Scrisoare către prietenele mele

Într-o lume în care vorbim foarte mult despre cum să plecăm din relații, avem nevoie să învățăm și cum să rămînem, acolo unde merită.

Studiile longitudinale despre relațiile sociale ne arată că, pe măsură ce înaintăm în vîrstă, devenim mai selectivi în privința oamenilor alături de care alegem să ne petrecem timpul. Cu timpul, prieteniile se schimbă, nu mai sînt atît de mult rezultatul conjuncturilor (al școlii, al locului de muncă sau al proximități), ci devin tot mai mult relații intenționate. Presupun să ne căutăm, să ne facem timp să fim împreună, să propunem întîlniri, să traversăm împreună schimbările și să reparăm ceea ce s-a deteriorat.

Maturitatea aduce, pentru mulți dintre noi, mai mult discernămînt în relații. Învățăm că nu toate prieteniile sînt menite să dureze o viață, că drumurile ni se despart, că oamenii se schimbă, la fel cum și noi ne schimbăm, dar mai învățăm și că relațiile valoroase merită îngrijite și păstrate, nu abandonate la primul conflict. Învățăm să fim mai indulgenți cu imperfecțiunile noastre și ale celorlalți, și învățăm cum arată limitele sănătoase al unei relații. Și mai descoperim ceva, și anume că prieteniile nu sînt întotdeauna doar cele umane. Unele dintre cele mai bune prietene ne devin și ne rămîn cărțile. Cele pe care le-am întîlnit în momente importante ale vieții, cele care ne-au ajutat să înțelegem ceea ce trăiam, cele care ne-au schimbat perspectiva, care ne-au adus răspunsuri sau ne-au învățat să formulăm întrebări mai bune. Pentru mine, cărțile care au rămas în biblioteca mea și la care mă întorc, uneori după ani, descoperind cît și cum m-am schimbat și felul în care le înțeleg, acelea rămîn prieteniile mele de lungă durată.

Cărțile salvează vieți. Cred cu toată puterea acest lucru și am scris constant cum cărțile ne salvează și continuă să o facă prin cunoașterea și alinarea pe care ne-o aduc, și cred că asta fac și prietenele bune. Una dintre aceste prietene noi este cartea lui Danielle Bayard Jackson Prietenia la bine și la greu, în traducerea Andreei Tudorică, la care am avut bucuria să contribui pentru aducerea pe piața românească a literaturii de specialitate (mă simt un fel de moașă a acesteia), și i-am scris și prefața. Totul a plecat de la o discuție cu directoarea editurii ZYX Books, Alexandra Rusu, și a culminat cu solicitarea editoarei Irina Cerchia de a scrie prefața și a mă implica în procesul de naștere al acestei minunate cărții despre prietenie.

Pe prietena mea, cartea Prietenia la bine și la greu, am întîlnit-o într-un moment al vieții în care aveam nevoie de ce mi-au oferit paginile ei: cunoaștere, reflecție și o înțelegere mai nuanțată a felului în care funcționează prieteniile adulte. Este o carte care explică riguros cum să ne îngrijim de noi și de prieteniile noastre, cum să traversăm conflictele, cum să acceptăm schimbarea și, mai ales, cum să discernem între relațiile care merită reparate și cele de care este sănătos să ne desprindem.

Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că autoarea își construiește argumentele pornind de la cercetări științifice, nu de la clișee motivaționale. Ne invită să reflectăm, să analizăm, să învățăm și ne amintește ceva ce cred că uităm uneori: într-o lume în care vorbim foarte mult despre cum să plecăm din relații, avem nevoie să învățăm și cum să rămînem, acolo unde merită. De aceea a devenit cartea aceasta una dintre prietenele mele bune. Și cred că va rămîne multă vreme în biblioteca mea, alături de alte cărți care m-au însoțit în diferite etape ale vieții, și la care voi reveni cel mai probabil.

Așa că această scrisoare este pentru toate prietenele mele. Pentru cele umane, pentru cele care au forma cărților, pentru cele care au rămas, pentru cele de care viața m-a despărțit și pentru cele pe care încă nu le-am întîlnit. Să reușim să ne păstrăm mintea și inima deschise rămîne una dintre cele mai frumoase forme de a fi în lume. Să nu lăsăm pierderile, dezamăgirile sau trădările să ne transforme în oameni incapabili să mai primească alți oameni în inima lor, și să nu facem confuzia de a nu mai avea deschidere, crezînd că discernămîntul e cea mai bună autoprotecție. Să rămînem curioși, disponibili să învățăm, să cunoaștem și să construim relații noi, indiferent de vîrstă, pentru că, pînă la urmă, viața continuă să ne aducă prietenii, pe unele la o cafea, pe altele în bibliotecă. Și avem nevoie de ambele pentru a merge mai departe și a ne fi mai ușor.

Cătălina Dumitrescu este psihoterapeută și scriitoare. Cea mai recentă carte a sa, Prețul libertății. Cum sănătatea mintală devine călcîiul lui Ahile în democrație, a apărut la ZYX Books, 2025.

Lansarea volumului Prietenia la bine și la greu de Danielle Bayard Jackson, traducere de Andreea Tudorică, ZYX Books, va avea loc pe 19 noiembrie, la ora 18:30, la Librăria Cărturești Verona.

Share