011. Între 20 septembrie 2025 și 11 ianuarie 2026, Palazzo Reale din Milano prezintă parcursul operei Leonorei Carrington în care desene, tablouri și fotografii sînt asociate cu documente privitoare la viața și creația artistei, considerată revoluționară și nonconformistă, feministă și ecologistă. Expoziția urmează să fie itinerată la Muzeul Luxembourg din Paris.
Foto 1: Leonora Carrington şi Max Ernst
Foto 2: Leonora Carrington, Portretul lui Max Ernst
Foto 3: Max Ernst, Leonora în lumina dimineţii
