Deschid aplicația, click-click, pun filtre, aleg zona, pun prețul, aleg numărul de camere. Aștept rezultatele căutării. Ce simplu! Și ce satisfacție să pui filtre, tu controlezi căutarea. Ai pus busola, vezi steaua Nordului, dai înainte cu curaj. Ei bine, căutătorule, nu merge chiar așa!
Dacă inima-ți dă ghes și te-apuci să cauți anunțuri imobiliare, trebuie să fi fost deja blagoslovit cu „liniștea și împăcarea unui cuget înzestrat din născare, precum și hotărîrea și așezarea unui suflet cumpănit”, cum ar zice Michel de Montaigne, altfel te trezești că ai ajuns să vezi un apartament la mansardă cu baia la subsol sau un apartament situat la etajul doi din trei, dar de fapt situat la ultimul etaj, care nu este însă etajul trei pentru că deasupra tavanului levitează un fel de etaj minuscul, intermediar, nici-pod-nici-etaj-nici-mansardă. Spațiul se dilată fîșneț în geometrii neconvenționale. La fel și semantica imobiliară: e mult mai zglobie decît cea de prin cărți. Rămîi vigilent!
Pribeagul să știe geografie, legislație, inginerie, birocrație, să știe a se feri de pixul notarului, să nu fie străin de hermeneutică și cîte și mai cîte discipline, ca să nu riște să nimerească în vreo locuință atipică, cum era să paț. Idealul umanist e mai necesar decît am crede, Rabelais ne zîmbește satisfăcut. De ce, v-ați întreba, atîta caznă? La ce să te și chinui atîta?
Ei bine, fiindcă aceste anunțuri sînt scrise în chip întunecos, nu înseamnă niciodată ce ai crede. Pentru o mai lămuritoare dare de seamă, iată un scurt lexicon, de avut la purtător în căutări. Nu am folosit ordinea alfabetică, ci strict ordinea în care mă enervează.
NOU!!!
Scris cu majuscule și multe!!! semne!!! de punctuație!!! revărsate entuziast!!!, el arată dezideratul omului nou, sătul de bloc, care-a prins un cheag de avere. Gata să irumpă din cușca scării de bloc și să se arunce în apele vremilor noi. Visează ansamblu imobiliar, penthouse cu living în residence fără fir de iarbă (riscurile ierbii: căpușe, șerpărie, buruieni), vrea tuia înșirate la gard, ca să aibă și mașinile, drăguțele, umbră, nu vrea trotuar (nu merge niciodată pe jos), vrea loc de parcare la suprapreț (omul noului are priorități clare), vrea să se scalde în NOU.
NOUL e gata să le fie cuib cuplurilor moderne. Ferească sfîntul să se găsească prin preajmă vreun copac bătrîn! Exclus. El trebuie extirpat degrabă, nu care cumva crengile lui, extensii hidoase și pline de insecte, să se scuture de vreo frunză pe parbriz. Copacii vin cu numeroase riscuri și neplăceri, nu se cuvine să dai de așa ceva într-un complex imobiliar NOU.
De calci pragul unui astfel de apartament NOU, agentul imobiliar îți susură vorbe dulci, precum terasă (balconul a murit), open space, dinning room și faianță cu rezonanțe romanice – Cotto d’Este, Ambienti, Filomoro, Terrenoire sau Sintesi, toate scoase din geanta latină. Imitație de marmură și imitație de lemn cu imitație de piatră – parcă vezi ondina tremurînd în apele gresiei. Cu ochii închiși, te-ai crede la Vila Farnese. Sigur, dacă te-ar trece gîndul criminal să faci sarmale, toată casa ar musti de mireasma grăsuță, dar, după cum m-a informat un agent numai zîmbet, secretul este să mănînci la restaurant.
Oricum, noul e și unic, exclusivist, ocazie deosebită, residence. Fii deosebit! Pune capacul peste oala cu sarmale și pășește pe gresia lucindă.
Lux
Ce mai contează că e o garsonieră în care nu poți nici să faci șpagatul sau un ceai fără să se înmoaie draperiile? Un pic de auriu, un televizor cît peretele, cu lumina revărsată noaptea peste parcare, sau spoturile în tavan măresc simbolic spațiul și-l scaldă în luxul inefabil. O faianță marmoree și gata, lux. Constelat cu noul, luxul înnobilează viața, cu condiția să nu fie discret. Cuvîntul lux înfiorează. Parcă te mîngîie pe sub tălpi căldura pardoselii încălzite, briza fațadei ventilate. Vrei confort în zonă ultracentrală, foarte bine conectată, în bloc nou și modern, ansamblu rezidențial cunoscut, amplasat în inima orașului. Vrei polistiren, zonă de interes național financiar și cultural, ideal long term, dar și short term.
Cotroceni
În mod miraculos, un cartier bucureștean care-și poate lărgi aproape la nesfîrșit teritoriul. Cartografii Renașterii să se uite peste timp și să ia aminte. Orice naiv care va căuta o locuință în acest cartier se va găsi teleportat la Piața Gorjului, prin Militari sau spre Piața Rahova și dincolo de ea. Și nu văd de ce s-ar opri aici, cînd mai e atîta loc. Mai există și alte cartiere fermecate, dar parcă nici unul nu se-ntinde ca troscotul peste mall-uri, cvartale și maidane. În fond, știm cu toții că geografia nu e o știință exactă și că, la fel ca Estul și Vestul Europei, totul se negociază. Important e să-ți imaginezi că locuiești undeva și – minune! – acolo ești.
Calitativ
Chiar dacă blocul de vizavi îți bate-n geam, finisajul calitativ primează. Orice robinet auriu mai saltă prețul, că doar oamenii au investit. Adesea, calitativ vine împreună cu design. Cele două cuvinte pot îmbrăca orice alcătuire locuibilă și nu sînt condiționate de temporalitate: ce dacă se strică în două luni o baterie? Nu te-ai bucurat de ea? Hai că ți-a plăcut. S-a stricat lemnul de mahon de la chiuvetă? Ghinion. Și ce dacă s-a ars ledul inteligent de la plafonieră? Atenție, să fim subtili: calitativ nu înseamnă durabil. Durabilitatea, la fel ca durata, e passée, nu interesează. Omul cu dare de mînă își permite. În plus, schimbarea e bună, doar așa atingi în permanență noul.
Cochet
Mai puțin folosit decît ceilalți termeni, dar doldora de sensuri. Cochetul înseamnă paragină, dar cu o veioză nouă, poate Tiffany. O clădire coșcovită cu orhidee la geam, cu lumini în jurul grupului sanitar și parchet nou, proaspăt laminat, peste parchetul vechi. Cochetul descrie și o casă pe care o moștenitoare vrea s-o coafeze fără mari cheltuieli cu restaurări și mofturi, cum ar fi consolidarea. Cochetul e aproape sinonim cu boemul. Amîndouă ascund după o perdeluță fină cuvinte puțin mai urîte, ca renovare, țevi putrede, refulare, tencuială, infiltrare, mucegai. Passons.
În cazuri excepțional de rare, dar nu inexistente, cochetul și boemul se încuscresc cu demolabilul. Ce înseamnă demolabil? Înseamnă ceva un pic neplăcut, un pic vechi, cam prăfuit, casă cu arhitectură dar, vai, veche. Însă cel mai important e că demolabilul e, de fapt, posibilitatea întemeierii noului peste temelia locului cu parfum boieresc. Nimic nu este decrepit, totul poate renaște în nou.
Vilă
Termen polisemantic, aspirațional, sună a plin. Vilă tip baracă de milițian, cum citeam cîndva în Academia Cațavencu. Cuvîntul, azi, poate desemna o varietate de locuințe, de la vile neoromânești la locuințe modeste cu aspect de aparat electrocasnic, vopsite în culori fauviste dacă proprietarul e și artist. Vila te ademenește spre tranzacție adesea cu visul patriarhal al unei curți.
Într-o vizită la o astfel de vilă, împărțită de trei proprietari care nu s-au putut pune de acord cu renovările și-a ieșit tricoloră, proprietarul m-a asigurat că vecinii au reușit să se pună de acord, totuși, cu privire la un singur lucru: să betoneze curtea, s-o facă frumos, să nu mă tem că n-am unde parca sau că vreo buruiană mi-ar putea atinge talpa pantofului de aș șchiopăta apoi în drumul spre mașina pe care nu o posed. Vila mai poate fi și un garaj căruia i-a crescut în creștet o generoasă mansardă cu ferestre Velux. Ea apare sub forme variate, cel mai adesea foarte îndepărtate de ideea de vilă din mințile naive.
Chiar și dărăpănată, ea ascunde posibilitate investiție, dacă este cît de cît prin centru (geografia nu e o știință exactă, remember!), strălucește în preaplinul ultracentral, îi tihnește zona selectă, plutește ca sferă perfectă peste spațiu și timp: ocazie excepțională. Casele vechi se încăpățînează toate, dar toate, să fie interbelice – o epocă ultraflexibilă –, iar crăpăturile în fundație, găurile din acoperiș, ferestrele PVC șubrede sau (anatema!) rugina sînt prinse în îmbrățișare de farmec interbelic, vilă cu arhitectură și parfum boem și se fac nevăzute la umbra lor. Nici Molière n-a visat așa limbaj prețios, percutant și diafan, pumn în plex și reverie.
Oferind consultanță gratuită în vederea obținerii unui credit, agenția imobiliară te duce în pas săltat spre bancă, unde întîlnești o jumătate de adevăr călare pe o jumătate de minciună, rata năzdrăvană călare pe-o căpșună, căpșună fixă sau mobilă? Apoi, notarul te trece și el hotarul și-n final, proprietarul te unge pe tine, la capăt de drum, cu o tranzacționare care-ți crește suprafața totală cu o nouă proprietate beneficiind de termopane Veka cu rulouri de aluminiu la toate ferestrele, o poziție strategică aflată în prin proces de modernizare. În imobil, nu în bloc, închis în termopan, înfășurat în gresii, la nici zece minute de metrou, iată-te pe tine, omule nou!
Cu speranța că aceste observații nu vor zgudui din temelii piața imobiliară a Capitalei, deja slăbită de atacuri cibernetice, vă urez succes la căutări.
Alexandra Ilina este medievistă și lucrează la departamentul de Franceză al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.
Credit foto: Wikimedia Commons
