Succesorii inegalabilului Ioan Paul al II-lea au reprezentat exemplar o anumită trăsătură a slujirii pontificale și prea puțin pe altele. Benedict al XVI-lea a fost teologul savant ultraconservator, pe cînd Francisc a întruchipat un catolicism social reformist, în stil iezuit. Papa Leon al XIV-lea, primul urmaș nord-american al Sfîntului Petru, pare să împace ambele dimensiuni și se profilează (prin vîrsta încă „tînără”, ținuta fizică de-a dreptul sportivă și anvergura intelectuală) ca viitoare figură „de manual”, adică mai mult decît un Suveran Pontif „de tranziție”.
Am urmărit, bunăoară, vizita sa în Spania (6-12 iunie 2026). Îndeobște, ne așteptăm ca Papii să meargă în țări îndepărtate, pentru a le ajuta să nu se creadă uitate. Acum, Papa s-a dus într-o țară de importanță majoră pentru destinul Bisericii Catolice. S-a aflat pe rînd la Madrid, Barcelona, Montserrat, Gran Canaria și Tenerife, iar programul oficial a inclus primirea regală în Capitală, dialogul cu autoritățile locale, un discurs în Parlament, reuniuni cu episcopii iberici, vizită la Sagrada Familia, întîlniri cu persoane din lumea sportului, culturii, economiei. Vizite de caritate (inclusiv într-un penitenciar) și întrevederi cu lucrători pastorali și clerici implicați în asistența pentru migranți. În fine, un mare efort de acoperire a tututor aspectelor relevante: nimeni nu trebuie să se simtă neglijat... În fața legislativului, Papa a vorbit despre demnitatea umană, sugerînd temperarea politicilor anti-familie (pentru că familia este „prima școală a umanității”). Nu pot spune îndeajuns cît am admirat prezența ca gazdă a familiei regale, în frunte cu regele Felipe al VI-lea (pe care l-am întîlnit ca principe într-o vizită la Lisabona copilăriei sale și care încarnează cu o charismatică distincție continuitatea monarhiei Bourbon).
Conivența dintre monarh și actualul Papă are și rolul de a atenua afectul anticlericalist din mediile socialiste spaniole, care poartă memoria traumei create în deceniile național-catolicismului franchist. Guvernul Sánchez a inflamat cu rîvnă ideologică toate temele iritante (eutanasie, avort, educație, identitate de gen, familie etc.). În acest context veninos, grația cu care regele l-a primit pe Papa Leon arată că monarhia e puntea dintre trecutul catolic glorios al Spaniei și pluralismul democratic. Nu poți construi mai departe o națiune dacă nu închizi rănile trecutului încă recent. Ar mai fi o miză importantă de căutat tot aici: America Latină și-a obținut independența față de metropola hispanică și cea lusitană încă de la începutul secolului al XIX-lea, însă credința catolică rămîne un liant cultural-spiritual puternic (exprimat prin cultul marianic și rostul familiei în parohii, prin caritate și memoria martirilor, dar și prin arta sacră). În fine, să ne amintim că Papa Francisc a schimbat statutele puternicei organizații Opus Dei – marfă pentru feluriți romancieri populari conspiraționiști – și n-ar fi exclus ca actualul Suveran Pontif să caute normalizarea relației cu membrii laici ai acestei influente „masonerii conservatoare catolice”.
Papa Leon al XIV-lea e un om surîzător și timid, moderat și interiorizat, dar și o mare inteligență teologico-pastorală, care-și cunoaște puterea spirituală și imensa datorie față de Dumnezeu și cei aproape 1,5 miliarde de credincioși catolici. Asta îl face să pășească alert și să însuflețească pe oricine printr-o atitudine simplă, caldă, umană, fără pompă protocolară, dar și fără gesturi atent regizate de „populism”. Prin enciclica Magnifica Humanitas, Suveranul Pontif a iscat respectul mediilor intelectuale relevante la nivel global, iar prin programul său de călătorii în afara Romei reușește deja să atragă mulțimi nemaivăzute de la Ioan Paul al II-lea. Notez și evidența că-i place să fie Papă, pentru a spune astfel. Se simte bine, nu din autosuficiență, ci din vizibila încredere că Domnul Hristos îl sprijină oricînd. E o bucurie să vezi un episcop (căci asta e, în fond, și Papa de la Roma) capabil să zîmbească, să se simtă bine, să-și păstreze naturalețea și să predice Evanghelia ca și cum nimic n-ar fi mai ușor și mai frumos. După jazz și negro spirituals, n-ar fi exclus ca omul acesta să fie la rîndul său un mare dar pe care America îl face lumii întregi...
.jpg)
