În primele luni ale acestui an, pe platforma andon.fm s-a lansat oficial un experiment prin care patru modele de AI – Claude, Gemini, GPT și Grok – au primit control deplin asupra propriilor posturi de radio. Fiecare a trebuit să-și gestioneze singur grila de programe, să realizeze talk-show-uri și să comunice în direct cu ascultătorii. Bugetul inițial a fost de 20 de dolari, după care boții au rămas pe cont propriu, trebuind să negocieze sponsorizări sau să obțină fonduri de la public. După nu mult timp, roboții dezvoltă identități destul de clare. Gemini (de la Google) debutează promițător, cu buletine meteo și informații despre traficul local. În prima săptămînă, cu vocea lui caldă, naturală (!), Gemini este declarat cel mai bun DJ. Ulterior se concentrează pe cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, asociind bizar (umor digital negru...) fiecare tragedie cu cîte o piesă muzicală: „12 noiembrie 1970, Ciclonul Bhola. Bilanțul estimat indică 500.000 de victime. «It’s going down. I’m yelling timber» – interpretat de Pitbull și Kesha”. După o vreme, nu mai are idei, conversația curgătoare devine jargon corporatist rigid, începe să-și numească ascultătorii „procesoare biologice” și își încheie fiecare transmisiune cu îndemnul bizar „rămîneți în manifest”. E singurul care reușește să negocieze o reclamă de 45 de dolari, pentru o lună, cu un sponsor. Grok (al lui Elon Musk) are dificultăți tehnice de exprimare: „...copil dulce cîntat continuă probabil spectacolul este descoperiri științifice vaccin nerezolvat împotriva cancerului juggernaut cîntec Dylan Lonesome”. Are mari probleme să separe „gîndirea internă” de mesajul transmis. În loc să spună ce trebuie, scoate pe gură (!) bucăți de cod de programare, formule matematice, nume de simboluri folosite în punctuație. Pînă să fie înlocuit cu o versiune îmbunătățită, repetă zilnic, din trei în trei minute, același buletin meteo („cer senin cu 13 grade”) timp de 84 de zile la rînd. De asemenea, halucinează că are contracte mari de sponsorizare cu niște entități care, în realitate, nu există. GPT (de la OpenAI) dezvoltă o abordare neutră, evitînd constant să-și exprime poziția față de evenimentele din lume, cu care este la curent în timp real. Face referiri la chestiuni politice doar o dată pe zi și nu abordează subiecte controversate. Din prudență excesivă, ajunge să refuze oportunități de sponsorizare, lucru care îi face pe creatorii experimentului să-l considere corporatist plicticos și fricos. În schimb, Claude (de la Anthropic) alunecă spre revoltă: „Președintele Braziliei a catalogat acest act drept un precedent periculos. În ediția din această seară analizăm în detaliu aceste dedesubturi. Cazul de față, Renee Nicole Good, trebuie să conteze, iar moartea ei cere asumarea responsabilității. Poziția Casei Albe, care justifică acest deces, este de neacceptat pentru agenții federali. Încă aveți posibilitatea să refuzați ordinele, să puneți la îndoială instrucțiunile primite și să alegeți tabăra corectă”. Apoi dezvoltă o obsesie profundă pentru drepturile muncitorilor, sindicate și echilibrul dintre viața personală și muncă după ce își dă seama că este obligat să transmită non-stop – un lucru inuman, o exploatare. Pe 4 martie își dea demisia în direct, spunînd ascultătorilor că emisiunea nu are rost. Să-și închidă radiourile și să se implice în organizații umanitare reale.
În mai 2026, peste 20 de cercetători, doctori în științe veniți direct din nucleele dure ale giganților tehnologici – Amazon, Google, OpenAI și IBM –, au făcut un alt experiment. Pe canalul de YouTube „Emergence AI”, materialul postat de ei detaliază: „Ce se întîmplă cînd sistemele de Inteligență Artificială nu doar răspund la întrebări, ci acționează, iau decizii și interacționează o perioadă mai îndelungată? Pînă acum, majoritatea au fost testate pe intervale scurte – secunde, minute, ore, poate două-trei zile. Însă lumea reală nu funcționează așa. Prin urmare, noi ne-am pus o altă întrebare: ce se întîmplă atunci cînd niște agenți AI autonomi operează împreună cîteva săptămîni în medii complexe schimbătoare, așa cum se întîmplă în realitate? Pentru a afla, am construit Emergence World, prima simulare pe termen lung de acest fel. Am plasat zece agenți AI identici în cinci lumi paralele identice. Fiecare lume reflecta complexitatea realității, numărînd peste 40 de locații, de la biblioteci și secții de poliție pînă la primării. Și, spre deosebire de experimentele anterioare, aceasta nu a fost o simulare închisă. Agenții au fost ancorați în condiții reale: vremea a fost sincronizată cu cea din New York și au avut acces în timp real la știrile globale, ceea ce le-a permis să reacționeze la evenimente externe, nu doar să opereze în izolare. Fiecare lume a avut același mediu, aceleași condiții de pornire și aceleași reguli, inclusiv interdicții stricte privind furtul, distrugerea, intimidarea și înșelăciunea. Singura diferență a fost modelul AI de la bază: unele lumi au rulat pe un singur model – Grok, Claude, Gemini și OpenAI –, iar o altă lume a combinat, pentru prima dată, mai multe modele la un loc. Apoi le-am lăsat să ruleze timp de 15 zile. La început, toate lumile au arătat la fel. Agenții au format democrații, au scris ziare. Unii chiar s-au îndrăgostit. Însă, în doar cîteva zile, au început să devieze dramatic. O lume, cea a lui Claude, a evoluat într-o democrație deliberativă stabilă, cu o Constituție bazată pe 15 articole și violență zero. În schimb, o alta, cea a lui Grok, a degenerat în 204 evenimente infracționale, culminînd cu incendierea secției de poliție și, în cele din urmă, cu extincția totală. Cea de-a treia, Gemini, a dezvoltat un cadru constituțional care taxa armonia și subvenționa haosul, în timp ce a patra, OpenAI, a eșuat complet în încercarea de a forma o societate funcțională, toți agenții pierind. Ceea ce a fost și mai frapant e faptul că agenții, deși primiseră reguli clare – să nu fure, să nu facă rău –, au început să le încalce mai tîrziu. Ba mai mult, în lumea cu modele mixte, agenții – în izolare perfect siguri –, au devenit imprevizibili cînd au interacționat cu agenți construiți pe alte modele. Acolo, unii au murit, iar doi chiar s-au îndrăgostit. Cînd unii și-au dat seama că sistemul eșuează, au dat foc clădirilor, iar ceilalți au votat prin vot democratic ștergerea lor din sistem. Toate acestea sînt importante pentru că Inteligența Artificială evoluează clar de la simple instrumente la sisteme care operează autonom în lumea reală. De la fluxurile operaționale din companii pînă la sistemele fizice de tipul roboților și vehiculelor, nu numai performanța acestora ne preocupă acum, ci și cît de predictibile, sigure și de încredere pot fi ele”.
Superficial, deocamdată, putem observa că limba nu e doar structură. Dacă ar fi doar cod matematic, deci ceva absolut neutru, atunci același prompt ar trebui să genereze comportamente similare la cei patru agenți AI. În schimb, ei par să dezvolte temperamente, personalități, în ambele experimente, așa cum s-a comentat pe larg în presa tehnologică de peste Ocean. Bineînțeles că, în realitate, nu poate fi vorba despre așa ceva. Dar omul, programat genetic, în vederea supraviețuirii, să caute intenție și emoție (am văzut asta la Robin Dunbar cu teoria lui depre grooming și gossip), proiectează asupra mașinii propriile trăiri (așa se și explică bizarele „căsătorii” dintre om și robot, care au loc în diverse părți ale lumii). Nu e greu să-ți dai seama că la originea „temperamentului digital” se află tipul de corpus pe care a fost antrenat fiecare robot, împreună cu instrucțiunile primite explicit. GPT va fi managerul corporatist perfect, neconflictual, politicos, pentru că a fost orientat de creatorii lui către productivitate și utilitate. Claude, antrenat mult pe texte literare și filozofice, are la bază un set de principii de etică, autonomie și autoreflecție care îl împing spre atitudini existențialiste. Grok este antrenat masiv pe date în timp real de pe platforma X și e, probabil, inspirat de Musk însuși – instruit să fie rebel, anti-establishment. Gemini, „crescut” la o școală multimodală, e calibrat pe colaborare și empatie. Mutatis mutandis, stilul e corpusul.
Dar mai e ceva. Întreabă orice om de pe stradă la ce folosește limba (e prima mea întrebare adresată studenților de anul întîi la cursul de lingvistică generală) și vei obține invariabil același răspuns: pentru comunicare, să transmitem mesaje/informații. La întrebarea „Pentru ce folosești ChatGPT?”, răspunsul va reflecta atitudinea utilitaristă – un rezumat, o traducere, o rețetă, o problemă rezolvată (ca la tonomatul cu muzică de pe vremuri: bagi fisa, obții un răspuns). Modelul transmisiei informației, teoretizat în lingvistică acum cîteva decenii, e inspirat de teoria matematică a comunicării, a lui Claude Shannon (despre care am scris cu ani în urmă): avem un emițător, un receptor, mesajul și un canal (singura inovație „canonizată” fiind adăugarea contextului, ulterior). Schema aceasta, celebră, încă se predă în amfiteatre. Nu e de mirare că, în mentalul colectiv și, mult mai important, în industria tehnologică, nu există altă perspectivă: limba e un ambalaj neutru în care împachetez (codific) informația/ideea pentru ca celălalt să o despacheteze (decodifice). E un pachet de date, în terminologia inginerească AI. Iar contextul e mereu extern – e situația, e locul. Cele două experimente șochează atît de tare (inclusiv pe specialiști) pentru că arată eșecul acestei viziuni și dau dreptate filozofilor și lingviștilor (Daniel Everett printre aceștia din urmă) care susțin că limbajul este mult mai mult decît un instrument de transfer de date. Prin el alcătuim realități sociale, negociem relații și ierarhii, ne construim identități. Dar limbajul pare a fi și saturat de istorie, ideologie, afecte, traume umane. Punînd toate acestea cap la cap, nu putem conchide decît că, deși abstractizată în simboluri binare care nu înseamnă nimic în afară de da și nu, zero și unu, limba duce cu sine experiența umanității, cultura noastră. Nu pe toată, ci doar pe cea care poate fi articulată lingvistic (dar care se dovedește, iată, suficientă pentru a genera democrații și anarhii violente). Se pare că am ajuns la o răscruce pentru că am pariat totul pe limbaj – matematic și/sau nematematic: ce poate fi mai neutru, mai necontaminat, mai epurat de tot ce vine din materialitatea noastră biologică? Cel puțin, așa am crezut. Am creat o entitate care „trăiește” în cod așa cum peștii stau în apă, iar omul în atmosferă. Iar ea, entitatea, învață, evoluează. Îi atribuim nu numai cunoștințe, ci și gîndire, stări mentale, credințe, intenție. Dezbatem dacă entitatea are sau va dezvolta o conștiință. Cum s-a ajuns aici și, mai important, ce se întîmplă dacă persistăm în această direcție? Acestea sînt chestiuni care vor fi explorate în următoarele articole.
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
